Amintiri din timpul pandemiei

„Îmi era groază când sunau telefoanele”

Aproximativ 240 de suceveni au murit până în prezent, după ce s-au infectat cu Covid-19. „Aproximativ”, pentru că în comunicatele oficiale nu există statistici pe judeţe şi nu poţi decât să faci singur aritmetica morbidă, adunând de la o zi la alta încă un om, doi sau mai mulţi, care au pierdut lupta cu virusul parşiv.

Certe rămân însă zecile, deja sutele de îngropăciuni grăbite ale sucevenilor plecaţi pe lumea cealaltă în pijamaua sau cămăşuţa de spital, de la care familiile n-au apucat să-şi ia ultimul rămas bun, nici să-i petreacă, aşa cum se cuvine, spre cele veşnice.

Au fost sute de îngropăciuni pe care, în acea stare ciudată de urgenţă, în zilele de izolare şi carantină, cineva a trebuit să le săvârşească.

„A fost o perioadă infernală în care doar noi, «Efemer», am ridicat zilnic câte 5, 7, chiar 8, 10 morţi”

„Îmi era groază când sunau telefoanele. Mă rugam ca măcar câteva ore să nu mai sune. Dar sunau într-una, iar eu nu mai aveam combinezoane de protecţie pentru lucrători mei, nici saci pentru cadavre. Aceasta a fost pentru mine, atunci, groaza cea mare” a mărturisit Rodica Franciuc, administratorul SC Efemer SRL, cea mai mare firmă de pompe funebre din Suceava.

Rodica Franciuc

Firma deţine un contract de transport la morgă al persoanelor decedate în Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava. Ca atare, a trăit din interior realitatea celor aproximativ trei săptămâni de vârf de pandemie, perioada de final a lunii martie, până la Paşte, în care sucevenii au murit pe capete. Mureau în spital, dar şi la casele lor, confirmaţi sau nu cu Covid, zi şi noapte.

„A fost o perioadă infernală în care doar noi, Efemer, am ridicat zilnic de la spital şi de acasă câte 5, 7, chiar 8, 10 morţi, şi am organizat cam tot atâtea înmormântări într-o singură zi. Şi că este vorba doar de noi, dar mai sunt şi alte firme de pompe funebre în judeţ care au avut şi ele, treaba lor.

Am muncit pe rupte, cu 6 lucrători. Plecau băieţii acasă la 6, 7 seara, abia ajungeau, că la ora 8 începea să sune din nou telefonul… Încă doi morţi… Suna telefonul la unu noaptea, la 3 noaptea, la 4 dimineaţa.

Am reuşit să trecem cu bine peste acea perioadă numai pentru că am avut o echipă care a dat dovadă de curaj, rezistenţă şi implicare.

Înainte de primele cazuri de morţi cu Covid-19 pe care trebuia să-i ridicăm de la Infecţioase, am fost printre lucrători la ora 5. Trebuia să văd personal cum s-au echipat, dacă au lipit bine banda adezivă la încheieturi. Am făcut şi consiliere, pentru că le era cam teamă. I-am aşteptat şi la întoarcere să văd cum se dezechipează, cum pun echipamentele de protecţie în saci, cum se dezinfectează, cum trag pe ei alte rânduri de haine, cum dezinfectează maşinile. Le-am luat angajaţilor medicaţie, sprayuri nazale, dezinfectante, dar şi vitamine şi minerale, ca să reziste fizic. Am învăţat să rămânem în siguranţă şi ne-a ferit Dumnezeu” a povestit şefa de la „Efemer”.

„Stăteau cu mortul în casă până când, într-un fel sau altul, rezolvam toată birocraţia”

Nu volumul de muncă a fost însă cel mai greu de dus pentru firmele de pompe funebre în cele trei săptămâni când sucevenii mureau unul după altul, ci faptul că fiind într-o cursă contra cronometru, impusă de cele 24 de ore în care cel decedat trebuia îngropat, s-au lovit de probleme şi situaţii absurde.

Mai întâi a fost lipsa acută de materiale de protecţie şi a sacilor pentru cadavre, pe care procedurile legale şi spitalul le cereau. Rodica Franciuc spune că a găsit cu mare greu material de combinezoane, le-a confecţionat la croitor şi o vreme a putut acoperi necesarul angajaţilor. Mai mult, în plină criză, echipamentele nu numai că s-au scumpit, dar era o mare victorie să le găseşti. De la 70-80 de lei bucata, combinezoanele se făcuseră 120 de lei. Sacii de cadavre se vindeau la 50 de lei bucata, faţă de 17 lei, cât costau de obicei. Preţul penibil al măştilor şi al mănuşilor, din acele săptămâni, îl ştim şi noi, dat fiind că, pentru siguranţa noastră, am fost obligaţi să le cumpărăm.

Dificilă a fost în perioada aceea nefastă şi obţinerea documentelor cu care toţi românii trebuie îngropaţi, documente relativ simplu de obţinut în vremuri de „pace”.

Absurdul situaţiilor continua cu faptul că, ore în şir, medici de familie nu putea fi contactaţi pentru a constata decesul şi elibera constatatorul de deces, în cazul sucevenilor care mureau la casele lor.

Doamne ajută şi morţii care răposau în noaptea de sâmbătă spre duminică! Deşi s-ar fi impus un program în fiecare zi a săptămânii, pentru că şi oamenii mureau non-stop şi trebuia să fie îngropaţi într-un anume interval de timp, Biroul de Stare Civilă al Primăriei Suceava era închis duminica. De unde adeverinţa de înhumare, fără de care niciun preot nu poate săvârşi îngropăciunea?! Doar cei de la pompe funebre ştiu…

„Prin grele încercări au trebuit să treacă familiile care erau nevoite să-şi îngroape mortul în doar câteva ore, iar medicul de familie nu răspundea la telefon. Greu şi pentru cele în care decedatul a murit sâmbătă noapte şi trebuia înhumat duminică, deoarece duminică, la Starea Civilă era închis. Pur şi simplu stăteau cu mortul în casă până când, într-un fel sau altul, rezolvam toată birocraţia. Au fost zile în care am dat sute de telefoane, când insistam în stânga şi în dreapta pentru a putea înmormânta omul cu respectul cuvenit, în condiţii legale şi în limita de timp impusă de lege. Ştiţi cum a fost, de fapt? Au dat tot felul de ordonanţe şi impuneri fără să ne sprijine în niciun fel ca treburile să funcţioneze. Au ştiut doar să ceară, să urle că trebuie, dar ne-au lăsat să ne spargem capul singuri” a declarat administratorul firmei „Efemer”.

Absurdităţile cu care s-au confruntat firmele de pompe funebre în cea mai neagră perioadă a pandemiei ar putea fi completate şi de „contribuţia” Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, instituţie deja confuză şi depăşită de probleme, la acea oră.

Prima notificare trimisă lor, privind manipularea în condiţii de siguranţă a morţilor de Covid-19, a venit de la DSP abia în data de 17 aprilie, la aproape o lună după recunoaşterea pandemiei la Suceava, când deja mulţi suceveni muriseră şi fuseseră înmormântaţi ca „suspecţi” sau sigur infectaţi cu coronavirus.

„«Efemer are logistică», maşini pentru transport specializat, dar ştiţi că pe timp de pandemie alte firme funerare au ridicat morţii de la morgă cu dricul sau cu maşini personale? Nu a cerut nimeni, nu a întrebat nimeni de autorizaţie sanitară de transport. Nu-i acuz pe cei de la morgă care au avut, şi ei, zile cumplite de muncă şi cred că merită un loc în rândul eroilor care au luptat cu pandemia, din linia întâi. Despre DSP este vorba. Cum a permis DSP-ul ca morţii să fie transportaţi cu orice fel de maşină? Regulamentele sunt clare: morţii, mai ales cei de boli infecţioase, trebuie preluaţi cu maşina specială de transport, cea cu interiorul din inox, nu cu dricul, care este doar o maşina de paradă, nu cu dubiţe de marfă. Covidul trăieşte câteva minute pe inox dar ore bune pe plastic, piele, textile. Tu ridici mortul de covid cu dricul, apoi vine soţia la înmormântare şi-şi plânge bărbatul cu capul în maşină, cu mai este obiceiul… Nu-i şi asta zădărnicirea combaterii virusului? Nu e penal?” a întrebat Rodica Franciuc.

„Vă rog, îmi arătaţi unde l-aţi îngropat?”

Perioada de vârf a pandemiei a făcut din angajaţii firmelor de pompe funebre martori şi persoane implicate în tot felul de situaţii periculoase, stranii, dramatice.

 S-au confruntat cu familii care ascundeau faptul că răposaţii ar fi putut avea coronavirus, aşa că au încercat să facă propriile anchete pentru ca îngropăciunile să fie făcute în condiţii de siguranţă.

Au învăţat chiar să dea mortul la groapă pentru că după ce săpau locul de veci în cimitir, groparii dispăreau imediat, poate ca să nu se molipsească, poate pentru că nu mai aveau nimic de căpătat; prosop, colac, vreo taxă de mulţumire.

Lucrătorii de la „Efemer” au cărat 9 etaje trupul unui sucevean mort de Covid, pentru că li s-a părut lipsit de respect să-l bage în lift şi, în plus, puteau contamina cabina.

smart

Au văzut jalea oamenilor care îşi duceau la groapă rude dragi ştiind că zac în sicrie în saci de plastic şi îmbrăcaţi doar în hainele în care muriseră. Rude de la care nu-şi luaseră adio, pe care le îngropau doar cu o lumânare şi scurta rugăciune a preotului, fără priveghi, fără pomeni, fără respectul creştinesc datorat morţilor.

Au înmormântat, la Dărmăneşti, un bărbat a cărui soţie şi copil erau blocaţi de carantină în Suceava. Femeia plângea în hohote la telefon că nu poate pleca din oraş, că nu o lasă poliţiştii. S-au dus după ea, în timp ce mortul a mai stat puţin.

Au fost şi martorii durerii unei sucevence care nu putea să-şi conducă pe ultimul drum soţul decedat din cauza virusului, pentru că ea însăşi era infectată şi obligată să rămână în izolare. Singura consolare pentru ea a fost o fotografie. Fotografia unui sicriu închis.

Au văzut şi disperarea unei alte soţii care n-a ajuns la înmormântarea bărbatului ei pentru că a durat prea mult până şi-a scos din casă copilul nevăzător. Îndurerată, dezorientată, supărată pe sine că a întârziat, femeia nu mai avea putere decât să întrebe: „Unde? Vă rog, îmi arătaţi unde l-aţi îngropat?”.

Multe întâmplări stupide, dureroase şi de nepovestit, ştiute doar de lucrătorii de la pompe funebre, or mai fi trăit sucevenii care şi-au îngropat rude şi prieteni răpuşi de covid în zilele nefireşti de vârf de pandemie!

P.S. Nu poţi fi niciodată pregătit pentru o boală care se întinde pe cinci continente şi care ucide în câteva luni zeci de mii de oameni. Niciunde în educaţia noastră nu a existat vreun set de reguli care să ne explice că am putea muri dacă ne pupăm fratele sau călcăm într-un scuipat pe stradă. Nimeni şi nimic nu ne-a pregătit pentru teama şi neputinţa pe care le-am trăit şi de care n-am scăpat încă.

În spatele uşilor închise, am numărat în fiecare zi morţii. La început ai altora, dar destul de repede şi morţii noştri. Număram de fapt… numere în spatele cărora se afla poate un prieten de-o viaţă, şeful cu care vorbiseşi la birou doar cu câteva zile în urmă, soţul colegei tale de clasă, bunica unui văr, fostul profesor de istorie, fratele vecinei cu care-ţi bei cafeaua de 30 de ani.

Între timp, la Suceava se moare cam la fel ca în aceeaşi perioadă a anului trecut, când virusul nu bântuia printre noi, aşa că am căpătat cu toţii puţin curaj şi speranţa că poate vom reveni la viaţa de dinainte de pandemie. Temerile dau încă târcoale şi o vor face până ne vom învăţa cu ele.

Sau până le vom învinge şi ne vom vedea de ale noastre, cele de toate zilele.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Bani mulți pentru iubitul polițist…

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: