> CL a acordat cea mai înaltă distincţie a municipiului preotului Ioan Argatu şi neurochirurgului Iustinian Ioachim Simion
Municipiul Fălticeni a fost, luni, 15 iunie, gazda unui eveniment încărcat de emoţie şi semnificaţie pentru comunitatea locală. În cadrul unei ceremonii solemne, desfăşurate în prezenţa a peste 200 de invitaţi, preotul Ioan Argatu şi medicul neurochirurg Iustinian Ioachim Simion au primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni, distincţie acordată în semn de apreciere pentru contribuţiile remarcabile aduse în domeniile lor de activitate şi pentru modul în care au promovat numele oraşului în ţară şi peste hotare. Hotărârea de acordare a titlurilor a fost adoptată în unanimitate de CL, reprezentând un gest de recunoaştere faţă de două personalităţi care, prin activitatea lor, au devenit repere pentru generaţii întregi de fălticeneni.
Recunoştinţă pentru cei care aduc prestigiu comunităţii
Primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, a evidenţiat importanţa unor astfel de momente pentru viaţa unei comunităţi.
„Un moment frumos şi necesar, pentru că fiecare comunitate trebuie să îşi cinstească cei mai valoroşi oameni, cele mai valoroase personalităţi din diverse domenii de activitate. Şi iată că astăzi, după votul din Consiliul Local, care a fost dat în unanimitate, am să ofer în numele întregii comunităţi două Diplome de Cetăţean de Onoare” a declarat edilul.
Potrivit expunerii de motive, administraţia locală a considerat că este de datoria sa să onoreze personalităţile care contribuie la consolidarea imaginii municipiului şi care reprezintă exemple de profesionalism, implicare şi responsabilitate civică.
Părintele Ioan Argatu şi moştenirea spirituală lăsată Fălticeniului
Preotul Ioan Argatu este una dintre figurile reprezentative ale vieţii religioase şi culturale din municipiu. Activitatea sa de peste trei decenii este strâns legată de construirea şi dezvoltarea Catedralei „Învierea Domnului”, considerată astăzi unul dintre cele mai importante simboluri ale oraşului.
În discursul său, pr. Argatu a vorbit despre semnificaţia momentului şi despre legătura profundă pe care o are cu Fălticeniul.
„Primesc această distincţie cu profundă smerenie şi cu gândul la Dumnezeu, cel fără de care nimic nu este cu putinţă. Este o zi de mare sărbătoare şi de profundă emoţie pentru mine. Să devin Cetăţean de Onoare al acestui oraş, cu o istorie culturală atât de bogată, reprezintă o distincţie care mă onorează şi mă copleşeşte.”
El a amintit că ridicarea Catedralei „Învierea Domnului” a fost rezultatul unui efort colectiv, susţinut de întreaga comunitate: „Atunci când am pus umărul la ridicarea Catedralei Învierea Domnului, nu am ridicat doar ziduri din cărămidă şi beton, ci am dorit să oferim comunităţii o ancoră spiritual, o poartă deschisă spre cer şi o emblemă a dăruirii creştineşti. Fiecare piatră aşezată la temelia acestei catedrale poartă rugăciunile şi jertfa dumneavoastră, a tuturor celor care aţi crezut în acest vis începând din anul 1990 şi până la sfinţire.
Privesc astăzi spre turlele Catedralei Învierea Domnului şi simt o imensă recunoştinţă. Această biserică impunătoare din centrul oraşului este dovada vie că atunci când ne unim în credinţă putem muta munţii din loc”.
Preotul a subliniat că misiunea sa nu s-a limitat doar la activitatea pastorală, ci a inclus şi promovarea valorilor culturale prin numeroasele volume publicate şi prin implicarea în proiecte caritabile dedicate celor aflaţi în nevoie.
„Pentru mine Fălticeniul a devenit acasă şi spaţiul în care mi-am îndeplinit vocaţia preoţească şi culturală. Viaţa mea în Fălticeni s-a împlinit strâns cu două mari misiuni: zidirea Catedralei Învierea Domnului, ca monument al credinţei noastre comune şi tipărirea cărţilor, ca mărturie a cuvântului duhovnicesc scris. În egală măsură, prin cărţile pe care le-am publicat am încercat să las generaţiilor viitoare mărturie scrisă a credinţei, a valorilor morale, a identităţii noastre locale.
Fălticeniul este prin excelenţă un spaţiu al culturii şi al marilor cărturari iar datoria mea a fost să contribui la această zestre spiritual.
Acest titlu nu îmi aparţine doar mie. El este al întregii comunităţi care şi-a adus aportul la ridicarea catedralei”.
În sală, alături de pr. Ioan Argatu s-au aflat membrii familiei, iar momentul acordării distincţiei a fost întâmpinat cu aplauze îndelungate.
Un ambasador al excelenţei medicale format la Fălticeni
Cel de-al doilea titlu de Cetăţean de Onoare a fost conferit medicului neurochirurg Iustinian Ioachim Simion, originar din Fălticeni şi considerat unul dintre cei mai promiţători specialişti români în domeniul neurochirurgiei.
La doar 33 de ani, coordonează activitatea de neurochirurgie din cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca şi are în palmares aproximativ 3.000 de intervenţii chirurgicale. Formarea sa profesională include stagii şi colaborări cu centre medicale de prestigiu din Statele Unite, Franţa, Italia şi Grecia, experienţe care i-au permis să aducă în România tehnici moderne şi abordări inovatoare în tratarea pacienţilor.
„Este o deosebită onoare pentru mine să primesc această responsabilitate mare de a fi Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni. Emoţiile sunt extraordinar de mari să te întorci din comunitatea din care ai plecat, atunci când comunitatea alege să îţi arate că rezultatele tale fac cinste comunităţii din care ai plecat. Mulţumesc Consiliului Local şi domnului primar pentru această onorantă distincţie de a fi Cetăţean de Onoare” a spus medicul în debutul discursului său.
El a evidenţiat tradiţia culturală şi intelectuală a oraşului, arătând că distincţia primită reprezintă în primul rând o responsabilitate.
„Spun responsabilitate mare pentru că ştim cu toţii că după Bucureşti şi Iaşi, Fălticeniul este considerat în topul oraşelor care au generat în societatea românească dar şi internaţională oameni de o mare valoare culturală, spirituală, artistică, ştiinţifică. Nu cred că trebuie să reamintesc personalităţile fălticenene pentru că le ştim cu toţii, însă aş vrea să vă spun că în anul 1914 Vasile Ciurea alături de Artur Gorovei puneau bazele Muzeului Fălticenilor. Acum 20 de ani pentru mine personal acest lucru nu însemna nimic. Astăzi înseamnă extraordinar de mult pentru că am copilărit în casa în care a locuit Vasile Ciurea. Pe acest titlu scrie numele meu, însă nu este doar al meu. Este al părinţilor mei care m-au crescut şi care mi-au călăuzit paşii, este al învăţătorilor şi al profesorilor care a crezut în mine, m-au sprijinit, m-au încurajat, este al familiei şi al prietenilor care mi-au dat putere să merg mai departe chiar şi atunci când erau momente mai dificile.
Acest titlu reprezintă o mare responsabilitate şi sper că din puţinul pe care am reuşit să îl realizez până acum, am făcut cât de puţin şi pentru comunitatea din care am plecat”.
Un mesaj pentru noua generaţie
Unul dintre cele mai apreciate momente ale ceremoniei a fost mesajul adresat tinerilor de către neurochirurgul fălticenean.
„Tinerilor care sunt în sală aş vrea să le spun că este nevoie de trei elemente extraordinar de importante pentru a păşi cu paşi rapizi şi siguri şi a vă aduce contribuţia la un viitor puternic al municipiului Fălticeni: curaj, ambiţie, dar mai ales perseverenţă.”
Discursul său a fost completat de o reflecţie asupra rolului oamenilor în dezvoltarea unei comunităţi: „Puterea unei comunităţi nu stă în clădiri, nu stă în nimic din cele materiale, ea stă în oameni. Asta a făcut Fălticeniul de-a lungul timpului, a produs, a format şi a ridicat oameni”.
Mesajul a fost primit cu aplauze de cei prezenţi, mulţi dintre participanţi apreciind faptul că tânărul medic a ales să vorbească despre educaţie, muncă şi responsabilitate, valori care au definit parcursul său profesional.
O ceremonie care a pus în lumină valorile oraşului
La finalul evenimentului, primarul Gheorghe Cătălin Coman a transmis un nou mesaj de apreciere celor doi laureaţi.
„Noi vă mulţumim. Suntem de astăzi mai bogaţi spiritual cu doi oameni de calitate care ne-au făcut, ne fac şi sunt convins că ne vor face în continuare mândri cu realizările lor. Felicitări în numele întregii comunităţi!”
Ceremonia a avut loc în contextul manifestărilor dedicate Zilelor Culturii Fălticenene şi a reprezentat unul dintre cele mai emoţionante momente ale programului. În aceeaşi zi, pentru contribuţiile lor deosebite la viaţa spirituală, culturală şi profesională a comunităţii, preotul Ioan Argatu şi medicul Iustinian Ioachim Simion au primit şi Ordinul Fălticeni Cultural, distincţie oferită de asociaţia condusă de preotul Liviu Mihăilă.
Prin acest gest simbolic, comunitatea fălticeneană şi-a exprimat respectul faţă de două personalităţi care, fiecare în domeniul său, au demonstrat că performanţa, credinţa, educaţia şi perseverenţa pot deveni repere autentice pentru generaţiile viitoare. Într-o perioadă în care modelele veritabile sunt tot mai căutate, Fălticeniul a ales să îşi onoreze oamenii care au contribuit la consolidarea prestigiului local şi care continuă să inspire prin exemplul personal şi profesional.






























Comentarii