Gheorghe Flutur: Se confirmă trendul ascendent şi că în acest an se va depăşi numărul de 400.000 de pasageri
Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava a înregistrat, sâmbătă, 6 iulie, pasagerul cu numărul 200.000 din acest an, cu o lună mai devreme faţă de anul trecut, când la 5 august se înregistrau 200.000 de pasageri.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că se confirmă astfel trendul ascendent pe care se află. „Dacă în anul 2018 pasagerul cu numărul 200.000 a fost înregistrat în data de 5 august, în acest an pragul de 200.000 a fost atins astăzi, 6 iulie, deci cu o lună mai devreme faţă de anul trecut. La finalul primului semestru numărul de pasageri a crescut cu 19,93% comparativ cu semestrul întâi 2018, iar până la finele anului în curs estimăm că peste 400.000 de pasageri vor tranzita terminalul Plecări/ Sosiri al Aeroportului «Ştefan cel Mare» Suceava” a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că, în prezent, de pe Aeroportul Suceava, operează zboruri regulate companiile Tarom şi Wizz Air.
Compania Tarom operează 13 zboruri pe săptămână, spre Bucureşti. Compania Wizz Air operează zboruri zilnice spre Londra-Luton, cinci zboruri săptămânale spre Milano-Bergamo, trei zboruri săptămânale spre Memmingen-München Vest şi Roma-Ciampino, precum şi două curse spre Bologna; pentru aceste curse gradul de încărcare este de peste 90%.
Preşedintele CJ a mai spus că şi în ceea ce priveşte cursele de vacanţă gradul de încărcare este de peste 80%, situându-se pe trend crescător, având în vedere că urmează lunile de vârf ale sezonului turistic de vară.
„Pasagerii care aleg zborurile de la Aeroportul «Ştefan cel Mare» Suceava provin din judeţul nostru, dar şi din judeţe limitrofe sau mai îndepărtate cum ar fi Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Bistriţa, Mureş şi Vrancea. Avem de asemenea pasageri şi din afara graniţelor, din Ucraina şi din Moldova” a menţionat Gheorghe Flutur. (N.B.)
Gheorghe Flutur: Se confirmă trendul ascendent şi că în acest an se va depăşi numărul de 400.000 de pasageri























Comentarii