Din fuga condeiului

Despre „Memorie descătuşată” de Alina Elena Andruhovici

Dna Artemisia Ignătescu, colaborator al ziarului nostru sub toate denumirile sale, autoare a şase cărţi consacrate câmpulungenilor şi Câmpulungului, este cel mai tânăr Cetăţean de Onoare al Municipiului Câmpulung, întrucât înaltul titlu i-a fost decernat doar cu câteva zile în urmă, la sfârşitul lui august 2020. În imagine, dna Artemisia Ignătescu, acum câtva timp, împreună cu primarul Mihăiţă Negură. Imaginea îl surprinde de asemenea pe Silviu Ciulei, directorul Bibliotecii Câmpulungului

E greu să-ţi spui părerea după ce ai citit analiza minuţioasă şi pertinentă pe care o face acestei cărţi publicistul şi criticul literar Ştefan Broască, din Cernăuţi.

Nu am veleităţi de analist, dar impresia deosebită pe care mi-au lăsat-o paginile acestei cărţi, este atât de puternică, încât nu pot să nu mărturisesc şi altora gândurile mele de simplu cititor.

Autoarea vine cu un nou volum, „Memorie descătuşată”, Editura Pim, Iaşi, 2020, volum inspirat dintr-o perioadă tristă pentru noi, când o parte din nordul Bucovinei şi alte teritorii ne-au fost răpite. A scris despre vitregiile bucovinenilor în cărţile „Cum poţi să uiţi?”, „Zbucium”, abordând aspecte desprinse din acele vremuri, ca şi în celelalte cărţi pe care le-a scris până acum. „Descătuşarea memoriei” este însă altceva, Alina nu mai scrie singură, ci îl are părtaş de nădejde pe iubitul său tată, ţăranul Toader Andruhovici, după al cărui deces, în 2001, a găsit, abia cu un an în urmă, cinci caiete. Un jurnal valoros pe care eu, cu modesta mea pricepere, l-aş numi istorie, literatură, document preţios despre locuri, vremuri, oameni, momente de neuitat din trăirile sale, ale familiei sale, de fapt ale neamului românesc. Acest scriitor talentat, cu patru clase primare, vine să ne dea tuturor o lecţie de viaţă, de omenie, de demnitate, de dragoste pentru acest pământ.

Înainte de a insera în carte cele scrise de tatăl său, – neintervenind, după cum ne mărturiseşte, decât la punctuaţie şi pentru a explica cititorului anumite expresii neaoşe, mai puţin cunoscute azi -, Alina Elena Andruhovici scrie cu căldură despre Bahrineşti, satul în care a văzut lumina zilei şi pe care a fost nevoită să-l părăsească încă de mică, împreună cu familia sa. Bine documentată, după cum o cunoaştem, autoarea nu uită nimic din ceea ce cititorul ar dori să afle (de unde ar veni numele localităţii, istoric, despre geografia locului, descrierea naturii, ocupaţia oamenilor, dar mai ales despre valorile spirituale care s-au ridicat de-a lungul anilor din Bahrineşti, localitate împărţită de cotropitori în două, ai cărei locuitori sunt un exemplu de păstrare a limbii, tradiţiilor, portului, într-un cuvânt tot ce înseamnă un puternic românism. Scrie de asemenea cu căldură despre tatăl său. Abia după ce introduce cititorul, cu talent şi har literar în aceste preţioase informaţii, Alina îşi lasă părintele să povestească despre viaţa sa şi a familiei, despre vremurile acelea, despre anii de război, locurile şi oamenii pe care i-au întâlnit în peregrinările lor în timpul refugiului, impresionând cititorul cu fiecare rând, cu fiecare cuvânt pe care îl scrie.

„18 aprilie 1966. Scriu şi eu câte ceva din ceea ce îmi aduc aminte. Am copii, nepoţi, vor veni pe lume şi strănepoţi şi poate odată vor fi curioşi să ştie ceva despre familie, despre cum a fost mai de demult în sat şi în ţară…” Şi de aici încolo, scriitorul Toader Andruhovici – de la care se pare şi-au tras seva talentului literar şi cei trei copii ai săi, Vasile Andru, Alina Elena Andruhovici-Lucău şi Maria Bîrliba, profesoară la Iaşi, care însă nu a avut până acum curajul să publice – îşi continuă amintirile, dându-ne, cum spuneam şi mai înainte, o puternică lecţie de viaţă. Din scrisul său, cum l-a caracterizat şi Alina, răzbat demnitatea, seninătatea, credinţa, înţelepciunea şi onestitatea în a aprecia lucrurile, calităţi care nu i-au fost umbrite de copilăria plină de greutăţi a unui orfan de război, de munca şi de toate umilinţele îndurate pentru a-şi asigura existenţa sa şi mai târziu a familiei sale.

Cititorul, pe care îl îndemn cu toată convingerea să ajungă în posesia acestei cărţi, sunt încredinţată că îmi va da dreptate şi va spune şi el, tânăr sau vârstnic… da! cartea aceasta ne-a dat o adevărată lecţie de viaţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: