Se întâmplă adesea în politică, nu numai a noastră, ca unul sau mai mulţi inşi lipsiţi de ruşine şi demnitate, dar cu tupeu nemăsurat şi voinţă nesăbuită să ni se bage în faţă, iar mulţimi de alţi indivizi de aceeaşi teapă să ni-l împingă în frunte, moment în care cel mai adesea societatea, paralizară de gestul josnic, nu este pregătită să-l oprească. Fenomenul este analizat de Alfred Jarry în 1896 în piesa Ubu Roi (Ubu Rege) şi de Bertolt Brecht în „Der aufhaltsame Aufstieg des Arturo Ui” (Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită) în 1941 şi a fost uneori comentat în emisiuni TV de filosoful Gabriel Liiceanu împreună cu alţi invitaţi.
Aici nu va fi vorba totuşi de politiceni cu un anumit grad de insolenţă, ci de derbedei, huligani şi haidamaci politici, de inşi taraţi psihic dominaţi de un simţământ primitiv de misecuvenism şi grandomanie stimulat de multe ori de anturaj în bătaie de joc, inşi care, în inconştienţa lor, năzuiesc spre vârful puterii politice fără a dispune de minime calităţi şi capacităţi necesare unui asemenea rol. De fapt, consideră că ţara şi poporul trebuie să le stea necondiţionat la picioare, cum cred dictatorii şi tiranii, ceea ce contează fiind numai şi numai egoul personal, pofta de parvenire, prin orice mijloace.
Istoria noastră consemnează destule astfel de figuri, de la un prim-ministru care umbla în patru labe pe sub masa guvernului, la un domn care nu realiza că se află pe tronul ţării. Lăsăm istoria şi ne referim la perioada imediat următoare revoluţiei din 1989: Dan Iosif (Ioşca) şi gaşca sa, posesor al unei impresionante galerii de schelete în dulap pe care Justiţia le-a trecut cu vederea, cel ce a făcut să dispară nu puţine dovezi ale crimelor securiştilor, dar a aranjat şi numeroşi „duşmani” ai lui Ion Iliescu, vezi cazul preşedintelui Emil Constantinescu, scăpat de glonte la ordinul expres al „tătucului”. Ioşca ar fi putut cu uşurinţă să preia toată puterea în stat după alungarea dictatorului, dar s-a dat deoparte în faţa lui Iliescu.
Să-l urmărim cu atenţie şi pe „Luceafărul Huilei”, Miron Cozma, cel ce cu oştirea sa de ortaci a cotonogit (şi probabil omorât) sute de studenţi şi cetăţeni nevinovaţi, spurcând apoi laboratoarele Universităţii bucureştene. Protejat de Justiţia controlată de FSN, a prins curaj şi a reeditat marşul lui Tudor Vladimirescu spre Bucureşti, ca „să-l scoată de barbă” din vizuina de la Cotroceni pe Emil Constantinescu, iar apoi să-şi asume puterea în stat. Prins de armată, a suferit rigorile legii. De remarcat că a fost primul care a folosit reţeaua militarizat-KGB-ist-securistă a minerilor din Valea Jiului pregătită din vreme pentru a-l proteja pe „geniul carpatin” în caz de…
Pe aceeaşi schemă KGB-ist-securistă venise şi Corneliu-Vadim Tudor, cel ce pentru „cucerirea puterii politice” intenţiona să-şi înghesuie pe stadion toţi duş-manii politici ai săi (el zicea că „ai României”) şi să-i mitralieze. Primul care a organizat în Parlamentul României spectacole groteşti cu afişe, caricaturi şi urlete demne de brutele din peluzele fotbalului bucureştean, din rândul cărora se va iţi un alt mare lider suveranist, gata să ia de „gâţi” de la tribuna Parlamentului pe oricine nu calcă trumpist a rusofil.
Şirul obraznicilor politici e mare, dar spaţiul nostru e mic, aşa că mă opresc asupra ultimului caz, o obraznică urlătoare ieşită dintr-o zonă obscură: Diana Iovanovivi-Şoşoacă s-a lansat în politică urlând pe străzi, prin spitale, apoi în Parlamentul României şi chiar în Parlamentul European, făcându-şi de ocară ţara şi neamul. A bruscat personalul anti-COVID provocând prin gestul ei penal zeci de mii de victime, genocid trecut sub tăcere de Justiţie. Neînţelegând dram de istorie, linge clanţa ambasadei Federaţiei Ruse, cu speranţa că trupele ruseşti vor invada România şi ea va ajunge astfel omul de încredere al Imperiului Rus, al ţarului Putin, care o va înălţa pe scaunul de la Cotroceni. Reeditează vasalităţi-supuşenii străvechi prin care boieri trădători se duceau în genunchi la marele vizir de la Istanbul cu sute de pungi de aur spre a obţine firman de domnie. O ticăloşie, o ruşine şi o trădare a poporului român care nu vor putea fi spălate în vecii vecilor!
Comentarii