Judecătorul Dana Gîrbovan precizează că discursul politic pe tema pensiilor de serviciu este unul demagogic şi manipulator, subliniind că „populismul” a eliminat orice şansă la o dezbatere care ar putea identifica soluţii. Abrogarea pensiilor va da un fals sentiment de echitate, spune magistratul, citat de Mediafax.
„Discursul politic pe tema pensiilor de serviciu este unul demagogic şi manipulator (…) Discuţiile din spaţiul public vizând eliminarea pensiilor de serviciu se poarta asemenea celor ce au vizat abrogarea recursului compensatoriu. Şi într-un caz, şi în altul, populismul a omorât orice şansă la o dezbatere raţională care să permită găsirea unor soluţii practice reale la problemele ridicate in societate” a scris judecătorul Dana Gîrbovan pe Facebook.
Abrogarea recursului compensatoriu a dat cetăţenilor un fals sentiment de siguranţă, în condiţiile în care recidiva este în continuare mare. În aceeaşi notă, abrogarea pensiilor de serviciu pentru unele categorii profesionale va da cetăţenilor un fals sentiment de echitate şi bunăstare, aceştia fiind din nou manipulaţi, spune preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorului din România (UNJR).
„Proiectul de eliminare a pensiilor speciale vizează, în realitate, o picătură într-un ocean. Astfel, proiectul exclude de la eliminare pensiile militare, adică pensiile de care beneficiază cei care au fost încadraţi în MapN, MAI şi SRI. Din cele aproximativ 9 miliarde de lei alocate în 2018 pentru pensiile speciale, 8 miliarde au fost alocate pensiilor militare.
Din datele publicate de presă, rezultă că de pensie militară beneficiază: 83.076 de persoane din MAI; circa 75.000 din MApN; circa 9.400 din SRI.
Raportat la totalul persoanelor care primesc pensie de serviciu, magistraţii şi personalul auxiliar nu trec de 3%. Prin urmare, invocarea echităţii şi a egalităţii, în condiţiile în care majoritatea beneficiarilor acestui tip de pensii sunt excluşi de la eliminare, este ipocrizie pură” mai scrie magistratul.
Eliminarea pensiilor magistraţilor contravine atât standardelor internaţionale privind statutul judecătorilor, cât şi jurisprudenţei CCR. Acest lucru este ignorat „cu bună ştiinţă”, atrage atenţia Dana Gîrbovan.
În ipoteza în care acest proiect va trece, chiar şi în parte, de Curtea Constituţională, va naşte noi probleme.
„Soluţia tăierii pur şi simplu a pensiilor de serviciu nu este una nouă. În 2010 au fost eliminate toate pensiile aşa-numite speciale, fapt ce a creat enorme probleme, inclusiv în practica administrativă şi judiciară. Casele de pensii au fost îngropate în revizuiri şi recalculări de pensii, fiind situaţii în care au emis succesiv şapte, opt sau chiar mai multe decizii de recalculare către aceeaşi persoană. Pensionarii erau efectiv depăşiţi, nu apucau să atace în justiţie deciziile în ritmul în care acestea erau emise.
Instanţele au fost asaltate de zeci de mii de litigii ale unor pensionari care şi-au văzut diminuate veniturile cu până la 80%, chiar 90%, în condiţiile în care aceştia îşi făcuseră planuri de viitor, aveau credite etc. pe care şi le-au luat bazându-se pe un drept dat de Statul Român. Grefierii şi aviatorii au fost atunci categoriile cele mai afectate şi spun acest lucru în perfectă cunoştinţă de cauză, fiind şi atunci judecător de dreptul muncii şi asigurări sociale” mai scrie Gîrbovan.
Mai mult, potrivit ei, nimeni nu a prezentat vreun studiu de impact al acestei legi din perspectiva problemei resurselor umane în justiţie, iar acest lucru este esenţial din cel puţin două perspective: o trecere bruscă la sistemul public de pensii va bloca magistratura pe o perioada de minim 10-15 ani de acum înainte; în al doilea rând, faptul că magistratura este încă tentantă pentru absolvenţii de drept se datorează unui pachet pe care statul îl oferă magistraţilor.
„Este esenţial, de aceea, ca atât Guvernul, cât şi Parlamentul să dea dovadă de responsabilitate şi luciditate pe această temă şi să vină cu soluţii punctuale de corecţie, acolo unde este cazul, nu să manipuleze practic opinia publică, venind cu soluţii populiste care, în loc să rezolve, vor crea mai multe probleme pentru stat şi cetăţeni” mai scrie Gîrbovan.




























Comentarii