Restituiri

După cum se cunoaşte, în anii Primului Război Mondial (1916-1918), neamul nostru a făcut enorme sacrificii umane şi materiale. Atunci poporul român, popor de străveche obârşie, a dat măsura vitejiei sale şi a scris cu râuri de sânge numele său în cartea naţiunilor.

În comparaţie cu sacrificiul şi eroismul soldatului ţăran în marile bătălii purtate pentru împlinirea idealurilor naţionale, unii reprezentanţi ai claselor avute şi influente din societatea românească s-au purtat execrabil.

Aşa este cazul ,,celebrei” Maria Cantacuzino, nimeni alta decât viitoarea soţie a lui George Enescu, căsătorită la acea vreme cu ministrul Justiţiei.

Un celebru polemist şi scriitor român prezent la Iaşi în anii 1917-1918 ne prezintă cu lux de amănunte preocupările acestei Messaline şi a camarilei ei în momentul în care sute de mii de militari şi civili erau răpuşi de gloanţe pe linia frontului şi de tifosul exantematic care făcea ravagii pe pământul României.

Iată preocupările Mariei Cantacuzino:

,,Spitalul era prezidat de o mare boieroaică, cu trecut princiar şi prezent de Messalină. Îşi construise în nişa din mijloc un pavilion de scândură, somptuos mobilat. Toată lumea trebuia să-i spună «Domniţa». Activitatea ei începea la ora trei după-amiază, când orice mişcare pe culoar era ordin să înceteze. Dacă se ivea un caz urgent, medicii şi personalul trebuiau să calce în vârful picioarelor ca să n-o tulbure. Trei bărbaţi o vizitau zilnic în ordinea prestabilită, fără greş, un ceas fiecare. Cel dintâi care sosea era un mare bancher cu nume grecesc. Al doilea, un diplomat român, de o rară frumuseţe. Al treilea, un artist celebru. La fiecare vizită, suspinele patetice ale Domniţei s-auzeau prin scândurile pavilionului. Ofta, pesemne, pentru bolnavii noştri ori pentru soarta ţării.

Dar într-o zi doctoranzii spitalului au deschis pavilionul şi între alte unelte gingaşe au găsit o cărţulie franceză de cugetări asupra amorului. Au luat-o şi au citit-o pe furiş. Ea conţinea secretul celor trei vizite. Domniţa subliniase puternic cugetările ce o interesau direct. Una dintre aceste cugetări sfătuia că, pentru a-şi menţine proaspete senzaţiile amoroase, femeia trebuie să aibă trei amanţi simultan. Aşadar, Domniţa noastră îşi organiza pasiunea după prescripţiile unui manual de specialitate. Seara, Domniţa oferea banchete faimoase în lumea mare a Iaşilor. Pentru ele trebuiau curcani, purcei, ouă, lucruri aproape de negăsit în pustiul şi foametea de-atunci a Moldovei. Cu procurarea rarităţilor acestora era însărcinată o damă de companie, o fată bătrână şi îndesată, cu ochi de şarpe veninos, care învârtea tot spitalul pe degete. Această stârpitură încărca zahărul, tutunul şi untdelemnul bolnavilor într-o căruţă şi, însoţită de plutonierul Gogu – cu doi dinţi în faţă – cutreiera satele din jurul Iaşilor, căpătând în schimb purcei şi curcani pentru banchete. Acest scandal îl ştia toată lumea, dar nimeni nu cuteza un cuvânt, mai cu seamă că soţul Domniţei era ministru în cabinetul de război.

Cum s-a desprimăvărat, banchetele se organizau în pridvoarele unei mănăstiri de lângă oraş unde spitalul nostru avea o instalaţie pentru convalescenţi. În luna martie, seara e frig. Domniţa ordona să se aprindă un foc mare în curtea mănăstirii şi după banchet scotea soldaţii convalescenţi să joace hore româneşti în jurul flăcării şi să ofere spectacole pitoreşti distinşilor meseni din pridvoare. Secătuiţi de boală şi de nemâncare convalescenţii noştri erau oameni pe jumătate vii, pe jumătate morţi. După câteva banchete vesele, 73 de convalescenţi au murit! Atunci tineretul din spital, doctoranzi şi teterişti n-au mai putut răbda crimele acestor femei perverse şi inconştiente. Ne-am sfătuit şi am hotărât lupta pe faţă: cerem anchetă şi acuzăm pe doamna de companie pentru jafurile şi uciderile din spital.

În sala gotică a mănăstirii, stăteau deoparte autorităţile militare, de ceastălaltă noi, iar la mijloc doamna de companie a Domniţei. I-am pus în faţă unul câte unul toate jafurile pe care le săvârşise şi numele celor 73 de morţi. La urmă, fireşte, doamna de companie a izbucnit în plâns.

A fost o mare uşurare în tot spitalul. Mai marii noştri ne felicitau discret şi prudent.

În sfârşit, a venit şi rezultatul anchetei: în trei zile, doctoranzii şi teteriştii care au provocat ancheta erau daţi afară din spital până la unul!

Răzbunarea, însă, n-a putut trece mai departe, fiindcă tocmai atunci s-a încheiat armistiţiul şi-au început tristele tratative de pace de la Buftea.”

      Halal dreptate!

CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: