Principatele Române şi Napoleon Bonaparte

Stăpânirea turcească a fost greu de suportat de neamul nostru pe parcursul mai multor secole, de aceea boierimea română şi unii domnitori, în anumite perioade, au căutat sprijinul Imperiului Habsburgic sau al Imperiului Rus, sprijin ce nu a fost spre binele nostru.

În perioada războaielor din timpul Revoluţiei Franceze şi a celor napoleoniene, Principatele Române au cunoscut cea mai cumplită decădere.

Cu toate acestea, în epocă, românii şi-au format o imagine asupra Franţei şi şi-au inventat un nou eliberator. Iată imaginea pe care o aveau românii despre Franţa redată de George I. Ionescu-Gion în „Istoria Bucurescilor”, apărută la Bucureşti în 1899: „Departe, foarte departe, peste 900 leghe, cale de şase săptămâni cu trăsura se află ţara Franţuzului, miloasă şi cavalerească, că precum alţii şi-au plămădit şi crescut în Parisul cel mare şi iubit libertatea şi independenţa ţării lor, tot astfel noi, şi prin cei de acolo să se realizeze visul de aur al inimilor noastre. Acum, românii aflară că afară de Rusia, de Austria şi de Turcia, mai sunt puteri în Europa, şi că aceste puteri, tocmai pentru că nu sunt lângă noi, mai frăţească şi mai curată mână de ajutor ne va întinde”.

Dar Elias Regnault, în „Histoire Politique et sociale des Principatés Danubienns”, apărută la Paris în 1855, conchide: „Toate privirile oprimatorilor de la Dunăre se întorc spre Franţa şi Consulatul lui Napoleon Bonaparte, fapt ce îi convinge să facă un apel direct la simpatia lui…”. Marii boieri din Muntenia şi cei din Moldova transmit Primului Consul o petiţie colectivă, în care cer ajutorul Franţei şi aprobarea pentru cele două ţări româneşti să se constituie în republică. Dar gândurile lui Napoleon Bonaparte erau ocupate de alte griji: „de altfel, el de-abia dacă ştia că există moldo-vlahi”, iar apelul lor a avut soarta tuturor nefericiţilor care imploră ajutor.

Mazilirea domnitorilor A. Moruzzi şi C. Ipsilanti, la insistenţele generalului Sebastiani, trimis al lui Napoleon la Constantinopol, a determinat trimiterea trupelor ruseşti în Basarabia de către ţarul Alexandru I. „În aceste condiţii, sultanul Selim al III-lea a declarat război Rusiei, care la rândul ei, s-a grăbit să ocupe Moldova şi Ţara Românească… timp de şase ani până la 1812”.

Dezastrele de la Austerlitz şi de la Friedland n-au reuşit să distrugă resursele Imperiului Rus, fapt ce l-a determinat pe Napoleon Bonaparte să facă din ţarul Alexandru I un aliat, cu ocazia păcii de la Tilsit (1807).

Această alianţă le era necesară celor doi împăraţi pentru că fiecare a putut să lupte cu duşmanul lui principal: pentru Napoleon, ţările din Occident, iar pentru Alexandru, turcii, care îi declaraseră război în 1806. Astfel, prin pacea de la Tilsit, Franţa îşi părăsea aliatul ei de secole, Turcia, iar prin aceasta, însuşi principiul integrităţii sale teritoriale. S-ar fi putut crede că, abandonând principiul „Chestiunii Orientului”, Franţa lui Napoleon va profita pentru a aduce în ţările aflate sub jugul turcesc libertatea.

Pactul de la Erfurt, asemenea Pactului Ribbentrop-Molotov

Idee utopică, de vreme ce se ştie bine astăzi că, la întrevederea de la Erfurt, prin Convenţia secretă din 12 octombrie 1808, Napoleon îl autoriza pe ţar să anexeze Principatele Române şi Finlanda. El subscria astfel la eterna dorinţă a ruşilor de a avea acces la mările calde. Această convenţie secretă de la Erfurt ne aminteşte de pactul germano-sovietic din 23 august 1939, care, printr-o clauză secretă, autoriza URSS să anexeze Basarabia şi ţările baltice.

Astfel, comportamentul lui Napoleon Bonaparte în privinţa statelor europene mici şi mari s-a manifestat prin dese modificări ale graniţelor, a anexării altor teritorii şi creării altor ţări noi, călcând în picioare sentimentele popoarelor şi drepturile naţionalităţilor, încât ţarul s-a simţit îndrituit să facă la fel.

Această practică de a ceda, de a cumpăra şi a vinde ţări locuite de oameni este o constantă din Evul Mediu şi până astăzi.

Purtarea nesăbuită a generalului francez Sebastiani, trimisul lui Napoleon la Constantinopol, a dus la invadarea Ţărilor Române de ruşi şi, în final, la ocuparea Basarabiei, în 1812, în urma păcii de la Bucureşti.

Aşadar, Napoleon Bonaparte nu a fost eliberatorul neamului românesc, aşa cum credeau boierii români în memoriul ce i l-au adresat!

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: