La Storojineţ, Salonul de Carte Românească l-a sărbătorit pe Prof. Ilie Popescu

 Storojineţ, nume cu rezonanţă în inima românilor interesaţi de propria istorie, graţie lui Iancu Flondor, ctitorul Unirii Bucovinei cu Ţara Mamă, şi nume care li-l evocă pe Alfred Margul-Sperber iubitorilor de literatură, este astăzi reşedinţa raionului cu acelaşi nume de pe malul stâng al Siretului, un oraş dominat de populaţia şi limba ucraineană. Şi totuşi, miercuri, 24 iulie 2019, la Biblioteca Raională, condusă de Ivanna Lughina, limba română a răsunat la paritate cu limba ucraineană, iar românii au fost majoritari pentru câteva ore. Orele Salonului de Carte Românească organizat sub auspiciile colaborării între Biblioteca Ştiinţifică Regională „M. Ivasiuk” din Cernăuţi – director Natalia Fileac şi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava – manager dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş. Desfăşurate regulat de aproape un deceniu, întâlnirile prilejuite de aceste saloane sunt întâlniri aşteptate, întâlniri plăcute, şi, pentru că au loc în aşezări din nordul Bucovinei în care încă se mai vorbeşte şi se mai citeşte în limba română, sunt, de asemenea, marcate de o tensiune afectivă aparte pentru invitaţii sosiţi din România.

Am ajuns, aşadar, Gheorghe Gabriel Cărăbuş, bibliotecara Elena Pintilei, Mihaela Buculei, corespondent pentru Radio România Actualităţi, şi cu mine, mulţumiţi că îl avem pe Sorin Sârghie la volan, într-o frumoasă zi de vară, cu drumul trecând prin tunelul de verdeaţă şi de răcoare ţesut de curgerea nevăzută a Siretului, în chiar centrul vechi al Storojineţului, de vreme ce coborând din maşină privirile noastre au fost chemate cu imperativul de pretutindeni al frumuseţii de cele două biserici, ortodoxă şi romano-catolică, pentru înălţarea cărora chiar Iancu Flondor dăduse pământul, cum a ţinut să-mi spună la plecare, însoţindu-ne şi văzând că încerc să le fotografiez, Vladimir Acatrini, preşedintele bibliotecarilor români din Cernăuţi. Dar la venire, pe Vladimir Acatrini l-am găsit împreună cu ceilalţi oaspeţi din capitala regiunii la etajul clădirii în care se află biblioteca, cu toţii deja schimbând saluturi cu participanţii reuniţi de Salon, şi din oraş, şi din alte localităţi. Ceilalţi oaspeţi din Cernăuţi fiind surâzătoarea doamnă Maria Dovhan, director-adjunct al Bibliotecii Regionale, prof. univ. dr. Ilie Popescu, poetul, traducătorul şi publicistul Mircea Lutic, Doina Bojescu, redactor-şef al publicaţiei minorităţilor, „Concordia”, cărora li se alăturase, venind de la Herţa, Elena Mihai, directoarea bibliotecii raionale de acolo, cu propriul Salon de Carte Românească, ajuns la ediţia a IV-a. În ceea ce o priveşte pe profesoara Eleonora Schipor, nu aş şti să spun de unde venise în dimineaţa aceea, deoarece o întâlnisem aproape peste tot unde am ajuns şi eu la manifestări ale cărţii, la întâlniri cu cititori. Oricum, este născută în Pătrăuţii de Jos. Dintre gazde, am reţinut numele doamnelor Ludmila Bevtic, Tatiana Covban, Viorica Manilici, Olga Scripa, Tatiana Sanduleac şi al domnului Eduard Revega, fiecare cu funcţie şi rol important în buna funcţionare a sistemului public al cărţii la nivel raional, iar dintre participanţi, am notat aceste nume de şefe bibliotecare şi de bibliotecare şi bibliotecari de la bibliotecile săteşti: Vera Tuliuliuc (satul Cameana), Valentina Neaicu (Comarivti), Silvia Honceariuc (Mihalcea), Natalia Cozac (Zavoloca), Elisaveta Honcear (Spaska), Elena Stegan (Dubove), Zoia Iaromii (Davidivka), Romania Bersan şi Natalia Hriţuc (Jadova Veche), Natalia Maliutina (Sloboda-Komarivti), Tatiana Covali şi Mihail Stratiiciuc (Baniliv-Pidhirnii), Maria Sevciuc (Jadova Nouă), Irina Lotaniuc (Cireş), Elena Dumitraschevici (Budeneţ), Maria Maliţka (Pătrăuţii de Jos, Arşiţa), Gheorghina Hrijenko (Ropcea), Alexandru Burla (Pătrăuţii de Sus), Maria Ştefureac (Pătrăuţii de Jos) şi Armonia Mnogodiţna (Broscăuţii Noi). Ele trebuie citite cu respectul cu care le-am aşternut pe fila de hârtie: bibliotecarii sunt oamenii care într-o lume a banului, a vândutului şi cumpăratului, menţin vie credinţa în bogăţia pe care cartea de calitate o aduce minţii şi inimii noastre.

Pregătit şi trăit ca o sărbătoare, cum o mărturisea şi eleganţa ţinutei cu care ne-a întâmpina Ivanna Lughina, în rochie albă, cu perle la gât şi brăţară de perle, Salonul s-a deschis, ca o nouă floare pe lujerul unei flori, cu aniversarea universitarului şi luptătorului pentru cinstirea martirilor români Ilie Popescu. În stânga Domniei Sale a fost invitat să ia loc un alt intelectual de seamă al zonei, scriitorul Mircea Lutic, amândoi născuţi în 1939, doar că Mircea Lutic pe 29 mai, iar Ilie Popescu pe 15 iulie. „Colegi de vârstă şi nu numai…” a spus gânditor Mircea Lutic.

După un cuvânt de bun venit pentru toţi şi în primul rând pentru oaspeţii din România, Vasile Hoţuleac, şeful adjunct al Administraţiei Raionale de Stat, i se adresează aniversatului cu un buchet de felicitări şi de urări de sănătate, însoţit de o diplomă şi de un minunat buchet de trandafiri crem. Tot trandafiri, dar de data aceasta roşii, şi cele mai bune doriri vin pentru Ilie Popescu de la Petro Brijac, şeful adjunct al Comunităţii Teritoriale Unite Storojineţ, care aminteşte, apropo de prezenţa sucevenilor, legătura frumoasă cu frumosul Câmpulung Moldovenesc. Este salutată şi salută, felicită şi Irina Davidciuc, şefa departamentului de Cultură, Naţionalităţi şi Religii al Administraţiei Raionale de Stat.

Evenimentul se desface uşor ca petalele trandafirilor acompaniat de un text în limba ucraineană citit-recitat de Ludmila Betvic, pe care îl traduce, ca şi cuvintele oficialilor, Eleonora Schipor, cu tact şi cu o bună sesizare a esenţialului. Edmond Neagoe, ministru consilier la Consulatul General al României la Cernăuţi, îşi mărturiseşte emoţia la fel de mare ca la sărbătorirea domnului Ilie Popescu la Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi şi admiraţia permanentă pentru destinele pe care le-a format în cei 44 de ani la Catedra de Filologie Română şi Clasică. Cum felicitările o reprezintă şi pe ES Irina-Loredana Stănculescu, consul general al României la Cernăuţi, mi se pare momentul cel mai potrivit pentru a menţiona că apariţia cărţii lui Ilie Popescu „Răsfoind paginile vieţii…”, darul său sieşi şi cititorilor la 80 de ani, a fost susţinută financiar de reprezentanţi ai Consulatului General al României la Cernăuţi – Irina-Loredana Stănculescu, Edmond Nagoe, Ionel Ivan, ministru consilier, Ionel Constantin Mitea, consilier, precum şi de Eugen Patraş, vicepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi şi de Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti. Om de condei, diplomatul ne face şi o confesiune: a fost la curent cu cele mai recente lucrări ale aniversatului încă din stadiul de proiect, iar într-una din acestea, Ilie Popescu i-a făcut cinstea de a-i publica poezia „Maluri de Prut”, precum şi o fotografie – amintire dragă amândurora de la hramul comunei Pătrăuţii de Jos, de Sfânta Maria, pe stil vechi. Povesteşte despre admiraţia pe care o generează „vivacitatea la vârsta sa de senior al literaturii”, explicabilă poate prin dăruirea cerută de monumentele în cinstea martirilor pe care le-a ridicat, „numai puţini apropiaţi ştiu cu ce sacrificii”, chiar şi pentru cei proveniţi din rândul polonezilor, evreilor, ai acelora cărora nu avea cine să le ridice o cruce, o altă explicaţie aflându-se, poate, în blagianul veşniciei născute la sat, personal, continuă Edmond Neagoe, pornind de la Pătrăuţii de Jos, locul naşterii lui Ilie Popescu, spre Carapciu, Iordăneşti, „am simţit că nu sunt atins de timp, am avut sentimentul ieşirii din timp”, aici în „Mesopotamia Bucovinei”, cum a numit Mircea Lutic Valea Siretului. Şi încheie, rugându-l să mai scrie şi să mai contribuie la întărirea bunelor relaţii cu celelalte etnii din această „Bucovină a păcii şi a creativităţii multietnice”.

Dar de cuvinte din inimă, – „bibliotecarii promovează valorile” şi domnul Ilie Popescu, autor a peste 250 de lucrări ştiinţifice şi a peste 30 de volume, „este creator de valoare prin ceea ce a făcut” – şi dar de cărţi îi aduce şi directoarea Maria Dovhan, alături de un cuvânt de salut pentru Gabriel Cărăbuş, iar Mircea Lutic îi măreşte emoţia precizând condiţia sa de „copământeană” a sărbătoritului: este „din Broscăuţii Vechi, raionul Storojineţ”. Cu ziare, reviste, cărţi, şi pentru Biblioteca Bucovinei, dar înainte de toate pentru Ilie Popescu, articole care îl omagiază şi care îi poartă semnătura, adăugând şi „Zorile Bucovinei” cu frumosul articol al Mariei Toacă (preluat şi de „Crai nou” Suceava), Eleonora Schipor vorbeşte „puţin în limba română, şi puţin în limba ucraineană, dar întâi în limba română că e limba mamei”, pomenind şi de cei 44 de ani la Catedră, şi de volumul „Omul, savantul, patriotul” apărut la a 75-a sa aniversare, şi de lăudabila disponibilitate a profesorului Ilie Popescu de a răspunde invitaţiilor la întâlniri cu cititorii, „fie de la bibliotecă mare, fie de la bibliotecă mică”, aducând cu Domnia Sa „cărţi bune şi idei bune”, de cei peste zece ani de când conduce „Golgota”, de monumentele şi pomenirile cu care cinstesc memoria martirilor români, „jubiliarul şi sora lui, autoarea cărţii «Aşa mi-a fost destinul»”, ei fiind, de altminteri, „ultimii represaţi în Pătrăuţii de Jos”, aşezare care i-a acordat domnului Ilie Popescu titlul de Cetăţean de Onoare. Şi-i doreşte să ajungă „suta, mai departe vom vedea. Bunul Dumnezeu să vă dea tot ce vă doriţi şi în primul rând – sănătate!” Sintagma „ultimii represaţi” mă duce cu gândul la cartea lui Ilie Popescu „Drumul spre Golgota (Drama familiei Grijincu-Popescu)”, apărută recent şi precedată de o primă ediţie, cu textul repovestit de Ion Cozmei, în 1994. Şi mai exact la scrisoarea mamei Veronica, al cărei chip apare pe copertă, tânăr şi hotărât, nepresimţind deznădejdea care îi va străbate rândurile din Kazastanul deportării sale adresate lui Stalin: „Subsemnata Popescu Veronica a lui Toader, născută în 1901, în Bucovina, obl. Cernăuţi, r. Hliboca, s. Pătrăuţi-de-Jos, sunt de naţionalitate româncă. Vin înaintea D-voastră cu o mare durere şi vă rog foarte frumos să primiţi plângerea mea. Nu cunosc altă limbă numai limba moldovenească. Sunt mamă la 8 copii: 7 băieţi şi o fetiţă. Sunt ridicată cu 8 copii la 25 august, anul 1946, din casa mea de miliţie şi mă aflu în Kazahstan, obl. Kocketaev, r. Arîcbalîk. (…) Au venit mulţi noaptea şi m-au ridicat cu 8 copii. Fiul meu cel mare Popescu Ion este căsătorit şi l-au luat de la soţia lui. L-au adus la mine şi m-au ridicat cu 8 copii. Şi sufăr cu copiii foame şi îi pierd pe toţi. Eu sunt bolnavă din cauza copiilor…(…) Suntem goi şi flămânzi. Ce-am avut s-a pierdut pe drum, în Harkov. În camera hranenie mi-au luat hainele şi productele ce am avut. Copiii sunt lipsiţi de şcoală. N-am cu ce. Nu-i pot învăţa. Vă rog să primiţi plângerea mea şi să-mi daţi răspuns”. Un răspuns care n-a mai venit nici pentru ea, nici pentru ceilalţi deportaţi din vina de a fi fost români.

Sună cumva altfel cuvântul poetului Mircea Lutic. Nu numai pentru că este un scriitor de valoare, dar are şi o vârstă egală cu a sărbătoritului, „şi nu ştiţi cum este la o astfel de vârstă, să-l ai alături pe un om pe care îl cunoşti aproape pe tot parcursul vieţii. Este o personalitate…”, continuă, îndreptându-ne privirile spre stelajul pe care se înşiră cărţi de Ilie Popescu. Condiţia de redactor al articolelor publicate de Ilie Popescu în „Zorile Bucovinei”, spune Mircea Lutic, l-a adus în intimitatea scrisului, a cuvântului său, „a mai mult decât cuvântului, a logosului românesc”. Mulţi s-au mirat când a ales ca temă a lucrării de doctorat denumirile în limba română ale plantelor medicinale din nordul Bucovinei, dar ele înseamnă „un cuib de mare creaţie românească, de denumiri metaforice. Intuiţia cercetătorului a fost exactă. Da, după o copilărie petrecută în condiţii atât de grele, să revii în leagănul cuvântului românesc. Nu Ilie Popescu şi-a găsit vocaţia, Vocaţia l-a găsit pe Ilie Popescu!” „Este o mare onoare că a scris despre modesta mea creaţie!” „Multă sănătate, ne dorim noi, Dumnezeu ne dă cât vrea! La anul şi la mulţi ani!” Şi pentru ca să facă faţă emoţiei, Ilie Popescu întăreşte: „La anul şi la mulţi ani, şi la pensie mai mulţi bani!” „Multă sănătate, că e mai bună decât toate!”, parează Mircea Lutic. Un duel încântător, între doi cavaleri ai cuvântului! În care victoria aparţine poeziei, poeziei dedicate de Mircea Lutic lui Ilie Popescu la aniversare: „Cuvintele limbii materne tăinuiesc nestemate…”

Mireasma plantelor medicinale de pe Valea Siretului inundă sala mare a Bibliotecii. Să fie pentru somn aromitor şi odihnitor în perna moale pe care i-o dăruieşte Ivanna Lughina? Să fie intensificată de sugestia, căreia simt nevoia să-i dau glas tare, a unei continuităţi, a unei întâlniri bucovinene dincolo de timp cu preotul cărturar Simion Florea Marian cu excepţionala sa „Botanică poporană română” adusă la lumina tiparului de dr. Aura Brădăţan din Suceava? Oare ce ştie, mă întreb, promiţându-mi să-l întreb, Ilie Popescu, profesorul doctor în cuvintele florilor, despre Veronica, numele mamelor noastre şi acum şi al nepoatelor noastre, a Mariei Toacă şi a mea? „Neînchipuiri întruchipate, aşa sunt cuvintele…”, mai şopteşte Mircea Lutic.

Dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei, anunţă prelungirea peste graniţă a sărbătoririi celor doi seniori ai scrisului bucovinean, Mircea Lutic şi Ilie Popescu, într-o manifestare la Suceava, într-o dulce zi de septembrie. Se bucură pentru reîntoarcerea sa la Storojineţ, după 7-8 ani, „când implementam «Bibliotecile porţi deschise spre cunoaştere» cu fonduri europene”. Aminteşte de ajutorul de care bibliotecile au nevoie şi din partea comunităţilor în folosul cărora activează, dar şi al autorităţilor, aici se simte, după cum se simte permanent pentru acest salon itinerant de carte românească sprijinul conducerii Bibliotecii Universale Ştiinţifice Regionale din Cernăuţi, al directoarei Natalia Fileac şi al directorului adjunct Maria Dovhan, dar, subliniază cu gratitudine, şi al Consulatului General al României din Cernăuţi, acordat permanent colaborării Bibliotecii Regionale Cernăuţi cu Biblioteca Bucovinei Suceava. După care încheie cu sincere „Felicitări pentru ce aţi făcut astăzi, ce faceţi şi vă aşteptăm la Suceava!”

Cu preţiosul său album de familie I. G. Sbiera adus în dar Bibliotecii Raionale Storojineţ, drd. Elena Pintilei vine şi cu propriile urări şi felicitări pentru prof. univ. dr. doc. Ilie Popescu, „continuator al lui I. G. Sbiera la Catedra de Filologie Română a Universităţii de Stat din Cernăuţi”. Prezentarea celui mai recent număr al revistei Bibliotecii Bucovinei, „Scriptum”, îi prilejuieşte – ca şi mie, la prezentarea primului număr, triplu, pe anul 2019 al revistei Societăţii Scriitorilor Bucovineni, „Bucovina literară” -, scoaterea în evidenţă a urărilor oamenilor de carte şi de condei din sudul Bucovinei la aniversările scriitorilor Mircea Lutic şi Ilie Tudor Zegrea, anunţând, în numele colegilor săi, pentru numărul viitor, 3-4/ 2019, al revistei „Scriptum” o pagină dedicată lui Ilie Popescu. Cuvinte frumoase are pentru sărbătorit şi pentru sprijinul primit întotdeauna de la Consulat şi Mihaela Buculei, care înregistrează, intervievează, lucrează neîncetat pentru Radio România de când am ajuns la Storojineţ. Doina Bojescu îl farmecă pe sărbătorit cu o amintire: avea cinci ani când a ajuns la Universitatea Cernăuţi împreună cu mama sa studentă, în căutarea profesorului Ilie Popescu, îndrumătorul lucrării de licenţă, o lucrare despre numele fluturilor în limba română. Era atât de tânăr şi de frumos („Aveam 26-27 de ani!”, surâde Ilie Popescu), încât atunci, pe loc, s-a hotărât să ajungă într-o zi studenta acestei universităţi şi a acestui profesor. Cum s-a şi întâmplat. Mai mult: „Am fost şi ilustratoare a unora din cărţile sale!” Şi-i doreşte inspiraţie, virtute, şi-şi doreşte „să ne bucuraţi cu cel puţin încă zece cărţi!”

Ilie Popescu mulţumeşte tuturor, „cadoul cel mai frumos este că aţi venit să mă felicitaţi”, zâmbeşte gândindu-se că, „şi aici, şi în patria istorică”, toate cărţile sale au avut parte de „recenzii pozitive”: „Poate găsiţi şi ceva de criticat, nu este carte ideală şi nici viaţă ideală. Pe noi ne-a salvat Dumnezeu prin rugăciuni. Se cutremura cerul când se rugau mamele!” În amintirea celor care nu s-au mai întors din siberii, a celor cărora deportarea le-a frânt viaţa, în cei zece ani de când a preluat de la Petru Hrior conducerea Societăţii Regionale „Golgota” Cernăuţi a înălţat nouă cruci-monumente, iar într-o lună-două speră să apară şi a zecea. O face cu sentimentul unei puternice datorii de suflet: „Şi eu puteam să nimeresc pe una din listele martirilor cu mama şi fraţii mei. Eram cel mai slăbuţ din familie. Era să mor la cinci ani, dar Dumnezeu nu m-a lăsat, că avea un plan cu mine”, pentru îndeplinirea căruia i-a dat „cuvântul şi piatra”: „Trăim puţin în lumea aceasta, dar să lăsăm o urmă. Să fac un bine aproapelui, asta a fost dorinţa vieţii mele!”

Ziua noastră la Storojineţ se înclină la mormântul lui Iancu Flondor, la crucea sa monument din curtea-grădină a bisericii de lângă cimitirul vechi al oraşului. Alături, crucea-monument, cu un şir lung de nume şi prenume – Davideanu Maria, Tomiuc Vasilca…-, „în memoria celor care au murit în timpul represiunilor staliniste”. La câţiva metri distanţă, o altă cruce-monument se înalţă spre bolta celor 2000 de ani de la naşterea lui Hristos. În ziua cu soarele şi cerul atât de strălucitoare, încât ochiul se apără cu apa şi sarea lacrimii, drumul Golgotei mai curge o vreme împreună cu noi prin Valea Siretului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: