Atleţii de la CSM Suceava, pregătiţi de profesorul Silviu Casandra, au obţinut două clasări pe podium la Maratonul Nordului – Botoşani, una dintre cele mai importante competiţii de alergare pe şosea din zona Moldovei.
Competiţia s-a desfăşurat pe un traseu urban care a traversat principalele obiective turistice ale municipiului Botoşani şi a reunit concurenţi din mai multe judeţe ale ţării.
Cea mai valoroasă performanţă a delegaţiei sucevene a fost realizată de Cosmin Crăciun, care a cucerit locul I în proba de maraton, la categoria de vârstă 15-24 de ani.
Un rezultat remarcabil a obţinut şi Roxana Elena Ghiuţă, care a încheiat pe locul al doilea în cursa de 10 kilometri, la categoria 15-24 de ani.
Maratonul Nordului – Botoşani face parte din seria evenimentelor sportive organizate sub brandul Maratonul Nordului şi a ajuns la a doua ediţie în municipiul Botoşani. Programul competiţiei include probe de maraton, semimaraton, cros 10 kilometri şi curse dedicate copiilor, atrăgând atât sportivi de performanţă, cât şi pasionaţi ai alergării din întreaga ţară.



























Comentarii