Viceprimarul Lucian Harşovschi s-a vaccinat împotriva Covid-19

Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi s-a vaccinat ieri dimineaţă împotriva Covid-19, iar pentru a arăta sucevenilor întregul proces a primit permisiunea conducerii Spitalului Judeţean să transmită în direct această acţiune.

Harşovschi, programat la ora 10, a avut de înfruntat frigul până când să intre în Ambulatoriul integrat de specialitate din SJU Suceava, unde este centrul de vaccinare, şi a avut şi surpriza să fie interpelat de un sucevean nemulţumit de modul cum se permite parcarea autoturismelor în zona Direcţiei Agricole.

El a parcurs apoi paşii care presupun triajul epidemiologic, identificarea, verificarea programării şi a completat chestionarul privind afecţiunile medicale.

Viceprimarul a discutat cu personalul medical din centrul de vaccinare despre modul în care se pregăteşte o doză din fiola în care se găseşte vaccinul.

El a recunoscut, înainte de a fi vaccinat, că avea emoţii.

„E normal să fie emoţii. Şi vaccinul antigripal are reacţii adverse” a spus viceprimarul.

Lucian Harşovschi şi-a exprimat însă încrederea că acest vaccin va readuce normalitatea în întreaga lume. „Vaccinurile au salvat lumea de mai multe ori şi cred că acesta va face la fel” a spus viceprimarul.

După ce a fost vaccinat, a mulţumit asistentei şi a remarcat că are „mână uşoară”, pentru că nu a avut niciun disconfort.

Ulterior, viceprimarul a mers în sala de aşteptare post-vaccinare, unde a aşteptat 15 minute pentru a se constata dacă există reacţii adverse. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI