Campusul universitar de la Moara ar putea obţine finanţare în cadrul ZUF

Noul campus universitar de la Moara al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cât şi înfiinţarea unei companii metropolitane de transport public de călători vor face parte din portofoliul de proiecte al viitoarei Zone Urbane Funcţionale (ZUF). Ion Lungu, primarul Sucevei, a declarat că Banca Mondială acordă autorităţilor administraţiei publice locale sprijin financiar pentru întocmirea „Strategiei de dezvoltare urbană în perioada 2021-2027”, în acest sens urmând a fi constituită Zona Funcţională Urbană (ZUF). Edilul-şef sucevean susţine că organismul va funcţiona pe structura Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” Suceava. Membre ale Asociaţiei sunt municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Bosanci, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Hânţeşti, Udeşti şi Dărmăneşti, Consiliul Local al comunei Şcheia votând împotriva aderării la această structură. Conform şefului executivului sucevean, pe POR este disponibilă o sumă de 400 de milioane de euro, stimulent pentru municipiile reşedinţă de judeţ care vor promova investiţii în cadrul Zonei Urbane Funcţionale. Rolul decizional în ZUF va reveni Adunării Generale, care va fi acompaniată de aparatul tehnic. „Aparatul tehnic al acestei Zone Urbane Funcţionale va identifica şi selecta proiectele prioritare şi le va trimite la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru evaluare. În acest sens, vor trebui elaborate procedurile de selecţie, procedurile de monitorizare, documentele strategice la nivelul ZUF şi prevederile mecanismului de consultare partenerială. Pare un limbaj de lemn aferent proiectelor europene, dar acestea sunt deosebit de importante şi trebuie parcurse. Aici, ne dorim să facem acel proiect de transport public metropolitan. La fel de important – şi am prins şi în strategia mea electorală – avem şanse reale să putem finanţa, parţial, Campusul universitar de la Moara. Din simulările care s-au făcut, cât şi din estimările mele, cred că se poate prinde o sumă de 20 de milioane de euro, pentru începerea lucrărilor” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: