Handbal masculin, Liga Naţională

CSU din Suceava a debutat cu dreptul în noul sezon competiţional

CSU din Suceava a debutat cu dreptul în noul sezon competiţional al Ligii Naţionale de handbal masculin după o promovare reuşită. La jumătatea acestei săptămâni, în sala din Sfântu Gheorghe, sportivii antrenaţi de Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei au reuşit să ţină piept formaţiei Steaua Bucureşti, una dintre grupările de top ale primului eşalon.

Partida a fost una deosebit de echilibrată, cele două echipe mergând cap la cap pe tot parcursul întâlnirii. Scorul final a fost de 24-24, după ce sucevenii au intrat cu avantaj de un gol la cabine, la jumătatea disputei, atunci când tabela de marcaj arăta scorul de 12-11.

„Am făcut un meci bun şi am încercat să ne batem pentru fiecare minge. Nu am mai jucat demult şi abia aşteptam să intrăm pe teren. Pot spune că ne-am autodepăşit şi am făcut un meci mare, chiar dacă noi veneam după alte trei jocuri foarte grele, din cadrul turneului de promovare, disputate la sfârşitul săptămânii trecute, în decurs de doar patru zile. Dacă nu ar fi apărut o serie de greşeli individuale pe finalul întâlnirii, era posibil să câştigăm acest meci. Este clar că s-a acumulat o stare de oboseală în cadrul echipei, de aceea este important să ne recuperăm cât mai bine pentru următoarele două meciuri”, a declarat antrenorul Adrian Chiruţ.

Azi, de la ora 13.30, CSU din Suceava va juca împotriva campioanei României, Dinamo Bucureşti, într-un joc contând pentru runda a III-a a Ligii Naţionale.

CSU Suceava a evoluat în alcătuirea: Makaria, Grigoraş, Duman – Loic (6), Popia (4), Tofănel (4), Nalbantoglu (4), Balasz (4), Oancea (1), Câmpan (1), Furak, Sadovyi, Fodorean, Majic, Dascălu, Pintilei.

Cel mai bun marcator al Stelei a fost Mihalcea, cu 7 reuşite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: