Vestea plecării dintre noi a domnului Dumitru Teodorescu, director al cotidianului „Crai nou”, a venit ca un trăsnet!
În acele clipe mi-au revenit în memorie anumite întâmplări trăite în preajma celui plecat dintre noi, în mod deosebit despre felul în care se preocupa de pomenirea celui care a fost poetul Constantin Ştefuriuc, dar şi colegul său de redacţie. Pomeniri pe care le făcea la mormântul acestuia aflat în cimitirul din satul Udeşti, în aceeaşi zi cu Festivalului Naţional de Literatură „Rezonanţe udeştene”.
La început am discutat împreună cum trebuie de procedat. L-am sfătuit să ia legătura cu preotul şi primarul satului, pentru a pregăti mormântul şi oficierea slujbei de pomenire. Cu o seară înainte îl linişteam spunându-i că totul este în regulă.
În primul an când s-a făcut pomenirea a plouat foarte tare şi nu s-a putut oficia slujba la mormânt, astfel că totul s-a organizat în Biserica „Sf. Dumitru” din Udeşti. Pentru a semnifica mormintele lui Constantin Ştefuriuc şi Mircea Motrici au fost întinse pe pardoseala pronaosului două lungi ştergare cu motive naţionale, iar pe acestea au fost aşezate candele, flori şi colaci.
Şi în anul acela primăria a făcut pomenirea tuturor personalităţilor udeştene, iar cea a lui Constantin Ştefuriuc a fost făcută de cotidianul „Crai nou”, ai cărui reprezentanţi au fost: Dumitru Teodorescu – director, Liviu Clement – redactor- şef şi Doina Cernica – realizatoare a paginii „Literatură şi artă”, iar eu am făcut pomenirea soţului meu, Mircea Motrici.
În anul următor, întâlnindu-mă cu domnul Teodorescu în faţa primăriei din Udeşti, acesta mi-a arătat pomelnicul cu toţi colegii din redacţie plecaţi dintre noi şi mi-a spus zâmbind şi împăcat sufleteşte: „Am furat ideea de la primarul Savel Botezatu”.
Şi aşa, an de an, domnul Teodorescu împreună cu colegii săi de redacţie adunau la mormântul lui Constantin Ştefuriuc participanţii la festival, pe înv. Aneta Iacob cu elevii şcolii gimnaziale „Haralambie Mihăescu” din Udeşti, care recitau poezii din creaţia celui pomenit. De asemenea, erau ţinute discursuri de către anumite personalităţi care îl cunoscuseră pe poet.
Domnul Teodorescu le oferea tuturor, de sufletul poetului şi a celor pomeniţi, câte un colăcel şi un pahar de vin.
Pentru că nu l-am putut conduce pe ultimul drum, aşa cum mi-am dorit, voi aprinde o candelă şi voi înălţa o rugăciune către Cel de Sus, pentru a-i lumina calea până la poarta de DINCOLO.
Fie-i amintirea veşnică…
ROZALIA MOTRICI
Comentarii