Poezia de sus

Zic că într-o vreme am avut privilegiul să mă preumblu printre poeţi (chiar îi şi citeam mai mult decât pe cei de acum!) precum Anastasia Gavrilovici (la o adică n-am cum să-l omit pe soţul său, poetul Claudiu Komartin, nici pe sora sa, poeta Maria Gavrilovici), Vlad Sibechi (…doar a scris şi-n ziarul nostru, chiar a promis să ne mai scrie!), Deniz Otay (şi nu uit nici azi o poză pentru ziar alături de congenera Andreea Teliban). Şi mai zic că nu dintr-o simplă întâmplare (adevărat, legată de numele poetului considerat suprem al literaturii române), cu un an în urmă (printre alţii), pentru Premiul „Eminescu” al cărţii de debut au concurat sucevenii Gavrilovici şi Sibechi, fiind aleasă pentru toată ţara Anastasia, iar în acest an (printre alţii) au concurat sucevencele Antonia Mihăilescu (pe care deocamdată n-o ştiu decât din auzite şi citite) şi Deniz Otay, pentru toată ţara Deniz fiind aleasă dintre cei cinci nominalizaţi. Şi mi se pare foarte mare lucru ca, doi ani la rând, poeţi suceveni să preseze, prin cărţile lor, alegerea juriului de anvergură naţională şi, evident, chiar încă mai mare, uriaş lucru ca, în doi ani la rând, poezia înfiripată de la Suceava, prin Anastasia Gavrilovici şi Deniz Otay (în ordinea cărţilor, candidaturilor şi premiilor celor mari) să fie de număr unu în România. Pe de altă parte, înţeleg (şi nu uit) că cititorii cinstiţi de poezie (nu cei care îşi lovesc cărţile de piept la aniversări şi comemorări) sunt cam rari, dar întru cinstea lor mă încumet să subliniez acum cinstea trecătoare pe care categoric o merită sucevenii care au ajuns acolo, sus. Iar când numesc „sucevenii”, mă gândesc totodată la şcoli, la profesori, cenacluri, aşadar nu în cele din urmă la colegii lor (poate că între timp deveniţi anonimi) între care au crescut şi înflorit.