După ce Transagent a pierdut competiţia

Acuze de „viciere” a licitaţiei prin care Thermonet a preluat serviciul de alimentare cu apă caldă şi căldură din Suceava

>Dan Ion Cuşnir, consilier PSD, susţine că, printr-un caiet de sarcini cu „dedicaţie”, ar fi fost favorizat un agent economic privat, în detrimentul societăţii Consiliului Local >„Au fost reclamaţii peste tot, sunt specialişti care ne-au verificat, dar nu au găsit niciun fel de problemă” a precizat primarul Ion Lungu, arătând că soluţia Thermonet a fost salvatoare, întrucât Transagent putea risca falimentul

 Dan Ioan Cuşnir, consilier local PSD, a lansat, în recenta şedinţă a deliberativului municipal, acuze privind modul în care „a fost viciat viitorul societăţii comerciale Transagent a Consiliului Local Suceava”. Aceasta s-ar fi întâmplat cu prilejul competiţiei pentru concesionarea serviciul de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice, licitaţie care, în opinia lui Cuşnir, „a fost câştigată de Thermonet, cel puţin ciudat, ca să nu spunem dubios”. „Aceasta printr-un punctaj stabilit tot de Primăria Suceava şi care a favorizat un agent economic privat în detrimentul unui agent economic care reprezenta interesele Consiliului Local, adică ale sucevenilor” a subliniat Dan Ioan Cuşnir, liderul grupului politic PSD din Consiliul Local Suceava.

În faţa acestor insinuări, Ion Lungu, şeful executivului sucevean, a pus în vedere că modul de atribuire a serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură a trecut prin „furcile caudine” ale organele de control, care nu au constatat nicio neregulă în privinţa derulării şi corectitudinii procedurii. Pe deasupra, edilul-şef a ţinut să remarce că Transagent a fost înfiinţată după intrarea în insolvenţă a Termica, mai exact în momentul impasului privind atribuirea serviciului, ca urmare a lipsei de competitori.

„Bine că a câştigat Thermonet! Dacă era câştigătoare Transagent, poate că acum era în faliment. Thermonet este, totuşi, o firmă privată care dă salarii. Acţionarii au adus capital social, aduc bani, iar în curte au lemn că nu mai au unde să-l pună. Dacă era Transagent, astăzi era în faliment, iar aceşti bani trebuia să îi dea Primăria. Au fost reclamaţii peste tot, sunt specialişti care ne-au verificat, dar nu au găsit niciun fel de problemă” a reliefat Ion Lungu.

Transagent a pierdut competiţia…

Constituirea firmei autorităţilor administraţiei publice municipale sucevene a fost votată în şedinţa Consiliului Local din decembrie 2015, noua societate pe acţiuni, cu un capital social de 200 de lei, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub denumirea de Transagent.

„Având în vedere că situaţia existentă la nivelul municipiului, în contextul în care serviciul de alimentare cu energie termică este încă asigurat de societatea comercială Termica, care se află în procedură de organizare judiciară, existând premisa deschiderii proceduri falimentului, şi dată fiind situaţia precară a operatorului de utilităţi, se impune adoptarea unei măsuri de natură să asigure continuitatea prestării acestui serviciu” specifica, la acea dată, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, Ion Lungu.

În acelaşi an, aleşii municipali au votat şi reluarea procedurii pentru delegarea gestiunii de serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice, la licitaţia în cauză urmând să se înscrie şi nou constituita Transagent. Hotărârea s-a luat deoarece, în 2014, procedura delegării serviciului nu s-a finalizat cu desemnarea unui câştigător. După două etape de licitaţie, la care nu se înscriseseră minimum trei competitori, s-a trecut, conform legii, la negocieri, la acestea fiind invitaţi prestatorul titular, Termica Suceava, şi Thermonet Suceava, societate nou constituită. Întrucât Termica a fost declarată neeligibilă pe motiv de insolvenţă şi de datorii mari la bugetul consolidat statului, procedura a continuat cu Thermonet. Transagent Suceava a propus cel mai mic tarif pentru transport, distribuţie şi furnizare, însă, deoarece acesta a fost doar unul dintre multele criterii de selecţie, firma autorităţilor locale sucevene nu a reuşit să se impună în faţa Thermonet. Astfel, firma la care acţionari erau, la acea dată, Adrem Invest Bucureşti şi Elsaco Botoşani, s-a detaşat la criteriile privind aspectele tehnice, conducând în clasament, cu un total de 312,68 de puncte, în raport cu Transagent, care acumulase doar 283,10 puncte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: