Autorităţile judeţene se pregătesc pentru creşterea cazurilor de Covid-19 în rândul copiilor şi părinţilor după începerea anului şcolar

> Prefectul a cerut spitalelor să raporteze capacitatea maximă, pentru izolarea eventualelor cazuri

Prefectura Suceava a anunţat că, ieri, prefectul Alexandru Moldovan a solicitat DSP Suceava să transmită, în regim de urgenţă, spitalelor din judeţ, o circulară ce vizează întocmirea unei raportări cu privire la capacitatea maximă deţinută pentru izolarea eventualelor cazuri de Covid-19 apărute în rândul copiilor după începerea anului şcolar.

Sursa precizează că prefectul a mai solicitat ca raportarea să ţină cont şi de necesitatea identificării de locuri pentru părinţii copiilor, în situaţia în care se va impune internarea acestora.

Potrivit Prefecturii, analiza rapoartelor transmise de spitale, dar şi rezultatele, plus eventualele măsuri complementare dispuse vor fi prezentate de directorul executiv al DSP Suceava în şedinţa extraordinară a CJSU din data de 31 august a.c.

Ieri, Spitalul Judeţean Suceava dispunea de 320 de paturi libere, dintre care 34 pentru pacienţi Covid-19, 188 în sectorul non-Covid şi 98 pentru zona tampon. În acelaşi timp, la unitatea ATI erau disponibile şapte paturi pentru pacienţi non-Covid şi 23 de ventilatoare, dintre care cinci pentru pacienţi Covid-19, a mai transmis Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: