Macahon a venit pe lume într-o noapte pe un ger năprasnic, speriind moaşa cu urletul lui, grăbit să se aşeze peste cel al lupilor şi fugărind luna după vârfurile zimţate ale brazilor.
– Flăcăul ăsta o să fie ceva la viaţa lui, a grăit femeia după ce şi-a revenit.
A avut dreptate. Mamă-sa l-a înţărcat devreme, fiindcă feciorul îi forfeca sânii. La grădiniţă, mutat de unde se aşezase, s-a întors şi a încercat să-i dea educatoarei cu piciorul, iar când învăţătoarea a vrut să-i îndrepte scrisul dezordonat, i-a prins mâna şi a muşcat-o, behăind a satisfacţie. În clasele de gimnaziu îşi făcuse un obicei să-i strâmbe pe profesori, în vreme ce pe colegi i-a altoit pe rând, cerându-le taxă de protecţie. A trecut cu chiu-cu vai prin cele patru clase şi, în cele din urmă, a ajuns la un liceu agricol. Oraşul l-a speriat, chit că se făcuse cât un malac. N-a stat la cursuri decât o săptămână, după care a început să hoinărească pe străzi, şterpelind tot ce-i pica nesupravegheat. Cel mai mult îi plăcea la piaţă şi în marile magazine, de unde se hrănea cu îndestulare. Intra cu un cărucior, punea mâna pe un salam pe care îl înghiţea ca un căpcăun şi ieşea, plătind „cinstit” un pachet de biscuiţi. Când colegii lui terminau liceul, el se afirmase ca un hoţ supercalificat la locul de „muncă”, fără să se amestece cu borfaşii de rând, pe care îi trata cu aroganţă. Hrănit bine şi îmbrăcat fără cusur, fura elegant, minţea fără să clipească şi înşela cu zâmbetul pe buze. Nişte valutişti mai vechi l-au reclamat unui poliţist-protector, alegându-se cu ameninţări în serie. Ba, unul, prins la înghesuială, a fost scărmănat ca o javră. Tocmai atunci s-a întâmplat să vină în oraş un lider politic pentru o adunare. Macahon a dispărut câteva zile, s-a întors şi s-a înscris în partid. O vreme nu l-a mai văzut nimeni, ca să revină cu o sumă consistentă în buzunar, cu sarcina de a înfiinţa o organizaţie. Şi a început vânătoarea…
– Bade, te înscrii în partidul meu!
– Ce am eu de acolo?
– O să ai, deocamdată soarbe un rachiu şi semnează aici.
– Măi Macahon, de partidul tău n-a auzit nimeni până acum. Ştii ce? Rachiul îl beau astăzi, două măsuri, şi, de iscălit, am s-o fac mâine. Tot pentru două măsuri!…
Primul care a refuzat a luat un pumn între ochi, aşa că oamenii au început să se ferească de el. A agăţat-o într-un timp şi pe vecina de peste drum:
– Emilie, înscrie-te în partidul meu şi vin diseară la tine.
– Îţi scurtează zilele bărbatu-meu, măi Macahon!
După ce s-a întunecat, taurul a intrat pe poartă şi, văzând o măciucă ridicată, i-a sucit mâna gospodarului şi l-a aruncat peste gard în şanţul plin cu apă. Devenise insuportabil şi nimeni nu avea ce să-i facă. Singurul care i se împotrivea pe faţă era un fost coleg, alegându-se cu o ameninţare zdravănă:
– Georgică, am să mătur tot colbul din drum cu tine! l-a ameninţat uriaşul.
– Mă, tu nu ştii altceva, dacă în şcoală ai fost un viţel, iar acum ai ajuns un bou! l-a plesnit peste obraz celălalt.
Macahon l-a răbdat o dată, de două ori, de câte ori s-a nimerit să fie singuri, când însă piticul l-a înfruntat cu martori, afrontul trebuia numaidecât pedepsit. Băut bine, matahala s-a ridicat în picioare şi, sfeclit la faţă, a dat să ameninţe:
– Gânganie urâcioasă, eu te strivesc…
A făcut un pas, cu ochii boldiţi, şi, când să facă pe al doilea, s-a prăvălit peste o masă, turtind-o sub greutatea lui.
– Buturuga mică!… a exclamat crâşmarul.
– A răsturnat partidul mare şi nevăzut al lui Macahon! a completat cineva dintre cheflii.
IOAN ŢICALO
Comentarii