Noua boierie românească sau ce-am votat şi ce-a ieşit

Noi, românii, am avut o clasă boierească, nu una nobiliară, aşa cum au avut şi vecinii noştri ortodocşi, iar deosebirile nu sunt numai de nuanţă. Deşi a fost batjocorită mârlăneşte după venirea bolşevicilor la Putere, această clasă a pus totuşi umărul le realizarea României reîntregite, pierzându-şi privilegiile şi moşiile după 1918. A ridicat România alături de suratele ei europene, iar englezoaicele şi nemţoaicele ne erau bone la copii, în timp ce în agricultură, silvicultură, transporturi, cariere de piatră… îşi găseau de lucru italieni, greci, albanezi, sârbi, cazaci…, că ţara ne era bogată şi bine chibzuită.

Comuniştii nu au ţinut cont de toate acestea, le-au luat boierilor casele, fabricile, averile şi i-au deportat în Bărăgan, i-au trimis la canal, la Gherla, la Periprava, la Sighet… pentru a le lua şi viaţa. Şi au reuşit. Asasinatul în masă a durat ceva ani, dar a meritat(!): încet-încet nomenklaturiştii şi aparatcicii le-au luat nu numai locul, ci şi casele, iar după comportamentul boieresc au tânjit şi încă tânjesc. Aţi uitat cu câtă satisfacţie te ţineau la uşă ori în anticameră ca să-ţi deie o aprobare să poţi cumpăra o căruţă de lemne ori o butelie de aragaz? Aţi uitat cum petreceau măriile lor zi şi noapte imitând viaţa de huzur a ceauşeştilor? Aţi uitat câţi servitori avea fiecare, toţi importanţi şi plătiţi din bani publici? Aţi uitat cum îi purtau pe chiaburii satelor cu cătuşele la mâini şi ne puneau pe noi, copiii, să aruncăm cu pietre în ei?

De atâta „boiereală“ a ştabilor, a venit revoluţia, iar prostimea, inclusiv subsemnatul, au aşteptat cu totală naivitate să scape la libertate, democraţie şi civilizaţie occidentală. Cred că noii boieri pecerişti-fesenişti-securişti mureau de râs! Aşa că n-au trecut nici 30 de ani şi boieria s-a reinstalat de-a binelea. Se vede treaba că e deplin înrădăcinată în tradiţia noastră „multimilenară“.

Nu vreţi să-i vedeţi pe noii boieri în „activitate plenară“, că la treabă, la muncă e mai greu. Te duci, de durere, la o celebritate medicală, iar pe uşa cabinetului scrie că programul începe la 8: asistenta, parfumată şi gătită, vine pe la 9, celebritatea soseşte pe la 9,30 – 10, îşi soarbe pe îndelete cafeaua până pe la 10,30 – 11, vede scârbit 2 – 3 pacienţi, preferenţial, deşi la uşa sa e plin de bătrâni suferinzi, iar apoi sună telefonul şi e chemat „de urgenţă“ cică la spital. Nici măcar clasicul: veniţi mâine! Nu e regulă, dar sunt prea multe excepţii.

Te duci la cabinetul parlamentarului X, Y, Z să intervină pentru repararea drumului şi, în caz că ai fericitul prilej de a-l găsi, după ore de aşteptare, secretara îţi sugerează, cu zâmbetul oficial, că azi e prea ocupat ca să-ţi rezolve cererea, deşi în afara colegilor, a cunoscuţilor, a rudelor nu era altcineva înăuntru. Nici măcar nu-ţi spune când să vii. Situaţia e aceeaşi de la miniştri, secretari de stat până la ultimii şefi din consiliile şi instituţiile locale. Boierie fără limite.

Însă, la rândul lor, se respectă şi îşi apără cu scrupulozitate boieria lor şi a şefilor, la care nu te trimit pentru nimic în lume. În schimb le prezintă impresionanta carte de vizită, studiile, competenţele, îi linguşesc, îşi manifestă supuşenia, slugărnicia cu sugestia implicită că şi ei sunt la fel. Numai unul şi unul.

Boieria s-a reinstalat oficial în România odată cu regimul Dragnea care, în nemăsurata-i poftă de putere, a considerat că poate face orice „vrea muşchii lui“ la guvernare, nu ce trebuie şi ce stabileşte legea. I-a dat acest drept cică votul cetăţenilor, aşa că i-a alungat pe competenţii care mai rezistaseră în funcţii publice, plantându-şi propriii oameni, rude, amante top-model, indiferent de studii, cunoaşterea limbii române, capacităţi… Motivaţia? „Fiindcă putem!“ Şi au trecut la „reforme“: şi-au schimbat nevestele, casele, şi-au cumpărat bolizi reprezentativi pentru înalta funcţie şi, trai neneacă pe banii contribuabilului!

Noii boieri, însă, nu mai sunt din stirpea unor Alecsandri, Kogălniceanu, Ghica, P. P. Carp, Rosetti, Negruzzi… care să mai construiască şi o şcoală pentru fiii amărâţilor ori să poarte la universităţi celebre tineri dornici de învăţătură, ca pe vremuri. Nu mai au nici buna creştere, nici ruşine, nici drag de ţară şi de neam, ci trăiesc pe spinarea poporenilor de care îşi bat joc. Fără limite. De aceea încrederea în diriguitori sună a pustiu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: