Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea a adresat o interpelare Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind situaţia critică în care se află crescătorii de animale şi producătorii de lapte din judeţul Suceava.
În document, parlamentarul subliniază că fermierii bucovineni traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Principalul colector de lapte din zonă se retrage de pe piaţă, iar preţul plătit producătorilor a ajuns în unele cazuri la doar 0,65 lei pe litru – o sumă care nu acoperă nici măcar costurile de producţie.
„Creşterea animalelor înseamnă muncă permanentă, fără zile libere, cheltuieli cu furajele, medicamentele, energia şi întreţinerea fermelor. Cu toate acestea, laptele, obţinut prin muncă grea şi sacrificii considerabile, este plătit la un nivel care îi împinge pe mulţi fermieri spre faliment” se arată în interpelare.
Petru Negrea atrage atenţia şi asupra problemelor cu care se confruntă procesatorii locali de lapte şi producătorii de brânzeturi tradiţionale, care întâmpină tot mai multe dificultăţi în accesul la marile lanţuri comerciale. Multe produse locale sunt înlocuite cu mărfuri provenite din import sau din alte zone ale ţării.
Iată întrebările adresate ministrului:
> Ce măsuri urgente va lua Ministerul Agriculturii pentru a asigura colectarea şi valorificarea laptelui produs de fermierii suceveni după retragerea principalului colector din regiune?
> Ce sprijin concret acordă ministerul procesatorilor locali şi producătorilor de produse tradiţionale din Bucovina pentru a avea acces echitabil pe piaţă?
> Cum explică ministerul scăderea drastică a preţului la laptele crud şi ce măsuri concrete intenţionează să adopte pentru asigurarea unui preţ corect, care să permită continuarea activităţii crescătorilor de animale? (N.B.)



























Comentarii