Atletism

Talida Sfârghiu, un nume de reţinut în atletismul sucevean

Una dintre marile performere ale anului 2019 a fost Talida Sfârghiu, atletă legitimată la CSM Suceava şi CSM Rarăul Câmpulung. Sportiva pregătită de Erzilia Ţâmpău a cucerit titlul de campioană naţională de sală în proba de 1.500 de metri şi vicecampioană în proba de 800 m la categoria juniori II, pentru ca apoi la categoria juniori I să câştige cursa de 1.500 de metri la Campionatele Naţionale de sală.

De asemenea, promiţătoarea atletă câmpulungeană a devenit vicecampioană balcanică indoor în Turcia, pentru ca la Cupa României, acolo unde a alergat alături de senioare, să se claseze pe locul 3, însă timpul ei a fost unul foarte bun pentru categoria ei de vârstă, ea realizând baremul pentru campionatele europene.

La Balcaniada în aer liber care a avut loc la Cluj, Talida Sfârghiu a ocupat locul secund în proba de 1.500 de metri. Mai mult, a câştigat titlul naţional la juniori II, iar la naţionalele de tineret s-a situat pe locul 3, aceeaşi poziţie ocupând-o şi la Campionatele Internaţionale ale României, de la Cluj.

De departe cea mai bună realizare a sportivei Talida Sfârghiu de la CSM Suceava – CSM Rarăul Câmpulung a fost titlul de vicecampioană obţinut la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku (Azerbaidjan) în proba de 1.500 de metri.

Aceste rezultate o plasează pe Talida Sfârghiu în topul naţional din 2019 şi fac din ea una dintre marile speranţe ale atletismului sucevean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI