Faţă de anul şcolar precedent

De două ori mai mulţi elevi cu situaţia neîncheiată la sfârşitul primului semestru

Peste 1200 de elevi suceveni au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021, numărul lor fiind de aproape două ori mai mare faţă de cel înregistrat în semestrul I al anului şcolar precedent.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat că la sfârşitul primului semestru din acest an şcolar 1236 de elevi au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată.

El a spus că în învăţământul primar sunt 330 elevi de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul primului semestru, în învăţământul gimnazial sunt 708 elevi, iar în învăţământul liceal zi – teoretic şi vocaţional sunt 198 elevi.

Prof. Anuţei a precizat că la începutul semestrului I al anului şcolar în curs erau înscrişi 74.094 elevi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal zi teoretic şi vocaţional, din care 34.247 de elevi în învăţământul primar, 26.918 în învăţământul gimnazial şi 12.929 de elevi în învăţământul liceal zi – teoretic şi vocaţional.

Se remarcă o creştere a numărului de elevi care au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 faţă semestrul I al anului şcolar 2019-2020, când au fost 675 de elevi care aveau situaţiile şcolare neîncheiate, dintre care 168 în învăţământul primar, alţi 415 în învăţământul gimnazial şi 89 de elevi în învăţământul liceal de zi – teoretic şi vocaţional. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: