Rugbi

„Spiriduşul” Alin Conachi a fost convocat la lotul extins al naţionalei României

Unul dintre cei mai promiţători tineri jucători suceveni a fost convocat la lotul extins al naţionalei României de rugbi. La doar 18 ani şi jumătate, Alin Conachi, de la Rugby Club Gura Humorului, va participa la un stagiu de pregătire în Antalya, în luna decembrie a acestui an.

Din cei 62 de jucători din lotul extins, doar doi fac parte din echipe din al doilea eşalon valoric al rugbiului românesc, unde activează RC Gura Humorului.

Alin Conachi este fiul mai mic al fostului jucător sucevean Vasile Conachi, actualmente antrenor la CSM Suceava, şi Prâslea din familie. Fraţii săi mai mari au fost şi mai sunt chiar jucători de top în sportul cu balonul oval din România. Gabriel Conachi joacă la Timişoara, iar fratele său Tiberiu a fost component al unor formaţii de prestigiu. De remarcat este faptul că toţi trei „juniori” Conachi au un joc excelent de picior. La ultimul meci, în derbiul Bucovinei, RC Gura Humorului a învins CSM Bucovina Suceava după ce Alin Conachi a înscris toate punctele echipei sale din lovituri de pedeapsă.

„Este o surpriză plăcută pentru noi, era doar o chestie de timp până să-l vadă cineva pe Alin. Mă bucur mult pentru el şi suntem mândri că avem un jucător în lotul naţional al României”, a declarat Andrei Varvaroi.

Anul viitor, echipa de rugbi a României va începe campania de calificare pentru Cupa Mondială din 2023, însă până la aceste prime meciuri are de jucat un baraj cu Belgia, pentru a se menţine în al doilea eşalon valoric al rugbiului european.

Stagiul de pregătire din Antalya este văzut ca un debut pentru campania de calificare, unde antrenorul Andy Robinson va avea la dispoziţie un lot extins pentru testări tehnico-tactice-fizice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: