Ani de zile a luptat Icsulescu să ajungă şi el undeva, într-o funcţie ceva, să-l cunoască lumea; pentru că, vorba lui: „nu-s chiar prost, m-aş descurca prin toate cotloanele lumii!”.
A pus la bătaie tot profitul de la pensiune, de la cafe bar, de la atelierul de reparaţii auto şi chiriile încasate pentru apartamentele închiriate la firme. Greu a fost la început, când era puţin cunoscut. Apoi, după ce s-a pus bine cu cine trebuia, toate au mers ca pe roate. Pensiunea era plină şi vara şi iarna, la atelierul de reparaţii primea numai oameni cu funcţii barosane şi cu maşini pe măsură. I-a cazat, i-a reparat… mai mult gratis, dar a meritat!
Fiind prieten şi cu stânga şi cu dreapta, a plusat în ambele părţi pentru un loc în parlament, dar fericirea a venit din centru, de la un partid pe care-l „servise” cel mai puţin! Şi aşa a ajuns parlamentar!
Au trecut trei ani de atunci. Nu spun ce realizări a avut Icsulescu în aceşti ani. Spun doar că a avut, acasă; despre cele de la serviciu… n-am auzit. Până ieri, când a aranjat o întâlnire cu presa, „pentru a spune lucruri importante”. Am mers şi eu, în calitate de fost ziarist.
În biroul său de parlamentar s-au adunat în jur de zece oameni: jurnalişti de la ziare, televiziuni şi doi spectatori, adică eu şi încă cineva, un mustăcios.
– Stimaţi prieteni ziarişti!, a început Icsulescu. Mă bucură prezenţa voastră în acest modest birou. Eu sunt un om aflat în slujba oamenilor.
A ţinut un discurs de vreo cincisprezece minute. I-a plimbat pe ascultători prin toate perioadele glorioase ale istoriei, insistând mai mult pe Renaştere şi… pensiunea sa (pensiunea lui Icsulescu, nu a Renaşterii!), unde au venit oameni deosebiţi din toată ţara, care l-au încurajat să îmbrăţişeze cariera de politician. Au urmat apoi discuţiile libere şi întrebările.
Când un ziarist l-a întrebat ce a făcut în ultimii trei ani, domnul parlamentar a răspuns:
– Am colaborat foarte bine cu colegii de partid!
– La ce?
– La toate. Am lucrat împreună la foarte multe iniţiative parlamentare pentru legi noi sau îndreptarea unor legi greşite, aducerea la zi a unor legi depăşite… Este mult de lucru!
– Dar despre o iniţiativă, numai a dumneavoastră, când vom auzi?
– Aici voiam să ajungem! Despre o iniţiativă proprie vă voi vorbi chiar acum!
– O veste bună!, au zis în cor trei, patru ziarişti.
– Care ar fi aceea?
– Bere la ţap!, spuse Icsulescu radiind de bucurie.
– Asta-i bună, domnule!, izbucni un ascultător. După porci, capre, ouă, oi… a venit şi vremea ţapilor!! Aşa ceva… Să nu mai spuneţi că sunteţi în opoziţie!
– Domnule ziarist!, a zis Icsulescu dregându-şi vocea. Se vede că eşti tânăr, nu cred că ai 30 de ani! Dumneavoastră, ceilalţi, aţi auzit de expresia „bere la ţap”?
– Da!, zise unul.
– Explicaţi-i colegului că berea la ţap nu înseamnă să-i dau ţapului să bea bere, ci altceva! Ţapul este o unitate de măsură folosită la bere. Numele ei vine de la un neamţ Bock (ţap), un mare berar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. M-am documentat! Halba are 500 ml, ţapul are 300 ml, paharul de bere are 200 de ml. Ţapul a dispărut în urmă cu 30, 40 de ani, iar oamenii îl vor înapoi. De aceea, după o documentare puternică, vin cu această iniţiativă legislativă. Ce ziceţi?… Nimeni, nimic?… Sper să rezolv treaba cu ţapul până la sfârşitul acestui mandat, iar mandatul următor să-l încep în forţă, cu o idee, o iniţiativă, la care nu s-a gândit nimeni până acum la modul serios…
– Care ar fi acea idee?, întrebă cineva cu jumătate de gură.
– Ăia au o zi a lor, ăialaţi au!… Toţi au zile în care se adună în număr mare undeva şi sărbătoresc fericiţi!
– La ce iniţiativă v-aţi gândit, pentru ce zi?
– Ziua şomerului!
Constantin Horbovanu




























Comentarii