Actriţa Demi Moore a dezvăluit identitatea celui care a violat-o în adolescenţă

Actriţa Demi Moore a dezvăluit că cel care a violat-o în adolescenţă a fost Basil Doumas, proprietarul unui club din Los Angeles, acesta murind în anul 1997, la vârsta de 68 de ani, potrivit dailymail.co.uk. Ea a făcut dezvăluirea în autobiografia „Inside Out”, lansată pe 24 septembrie, povestind că mama ei obişnuia să o ducă în cluburi pentru a atrage atenţia bărbaţilor.

Actriţa a relatat că, într-o seară, a găsit în casă un bărbat care obţinuse cheia de la mama ei, Virginia King. „Cum este să ştii că mama ta te-a vândut pentru 500 de dolari?”, a întrebat-o bărbatul pe Demi Moore, care în acel moment avea doar 15 ani.

Cu toate acestea, Demi Moore nu crede că mama ei, care a decedat în anul 1998, „a vândut-o” şi că incidentul ar fi fost cauzat „de o astfel de tranzacţie”.

Demi Moore a ajuns cunoscută ca actriţă de televiziune, cu rolul din telenovela „General Hospital”. Ulterior, a jucat în producţii pentru cinema, unde a apărut în numeroase filme.

Moore este o activistă pentru drepturile copiilor şi este cofondatoarea organizaţiei non-profit Thorn, care are ca scop combaterea traficului de minori.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI