Generalul Iacob Zadik la Siret

Acest articol urma să fie trimis spre publicare la începutul lunii noiembrie 2018, când se împlinea un secol de la eliberarea oraşului şi districtului Siret de către dorobanţii Diviziei 8 Infanterie. Din motivele care se regăsesc în articolul „Reflecţii post festum”, apărut în Crai nou nr. 8085 din 27 august 2019, am hotărât să amân publicarea lui pentru o vreme.

Recent printre hârtiile mele am descoperit o însemnare din 28 august 1968, întitulată pe atunci „Povestea lui Rudolf Schaude”, care se referea la subiectul articolului de faţă şi care m-a determinat să îl rescriu şi să-l trimit spre publicare.

Pe vremea aceea, locuiam pe strada care, în buletinul meu şi al vecinilor mei, se numea strada Vasile Alecsandri. Strada mea se întindea pe terasa inferioară a râului Siret şi pe ea locuiau 14 familii româneşti, patru familii germane, patru familii ucrainene, două familii poloneze şi o familie de lipoveni. Printre locuitorii de pe strada mea erau un miliţian, care în multe privinţe semăna cu un personaj dintr-o piesă de Caragiale, şi doi veterani din Primul Război Mondial (1914-1918): rotarul Oskar Schnobel şi fostul beamter (funcţionar) Rudolf Schaude.

La capătul străzii, înspre Cimitirul Vechi Evreiesc, era o tolocuţă pe care ne jucam ziua, iar în serile calde, aici se adunau bătrânii străzii şi stăteau la taifas depănându-şi amintirile.

Într-o seară de la sfârşitul lunii august, din întâmplare am rămas pe tolocuţă ca să ascult poveştile celor doi veterani nemţi, care se considerau austrieci. Probabil sub influenţa invaziei trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia, petrecută cu câteva zile în urmă, Rudolf Schaude, căruia vecinii îi spuneau Moş Schaudi, a început să povestească despre intrarea trupelor româneşti în oraşul Siret. Redau mai jos, pe scurt, povestea lui.

„Era într-o sâmbătă, ştiu bine că era ziua mea de serviciu la telefonul primăriei. Pe la orele 10 şi jumătate, am primit un telefon de la comandantul Cerdacului 75 (Pichetul 75 Verpolea). Acesta a cerut să vorbească urgent cu primarul, cu prefectul; el a spus că a vorbit. Primar era pe atunci bancherul evreu Abraham Pariser. După ce a vorbit la telefon, primarul ne-a chemat în sala de şedinţe pentru un anunţ urgent. Au fost chemaţi şi poliţiştii, care aveau sediul într-un corp al primăriei. Emoţionat, bâlbâindu-se, primarul ne-a anunţat că peste o jumătate de oră, dinspre Verpolea şi Mihăileni, vor pătrunde în oraş trupe româneşti. Apoi ne-a sfătuit să nu părăsim primăria, să ne păstrăm calmul, iar poliţiştii să nu poarte arme la ei, pentru a nu izbucni incidente între ei şi militarii români. În încheiere, ne-a garantat că militarii români se vor purta cu noi corect.

Într-adevăr, pe la orele 11, dinspre Bourgignongasse (actuala stradă 9 Mai) se auzea larmă mare şi deodată a apărut o coloană de militari pedeştri în frunte cu câţiva călăreţi. Ajunşi în faţa prefecturii s-au oprit, călăreţii au descălecat, iar pedestraşii au intrat în parcul din faţa gimnaziului aflat în ruine. În faţa prefecturii se afla prefectul Johann Josephowicz cu funcţionarii prefecturii. După un schimb de amabilităţi, prefectul, ofiţerii români şi funcţionarii au intrat în prefectură. În prefectură, ofiţerii români au stat cam un sfert de oră. De la prefectură, militarii români s-au îndreptat spre primărie. Între timp, de pe Czernowitzergasse (actuala stradă Alexandru cel Bun) a intrat în Ringplatz (acum Piaţa Unirii) o a doua coloană de militari români, care veneau de la Mihăileni. După ce au prezentat onorul grupului de ofiţeri sosiţi de la Verpolea, au străbătut piaţa şi au urcat pe St.Onuphrygasse (actuala stradă Laţcu Vodă) şi s-au oprit în faţa Casei Sbierenilor, unde era sediul jandarmeriei şi al serviciilor austro-ungare.

În faţa primăriei se aflau primarul, funcţionarii primăriei şi poliţiştii oraşului. Primarul ţinea în mâini o tavă pe care era cheia oraşului. După ce ne-au salutat, militarii români împreună cu noi au intrat în primărie. Aici, un ofiţer scund, slăbuţ şi cu barbişon, s-a prezentat că este generalul Iacob Hadik (am încercat să îl corectez pe Moş Schaudi, dar el susţinea morţiş că a auzit bine ce a spus generalul). Generalul a citit un ordin din partea Regelui Ferdinand, prin care i se ordona să intre în Bucovina pentru a restabili ordinea şi liniştea în provincie, care era răvăşită de rebeliunea haidamacilor ucraineni. Apoi generalul a ordonat secretarului primăriei Karol Mlodnicki şi unui ofiţer să redacteze un proces-verbal de predare-primire a oraşului, în limbile română şi germană. După ce au fost redactate procesele-verbale, ele au fost citite în plen, au fost ştampilate şi depuse în dosarul primăriei şi al armatei. Înainte de a pleca, generalul a spus primarului şi funcţionarilor să rămână în primărie până la terminarea programului, iar a doua zi să se prezinte la serviciu în aceeaşi formaţie. După ce au salutat, generalul şi ofiţerii români au plecat spre Casa Sbierenilor, unde au înnoptat.

A doua zi, un ofiţer a intrat în primărie şi a anunţat că primarul Abraham Pariser a fost înlocuit cu judecătorul Apollo Pătraş, recent întors din lagărul de la Thalerhof, dar el rămânea mai departe consilier comunal. Secretarul primăriei, Karol Mlodnicki, a fost înlocuit cu avocatul Dimitrie Popovici, iar în fruntea poliţiei a fost numit sergentul major Ilie Nastasi. Deoarece eu cunoşteam limba română, am rămas funcţionar al primăriei, iar funcţionarii care nu cunoşteau limba română au piedut serviciul. La prefectură, generalul Iacob Zadik, personal, a anunţat că în locul prefectului Johann Josephowicz va fi funcţionarul prefecturii Orest Tarangul, iar funcţionarii prefecturii şi primarii comunelor din district rămân pe loc până la noi ordine.”

Cele povestite de Rudolf Schaude au fost întărite de Wanda, soţia lui, fiica secretarului Karol Mlodnicki. Redau mai jos pe scurt şi povestea ei.

„Era într-o sâmbătă din a doua săptămână a lunii noiembrie a anului 1918. Era zi foarte frumoasă, pământul era îngheţat, dar nu era acoperit de zăpadă. Eu cu mama scuturam covoarele în curte. Deodată am auzit o mare larmă dinspre mahalaua Ruina. Curioase, am ieşit din curte şi am urcat pe terasa din faţa casei familiei Kruppa (actualul magazin «La Bărbosu»), unde se afla vecina noastră cu fetele ei. Între timp, lângă noi a venit şi vecinul nostru Oskar Schnobel.

Dinspre Ruina, pe Bourgignongasse, am văzut că vine o coloană de militari cântând. În fruntea coloanei era un ofiţer uscăţiv cu barbişon, călare pe un cal negru. El era urmat de un grup de ofiţeri călare şi soldaţi. După uniforma lor mi-am dat seama că erau români, lucru confirmat de dl Schnobel. După ce militarii au trecut de cimitirul evreiesc, noi am urcat pe această stradă până lângă casa fostului primar Hugo Podhajski, de unde se vedea bine până în centrul oraşului. Coloana s-a oprit lângă prefectură, ofiţerii au intrat în prefectură, iar soldaţii în parc. La amiază, tata a sosit foarte supărat de la serviciu. După ce s-a făcut comod, a spus cu năduf: «Jidanul a predat cu acte oraşul românilor! S-a terminat cu Austria! Eu voi rămâne fără serviciu, deoarece nu cunosc limba română».

În final, Oskar Schnobel a ţinut să adauge: „Şi eu am văzut cum au intrat românii în oraşul Siret. Soldaţii români aveau căşti pe cap, puşti cu baionete, dar erau încălţaţi în opinci. Nu aveau artilerie, dar aveau câteva mitraliere. După părerea mea, coloana nu depăşea un batalion de infanterie”.

Recent, am avut o convorbire cu domnul profesor Ion Filipciuc, omul care a avut privilegiul de a putea cerceta arhiva Diviziei 8 Infanterie şi cea a familiei Zadik. L-am întrebat dacă a întâlnit, printre documentele cercetate, procesele-verbale amintite de Rudolf Schaude în povestea sa. Domnul profesor mi-a spus că nu a găsit aşa ceva în cele două arhive cercetate şi că este convins că nu au existat, că Rudolf Schaude nu poate fi socotit credibil; dar m-a îndemnat să public povestea aceasta. Îi mulţumesc domnului profesor pentru îndemn, dar personal cred că documentele cu pricina au existat; probabil că ele au fost mutate în alt fond arhivistic sau poate că au fost distruse de comuniştii români din ordinul Moscovei.

Dacă pe data de 2 septembrie 1774 maiorul Friedrich von Mieg, în fruntea unui detaşament de cătane austriece, a ocupat Siretul fără să tragă un foc de armă, la 144 de ani, pe data de 9 noiembrie 1918, generalul Iacob Zadik, cu două detaşamente de dorobanţi din Divizia 8 Infanterie, a eliberat oraşul şi districtul Siret, de asemenea fără să tragă niciun foc de armă.

Eu nu am făcut altceva decât să consemnez succint povestirile auzite ale celor trei vecini bătrâni de pe strada mea, spre a nu fi date uitării. Vorba lui Grigore Ureche: „Decii cine va ceti şi le va crede, bine va fi; iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia aşia va face…”.

 Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Interesant! Ar poate tot atat de interesant daca s-ar povesti si despre modul cum s-a facut coloctivizarea in Suceava si nu numai

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: