„E important să-i întoarcem pe copii spre a citi” 

„Cartea trebuie să le rămână un bun prieten” precizează  Maria Holtzhauser

Maria Holtzhauser s-a născut în Bucovina şi a avut un destin excepţional. O boală cumplită a transformat-o într-o luptătoare. Aşa a decis să-i ajute pe semenii aflaţi  în impas. Povestea interlocutoarei noastre este fascinantă şi moralizatoare.

– Sunteţi fondator al Asociaţiei Maria Holtzhauser. Cum aţi decis să înfiinţati această asociaţie? Care este povestea acesteia?

– La 45 de ani, am fost diagnosticată cu cancer de rinofaringe, un cancer extrem de agresiv. Trei medici din ţară mi-au spus că voi muri în circa două luni. Fiicele mele au insistat să merg şi la un control în Italia. Acolo s-a produs declicul. Ei abordează altfel boala, în sensul că o consideră o maladie serioasă, dar foarte rar fatală. Asta mi-a dat forţa să lupt. Ajunsă acasă, am început şedinţele de chimio şi radioterapie şi, pe patul de spital, l-am implorat pe Dumnezeu să-mi mai dea viaţă. Am promis că timpul primit va avea un scop şi că nu-l voi dezamăgi. Am înfiinţat întâi împreună cu soţul meu, Sorin Holtzhauser, un grup de iniţiativă care apoi a devenit asociaţia ce îmi poartă numele. Povestea asociaţiei o are ca inimă pe Maria, omul pe care viaţa l-a încercat din toate părţile. Ştiu cum e să fii flămând, să nu ai un acoperiş deasupra capului, să te urmărească stigmatul de a fi trecut prin-tr-un orfelinat comunist, ştiu cum e să fii umilit, să nu contezi prea mult pentru ceilalţi, să nu ai medicamente, să plăteşti fiecare firicel de viaţă. Aşa că am decis să încerc să schimb ceva din tot greul ăsta, pentru semeni.

– Care este cea mai frumoasă realizare a dvs.?

Eu zic că tot ce am făcut este frumos. Noi nu bifăm nişte acţiuni caritabile să le adăugăm în palmares, le creăm, le iniţiem şi ardem în ele ca o flacără. Avem opt sate, din cinci judeţe din ţară, de care ne ocupăm. În fiecare am lăsat amprenta noastră. Am utilat şcoli, grădiniţe, săli de sport, am luat un cămin de bătrâni de la zero şi l-am transformat într-un cămin adevărat pentru bunici. Am ajutat la construirea unei case, am mobilat complet gospodăria unei fetiţe bolnave de o boală rară şi anul acesta vom termina şi casa începută pentru o familie sărmană cu trei copii. Avem câteva cazuri medicale  unde dăm o mână de ajutor şi câţiva copii pe care-i sprijinim pe termen lung. Cel mai frumos proiect şi cel mai emoţionant, asta pentru că trebuie să aleg totuşi unul, este înfrăţirea a două şcoli, Şcoala Gimnazială Găineşti, din judeţul Suceava, şi Olga Gudynn International School (OGIS), legătură care durează de peste cinci ani. Prima din mediul rural şi cealaltă din Bucureşti. Este minunat să vezi cum copii întind mâna altor copii şi câte lucruri frumoase avem de învăţat de la ei! Implicarea dascălilor mi se pare absolut meritorie. Profesorii de la OGIS predau online elevilor de la şcoala din sat. Iacătă că nici măcar pandemia nu a putut să-i despartă. De fapt, proiectul se şi numeşte „Departe, dar mereu împreună”.

– Sunteţi bucovineancă, nu aţi uitat aşezarea natală, să vorbim despre visul dvs., înfiinţarea unei biblioteci.

– Da, sunt bucovineancă şi o spun cu mare mândrie. M-am născut într-un colţ de rai, acolo unde bunicul meu, de origine neamţ, mi-a băgat în suflet empatia şi bunătatea. Găineştiul este un loc de-ţi taie răsuflarea. Nicăieri nu e un cer înstelat mai frumos. Evident că parte dintre campaniile noastre se derulează aici. Am identificat nevoile comunităţii şi am încercat să le rezolvăm punctual. Ceea ce a rămas neterminat este chiar proiectul meu de suflet – o bibliotecă. Una care-mi doresc să fie altfel. Adică modernă, cu spaţii colorate, cu fond de carte consistent, cu locuri pentru studiu, care să-i îndemne pe elevi cu drag, la lectură. Să se poată face aici orele de limba română şi tot soiul de alte activităţi. Îmi doresc ca această încăpere să fie un mediu care inspiră, creativ şi prolific. Nu vreau să fie închis cu cheia, ci să fie la dispoziţia tuturor celor care vor să se îmbogăţească  citind. E important să-i întoarcem pe copii spre a citi. Cartea trebuie să le rămână un bun prieten. Iar o şcoală care nu are o bibliotecă, după părerea mea, nu are inimă.

– De implicarea cui aveţi nevoie?

– Proiectul este gata. L-au făcut pro bono nişte tineri arhitecţi de la firma Format 4 din Cluj. Asta pentru că le-a plăcut mult ideea şi ţin să le mulţumesc enorm. Este nevoie de implicarea tuturor celor care cred în asta. Autorităţi locale, furnizori de mic mobilier, fabricanţi de mobilă care pot realiza rafturile, edituri care pot oferi cărţi, dar şi donatori care să ne ajute cu strângerea de fonduri necesară realizării proiectului. Vom avea şi sprijin de la Parteneri de Fapte Bune, OGIS şi Eurodidactica. Dar ca să iasă cum trebuie, e treabă multă.

–  Ce mesaj le transmiteţi cititorilor noştri?

– Dăruiţi, oameni buni! E cea mai bună terapie pentru suflet. Nimic pe lumea asta nu este mai înălţător decât să faci bine şi să fii mereu bun, nu doar de sărbători. Apoi, eu cred că fiecare dintre noi datorează locului în care a venit pe lume ceva din ce e el. Iar eu, ca cetăţean de onoare al comunei Slatina, pe lângă ce am făcut, îmi doresc să rămână ceva şi în urmă. Aşa simt. Să mă privească bunicul, de-acolo din cer, mândru şi să nu regrete că  acum 55 de ani şi-a asumat să ia de la casa de naştere o fetiţă venită pe lume, din flori… Să aveţi un an mai bun, să fim sănătoşi şi să nu renunţăm niciodată la visuri. Oricât de mari ar fi ele sau oricât de departe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: