Bucovina la Chişinău, cu bucovineni şi cărţi ale Centenarului

Bucovina la Chişinău a fost un eveniment construit pe temelia adâncă, solidă, a unui sentiment, al prieteniei, şi a unui imperativ sufletesc, să nu-i uiţi pe ai tăi!, din ce în ce mai rare astăzi. El i-a întâlnit cu ceva vreme în urmă pe poetul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM), întotdeauna dornic de noutăţi din Bucovina natală, şi pe cercetătorul ştiinţific, de asemenea originar din Bucovina, Constantin Ungureanu, de la Institutul de Istorie, specializat pe istoria Bucovinei. Era după lansarea la Suceava, de mare succes, a trilogiei „Enciclopedia Bucovinei. Personalităţi, localităţi, societăţi, presă, instituţii” de Emil Satco şi Alis Niculică, apărută sub egida Muzeului Bucovinei Suceava şi a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava la Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2018, şi a lucrării „Atlasul etno-lingvistic şi confesional al Bucovinei. 1774-2002” de Constantin Ungureanu şi Călin Pantea, tipărit tot sub auspiciile Muzeului Bucovinei Suceava la editura acestuia, Karl A. Romstorfer, Suceava, 2018, cărţi majore ale Centenarului reîntoarcerii Bucovinei la Ţara Mamă, ale Centenarului Marii Uniri. Întâlnire între prieteni bucovineni, cu mulţi prieteni bucovineni, mai apropiaţi, mai legaţi în Basarabia decât poate ar fi fost acasă, în nordul românesc înstrăinat! Întâlnire soldată cu ideea unui colocviu, „Bucovina: Pagini de Istorie şi Literatură”, cu lansări de carte – celor două lucrări menţionate adăugându-li-se o altă carte a Centenarului, „Dulce-amar de Bucovina” de Doina Cernica şi Maria Toacă, Editura Muşatinii, Suceava, 2018 (distinsă cu Premiul Centenarului de Fundaţia Culturală a Bucovinei şi declarată chiar acum, în mai 2019, Cartea Salonului la Salonul Internaţional de Carte „Alma Mater Librorum” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava), şi „Priveşte şi încearcă să vezi. Poveşti de călătorie” de Doina Cernica, Editura Muşatinii, Suceava, 2019, amândouă şi cu pagini despre Chişinău -, cu un recital din poeţi bucovineni şi cu un moment muzical, folclor bucovinean, în interpretarea lui Ion Paulencu. Idee pusă în operă de instituţiile implicate, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Asociaţia Social-Culturală „Bucovina” din Chişinău şi Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava – manager: dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuş, cu amprenta însufleţirii poetului Arcadie Suceveanu, pe care i-am desluşit-o nu o dată în evenimente ale scrisului, culturale şi în nordul Bucovinei.

Ziua de vineri, 24 mai 2019, ziua drumului de la Suceava la Chişinău şi a Colocviului a fost, şi a rămas, mult mai frumoasă decât o anunţaseră previziunile meteorologice, cu toată splendoarea verdelui în lumină, îndeosebi după trecerea Prutului. Aşteptaţi, soţii Alis şi Bogdan Petru Niculică şi cu mine, şi conduşi de la hotelul „Dacia” la Uniune de Constantin Ungureanu, am făcut un scurt popas la Institutul de Istorie, şi acesta pe strada hotelului şi a sediului Uniunii, strada 31 august 1989, ca să lăsăm în biroul lui Constantin Ungureanu exemplarele din „Enciclopedie” destinate marilor biblioteci, Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Naţională a Moldovei şi, desigur, a Institutului. La câţiva paşi după aceea, vestită de monumentul lui Eminescu realizat de sculptorii Gabriela şi Gheorghe Adoc, Casa Scriitorilor, un veritabil palat al scrisului şi al cărţii, de vreme ce la parter se află şi o librărie, la etaj – Muzeul Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu” Chişinău, iar sala în care s-a desfăşurat Colocviul, distinsă de denumire, Sala cu Cămin, sugera existenţa şi a altora. Într-una din acestea, „Gheorghe Cincilei”, aveam să ajungem mai târziu, pentru vizionarea unei ample expoziţii, dar deocamdată, însoţiţi pe holuri de chipurile celor mai cunoscuţi scriitori din această parte a pământului românesc, am pătruns pe uşa larg deschisă întâmpinaţi de priviri, saluturi şi zâmbete calde, eu fiind cea mai norocoasă, norocul vârstei şi al drumurilor la Chişinău care au lăsat urme nu numai pe paşaport, ci şi în lumea prietenilor şi a cunoştinţelor de care ne legăm cu preţuire şi afecţiune. Mă bucur, aşadar, pentru prima întâlnire în frumoasa lună mai cu prof. univ. dr. habil. Ana Pascaru, şefa sectorului Filosofie de la Institutul de Istorie, cu care mă văd de obicei în noiembrie, la Sărbătorirea Zilei Mondiale a Filosofiei, pe care o organizează exemplar chiar de la instituirea sa de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie şi Cultură (UNESCO). Şi mă bucur să i-o prezint şi pe Alis Niculică, doctor în Istorie, în ipostaza de secretar ştiinţific al Fundaţiei Culturale a Bucovinei din Suceava, între ai cărei laureaţi ai Premiilor Centenarului s-au numărat şi doi autori din Chişinău, Domnia Sa, şi prof. univ. dr. habil. Gheorghe Bobână. O lungă îmbrăţişare şi cu prof. Silvia Strătilă, cu care m-am împrietenit la prima ediţie a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada” de la Bacău, invitată acolo, împreună cu alte colege şi cu elevi-artişti, ca reprezentanţi ai Liceului „Vasile Alecsandri” din Chişinău. De altminteri, Silvia Strătilă este un nume cunoscut nu numai din paginile publicaţiilor basarabene „Timpul” şi „Natura”, ci şi din cotidianul „Crai nou” Suceava. Fire subţiri, dar trainice, ne leagă şi în această privinţă, Silvia Strătilă este şi o cititoare a ziarului la care realizez paginile săptămânale de Literatură şi Artă, iar eu a „Naturii” lui Alecu Reniţă, venit în 2009 la Muzeul Bucovinei cu o memorabilă expoziţie de fotografii ale lumii din stânga Prutului. Cât despre „Timpul”, ce să mai spun, când colegii din redacţia sa m-au declarat „Omul săptămânii” la sfârşitul lui ianuarie 2019?! O surpriză, un gest mişcător, de neuitat! În schimb cu scriitoarea Claudia Partole mă ştiu mai de mult, de la ediţia din 2004 a impresionantului Salon Internaţional de Carte pentru Copii al dnei Claudia Balaban şi de atunci, chiar dacă nu ne-am văzut, ne-am tot citit. Şi-acum am parte de un dar, „Trandafirul pustiului”, pe care abia aştept să-l răsfoiesc.

Deşi prima dată în Basarabia, spre deosebire de dr. Bogdan Niculică, arheolog, cercetător şi muzeograf, participant aici în mai multe rânduri la manifestări ştiinţifice, şi Alis Niculică se salută şi stă de vorbă cu câteva cunoştinţe pe care le întâlneşte aievea prima oară, dar pe care le ştie din propria carte: criticul şi istoricul literar Dumitru Apetri, economistul, omul politic Mihai Patraş, artistul Ion Paulencu, scriitorul şi publicistul Nicolae Spătaru sunt personalităţi, cu chipul, viaţa şi creaţia în paginile „Enciclopediei Bucovinei”. Nemaivorbind de poetul, de preşedintele USM, Arcadie Suceveanu! Născut în Suceveni –Hliboca, absolvent al Universităţii din Cernăuţi, Arcadie Suceveanu a venit la Chişinău în anul 1979, dar a rămas legat de nordul Bucovinei, de Bucovina întreagă. A fost la Suceava ultima oară, cred, la a 70-a aniversare a poetului Ion Beldeanu, autorul puternicei trilogii „Bucovina care ne doare”, adică în urmă cu un deceniu, dar în ce mă priveşte am avut prilejul să îl întâlnesc şi să îl felicit şi la Bacău, în anul 2012, împreună cu toţi scriitorii suceveni prezenţi la „Toamna bacoviană”, când juriul condus de poetul Ovidiu Genaru i-a decernat Marele Premiu „George Bacovia”.

După tradiţionalul „Bun venit!”, Arcadie Suceveanu deschide întâlnirea îndemnându-i pe participanţi „Să stăm puţin cu faţa spre Cernăuţi şi Suceava, spre ambele emisfere despărţite în acel an fatidic 1940, care însă continua să formeze un singur nucleu, o singură credinţă – românească!” Spre Bucovina, care este „sora istorică a Basarabiei”. Excelenta, condensata sa evocare a vieţii literare cernăuţene ni-i aduce pe rând în faţa ochilor pe Eminescu, pe Alecsandri, pe scriitorii paşoptişti refugiaţi aici, fondatori ai ziarului „Bucovina” în care Lucian Blaga a debutat în 1919 (iată, a trecut un secol de atunci!) cu „Poemele luminii”, schiţând tabloul unui important ţinut în care, cum spunea Paul Celan, „trăiau oameni şi cărţi”. Intelighenţia bucovineană – română, evreiască, germană, ucraineană, poloneză -, deapănă Arcadie Suceveanu firul de mătase al poveştii adevărate, s-a exprimat cultural, sub egida democratică şi egalizatoare a lui homo bucovinensis, a comunicat în limbile etniilor ei, a tins spre modernitate. Ocupaţia sovietică a şters acest tablou, dar românii au reuşit să-şi păstreze identitatea şi să şi-o afirme graţie posibilităţii de a urma şcoala în limba maternă, existenţei Catedrei de Filologie Română de la Universitate, a ziarului în limba română, a librăriei în care se găsea carte în limba română editată la Chişinău, a cenaclurilor literare. Aprecierea Catedrei drept „mica citadelă de cultură şi conştiinţă românească” suprapune pentru o clipă peste chipul lui Alecu Russo, cinstit pe panoul înalt de deasupra căminului, la 200 de ani de la naştere, ca „ostaş al propăşirii”, pe cel al universitarului, scriitorului Grigore Bostan, iar apoi îl aduce pe ecranul memoriei pe universitarul şi scriitorul Vasile Leviţchi, mentor al noului val al creaţiei literare la Cernăuţi – Simion Gociu, Ştefan Hostiuc, Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu, Ilie Tudor Zegrea şi alţii -, redactor-şef al ziarului „Zorile Bucovinei”, stabilit din 1990 la Chişinău, căruia i-a îmbogăţit averea condeielor de elită. Şi evocarea continua până în prezentul cernăuţean, în care ambiţia supremaţiei unei singure limbi generează lucruri dramatice, triste, dispariţia şcolilor minorităţilor naţionale în primul rând. Şi nu este singurul semn al prigoanei dezlănţuite împotriva limbii române în evidentă amplificare.

Prima manifestare majoră a Uniunii Scriitorilor din Moldova consacrată Centenarului reîntoarcerii întâi a Basarabiei şi apoi a Bucovinei la Ţara Mamă, Centenarului Marii Uniri, iată, mai spune Arcadie Suceveanu, plasează în orizontul interesului oamenilor de carte din Chişinău lucrări fundamentale, lucrări importante, editate la Suceava, începând cu „Enciclopedia Bucovinei”.

Despre care sunt invitată să vorbesc şi o fac cu plăcere, evidenţiind şi elogiind întâi truda întinsă pe decenii, stăruitoare a bibliografului, cercetătorului Emil Satco, primul care a adus numele Bucovinei pe coperta unei cărţi tipărite în România comunistă şi cel care a dat numele de astăzi bibliotecii la care muncea de o viaţă, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, trudă încununată de izbânda acestei lucrări, unica enciclopedie de autor, după câte ştiu, din România. Apoi îi prezint Alis şi Bogdan Petru Niculică, Bogdan doctor în Arheologie Preistorică şi laureat al Premiului „Vasile Pârvan” al Academiei Române, reprezentanţi de valoare ai tinerei generaţii de intelectuali, de oameni de cultură şi ştiinţă ai Sucevei, ai Bucovinei întregi, amândoi foşti colaboratori ai primei ediţii a „Enciclopediei”. Mai aproape de cum a visat-o întâiul autor, cea de a doua ediţie, aceasta, de Emil Satco, tatăl, trecut la cele veşnice, şi de Alis Niculică, fiica, a avut pentru Alis semnificaţia dorinţei părinteşti testamentare împlinite, şi a omagiului, nădăjduit cu putere, la Centenarul Marii Uniri. Este vorba de o ediţie îmbogăţită cu peste 1200 de pagini, o lucrare vie, care continuă să se scrie sub arcada speranţei celei de a treia ediţii la 105 ani de la Marea Unire.

Şi Constantin Ungureanu o consideră „o apariţie extraordinară” şi o felicită pe Alis Niculică, cerând luarea aminte şi la exemplul pe care îl oferă: „Basarabia încă ar trebui să editeze o astfel de enciclopedie şi îi dorim să o scoată!”

Cuvântul lui Alis Niculică este unul de mulţumire, adresat organizatorilor, „Enciclopediei” – pentru că a adus-o pe pământul Basarabiei, în Chişinău, oraş atât de iubitor de copaci, de parcuri, de verdeaţă (spre deosebire de Suceava), colaboratorilor principali, Erich Beck, cercetătorul cernăuţean stabilit în Germania, care, din păcate, nu a mai apucat să o vadă tipărită, colegelor Adriana Chindriş şi Elena Pintilei de la Biblioteca Bucovinei (unde Alis Niculică este şefa serviciului Informare Bibliografică) şi Bogdan Petru Niculică, „soţul meu drag”, care, pe lângă ajutorul efectiv la realizarea lucrării, „m-a aşteptat cu o vorbă bună seara”, când ajungea târziu acasă, istovită de lucrul început din zori la „Enciclopedie”. După care a vorbit despre prezenţa bucovinenilor pe frontul primului război mondial, despre prezenţa lor la Iaşi şi Chişinău în perioada premergătoare Marii Uniri. Şi pornind de la o afirmaţie a părintelui Longhin de la Mănăstirea Bănceni, cunoscută şi ca un centru de ocrotire şi educare a copiilor orfani, că a înălţat uriaşa clopotniţă a bisericii ei ca să se vadă dincolo de graniţă şi văzând-o românii din Ţară să nu uite de fraţii lor de pe pământul înstrăinat, a încheiat răscolitor, spunând că „Enciclopedia” sa este „clopotniţa”, semnul înălţat răspuns din sudul Bucovinei: Nu vă uităm! Nu vă vom uita!

 Pe fondul confruntării de decenii cu falsificarea istoriei Bucovinei, „mincinoasă în unele puncte ale ei”, deşi s-au scris multe cărţi importante, necesitatea publicării şi a altora, a altor documente rămâne, între acestea, a mărturisit Constantin Ungureanu, hărţile din „Atlasul etno-lingvistic şi confesional al Bucovinei. 1774-2002” reprezentând pentru el un vis de vreo zece ani. Soarta, cu mâna istoricului Ştefan Purici, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, de asemenea originar din Cernăuţi, i-a surâs prima data atunci când i-a trimis un articol despre populaţia din Transnistria semnat de un cercetător orădean, Călin Pantea, cu care s-a împrietenit până la a deveni coautori ai „Atlasului”. A doua oară, i-a surâs când, la sugestia lui Alis Niculică, i s-a adresat dr. Constantin-Emil Ursu, directorul general al Muzeului Bucovinei, solicitând sprijin pentru tipărirea acestuia, sprijin financiar însemnat şi datorită formatului A3, „deoarece voiam ca hărţile să se vadă bine”. Sprijinul a venit, ca şi în cazul „Enciclopediei”, Constantin-Emil Ursu afirmând la lansarea celor două lucrări că Muzeul a avut pentru programul Editurii Karl A. Romstorfer în anul 2018 peste trei sute de mii de lei, bani însă pe deplin meritaţi de vreme ce editura a adunat un număr important de premii ale Academiei.

Am să trec peste momentul prezentării celor două titluri cu Doina Cernica autoare şi coautoare, „Priveşte şi încearcă să vezi. Poveşti de călătorie” şi „Dulce-amar de Bucovina”, amintind doar că aceasta din urmă, împreună cu „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi”, Editura Muşatinii, Suceava, 2014, amândouă cu Doina Cernica şi Maria Toacă pe copertă, aşadar un condei din sudul Bucovinei şi celălalt din nordul Bucovinei, reprezintă simbolic o Bucovina întreagă, care gândeşte, vorbeşte şi visează încă în limba română, în care şi suferinţa, şi bucuria îşi împletesc deseori, strâns, rădăcinile şi ramurile şi că Istoria, de la un punct crudă şi nedreaptă nu a reuşit să ne înstrăineze. Suntem o inimă care dincolo de rană tânjeşte după lumină, o caută, ca în lucrările de pe coperta lor, reproduceri după artista plastică bucovineană Dany Madlen Zărnescu, prima membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România cu o expoziţie personală, după mai bine de jumătate de secol la Cernăuţi, laureată la Saloanele Moldovei a Premiului Primăriei Chişinău.

Scriitorul Vasile Malaneţchi, directorul Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu”, se bucură pentru tulburătoarea regăsire a nordului şi sudului Bucovinei la Chişinău – „aţi adus această emoţie şi la Chişinău”, „prezenţa dumneavoastră este simbolică!” -, petrecută poate nu întâmplător chiar în sala în care la 15 ianuarie 2019 au fost evocaţi Aron Pumnul la 200 de ani de la naştere şi Eminescu în ziua naşterii sale. La rându-ne ne-am bucurat pentru darul Domniei Sale, „Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărăşeşti al poetului Alexei Mateevici”, Editura Atelier, Chişinău, 2017, volum distins anul trecut cu Premiul pentru Istorie şi Critică Literară al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Şi Mihai Patraş, doctor în Economie, fratele avocatului Eugen Patraş, membru fondator şi vicepreşedinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, ţine să ne împărtăşească o frumoasă amintire, aceasta însă legată de vizita Regelui Mihai (în care a fost implicat) de la sfârşitul lui mai 1999 la resfinţirea Bisericii „Sf. Treime” din Bahrineşti, biserică adusă cu peste o sută de ani înainte de la Vicovul de Jos în nordul Bucovinei.

Tonul evocativ însoţeşte şi următoarea intervenţie, a istoricului literar Dumitru Apetri, axat pe faptul că în familia sa se vorbea de fosta stăpânire austriacă drept „o stăpânire străină, dar nu sălbatică”, pornind de la masacrul de la Fântâna Albă, pomenit de Mihai Patraş, dar încheierea are în vedere lucrul lui Alis Niculică la ediţia următoare a „Enciclopediei” pentru care îi sugerează consultarea cărţii pe care a publicat-o la Editura Augusta, Timişoara, în anul 1999, „Bucovina: Cultură, personalităţi, destine”.

Aceeaşi sugestie acompaniază darul dr. Mihai Patraş, volumul de fişiere biobibliografice „De la Cernăuţi la vale”, Chişinău, 2014, ca şi menţionarea de către Arcadie Suceveanu a cărţii „Rădăcinile rămân acasă” de Mihai Morăraş, Editura Alexandru cel Bun, Cernăuţi, 2002. Numele scriitorului Mihai Morăraş, însoţit de regretul că suferinţa ne-a împiedicat întâlnirea şi de caldele urări de sănătate, a răsunat şi în deschiderea prezentării cărţilor realizate împreună cu Maria Toacă atunci când am exprimat gratitudinea amândurora pentru timpul acordat lecturii cărţilor noastre şi pentru cronicile atât de încurajatoare (şi de răsplătitoare) publicate în revista „Literatura şi Arta” din Chişinău.

Momentul recitalului din poeţi bucovineni trebuie început cu vestea minunată a prezenţei lui Arcadie Suceveanu pe lista canonică a celor 100 de poeţi români în 100 de ani (1918-2018), stabilită ca urmare a anchetei efectuate de revista „România literară” pe baza răspunsurilor date de 35 de critici şi poeţi cunoscuţi. Arcadie Suceveanu este pe această listă singurul poet bucovinean, şi unul din cei doi din Basarabia, celălalt fiind Grigore Vieru. Pentru nordul nostru de ţară, mai figurează doar Nicolae Labiş.

Cu generozitate, Arcadie Suceveanu citeşte în primul rând din creaţia poeţilor pe care îi preţuieşte, care aparţin vârstei sale, prietenilor, răsfoind antologia lui Adrian Dinu Rachieru „Poeţi din Bucovina”, Editura Helicon, Timişoara, 1996, cu un soi de grijă, de solemnitate care face bine inimii noastre de iubitori de poezie. Începe cu Vasile Leviţchi, al cărui fiu, Valeriu Leviţchi, se află alături de noi, comentând visător: „mare intelectual, format în interbelic, la şcoala literaturii române!”, „pagina literară a lui Leviţchi din «Zorile Bucovinei» – mare sărbătoare!”, „ne-a edu-cat, ne-a debutat, ne-a crescut; şi încet, încet a reînviat instituţia literară”. Plecaţi de acasă, re-memorează Arcadie Suceveanu, „am fost redebutaţi, am găsit o mare susţinere la Chişinău, un mediu propice”, din care ne fac semn prietenesc, din amintire, Mihai Cimpoi şi Ion Ciocanu, iar de la doar un metru-doi distanţă, Teo Chiriac. „Am putut la rândul nostru să-i susţinem pe cei din Cernăuţi”. „Da, a făcut un lucru bun cu «Poeţi din Bucovina» Adrian Dinu Rachieru, pe care îl aşteptăm să revină la Chişinău. Mulţumirile noastre!” Apoi citeşte „Valea Cosminului”: „Drum dulce coboară spre Valea din vremi – unde apun /vechii stejari – doar unul mai e undeva-n partea stângă – /drum spre o vale a plângerii după graiul străbun… /Cine-a rămas? Cine mai ştie să-l plângă?”… La sfârşitul poemului, cineva pomeneşte despre născocirea că numele faimosului codru ar veni de la „Valia Kuzmina. O partizancă!” Larma nu s-ar mai stinge fără glasul poetului reîncepând lectura din poeţi. Ilie Motrescu, „Cântecul vâslaşului”: „…Am cutezat în larg /cu-o zdreanţă de credinţă / legată de catarg /şi-un cântec cât nu-s mările de larg. /…Talazurile vremii vin şi trec /şi nu mă mai înec, şi nu mă mai înec…” Mircea Lutic, „Baciul”, „Cu baciul Calonfir pe pajiştile graiului… ” În cele din urmă, da, adaugă recitalului şi o poezie de Arcadie Suceveanu („O poezie care ar putea să rămână, doar ea, nu se ştie… „a făcut să freamăte zeci de mii de oameni…”), pe care o recită ca o aducere-aminte, „Neamul lui Iona”: „…Doamne al peştilor, tu cel mai mare, /Ce dormi în jilţul propriului mit, /Te întrebăm: cu ce să-ţi fi greşit /Noi, care-am plâns spre tine munţi de sare? /Doamne, îţi cerem milă şi-ndurare: /Dacă mai ţii la ale noastre sorţi /Şi nu vrei să murim prin sufocare, /Nici să trăim pe jumătate morţi /Fă peştele ca să ne verse-n mare /Şi naşte-ne din nou, dacă mai poţi!” De pe fereastră, prinsă delicat într-un brăduţ, o panglică de mătase îşi scânteiază puternic tricolorul.

Pe Nicolae Spătaru îl recunosc, nu chip, ci versuri!, abia când începe să-şi recite poemul ales: a fost laureatul în 2017 al Premiului pentru Poezie la Reuniunile Culturale „Alecsandriada” de la Bacău, organizate de poetul Dumitru Brăneanu. Dar darul său pentru noi este de data aceasta unul de proză, „Omul izgonit de ceasuri”, Editura Junimea, Iaşi, 2019.

 Încă două poezii. Una de la o emoţionată candidată la calitatea de membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, Tatiana Scriba, alta de la nonagenara Teodora Rotaru, de loc din Cahul, dar numai în particular. În public ne-a povestit că i-a scris şi lui Ion Iliescu, „Oraşul meu este Chişinău, nu Kishinev”, dar în particular, ţinându-mă energic de braţ cu o mână, iar cu celaltă o carte deschisă, îmi citeşte cu ochii închişi îndelungul poem al emoţiei sale la trecerea Prutului prima oară.

 Neaşteptat, la recital şi noi avem parte de emoţii generate în primul rând de sentimente. Una vine de la poetul Teo Chiriac atunci când mărturiseşte că „sufletul meu e la Suceava”, că o iubeşte fiindcă lumina ochilor săi, fiica, o iubeşte, că tânăra, absolventă de liceu capabilă, serioasă, visând să cucerească lumea printr-o profesie a minţii şi a caracterului, a ales Cetatea de Scaun, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, din mai multe posibilităţi, pe care poate mulţi le-ar fi considerat mai atrăgătoare. Celaltă ţine de sentimentul prieteniei puternice, durabile. Arcadie Suceveanu ne spune că poezia care mi se pare scrisă de mână şi pe care are să ne-o citească în finalul recitalului îi aparţine poetului Ilie Tudor Zegrea, din Cernăuţi, care pe 3 iunie 2019 va împlini o vârstă frumoasă: „Câtă tristeţe! Câtă singurătate!…”

Şi tot un sentiment, dacă nu un presentiment, invocă Arcadie Suceveanu când – după încântătorul moment de folclor bucovinean „Cântă cucu-ntr-un brăduţ” oferit de artistul Ion Paulencu – afirmă că „Unirea rămâne idealul nostru. Nu este o dată de calendar, este un sentiment, un fervent viu în sufletul bucovinenilor şi basarabenilor”. Cel de Sus, este convins, nu poate îngădui la nesfârşit o nedreptate. Într-o zi va suna şi ceasul nostru astral, pentru „sfericitatea românească”.

Pentru acest ceas luptă prietenul Vasile Şoimaru, pe care l-am cunoscut şi l-am reîntâlnit la Fălticeni de mai multe ori, la zile comemorative Sadoveanu şi Ion Irimescu, iar anul trecut şi la Botoşani, unde Editura Geea, condusă de ziarista şi scriitoarea Elena Condrei, i-a acordat Premiul Eminescu – Teiul de Aur. M-am bucurat când am văzut de cum am urcat treptele spre sala Colocviului afişul-anunţ al unei expoziţii, „Vasile Şoimaru – un om al faptelor”, deschisă din 15 mai 2019, la a 70-a aniversare a universitarului, publicistului, fost deputat, semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, organizată de Uniunea Scriitorilor şi de Muzeul Naţional de Literatură. M-a bucurat această extraordinară dovadă de preţuire pentru ceea ce face, deoarece o astfel de viaţă, nu o dată, contrar aşteptărilor, te însingurează. Cărţi, fotografii, hărţi, tablouri, aprecieri, medalii şi alte însemne ale respectului, admiraţiei, ale recunoaşterii valorii. Venit de la Nisporeni cu un simţământ al urgenţei pe care numai prietenii adevăraţi îl pot trăi anume pentru întâlnirea noastră, Vasile Şoimaru ne însoţeşte tăcut, cum tăcut este împreună cu noi şi Vasile Malaneţchi, persoană fină şi eficientă: au cuvântul exponatele. Descopăr volumul III din antologia „Basarabia – pământ românesc” din cadrul Proiectului „Românii din jurul României” coordonat de dr. Vasile Şoimaru din colecţia „100 de cărţi despre Basarabia la 100 de ani de la Unire”. Mi-l promite şi pe acesta, fiindcă primele două deja mi le-a dăruit. Întotdeauna îmi face astfel de daruri, şi-acum îmi umple braţele cu trei suluri mari de hârtie: harta Basarabiei, harta administrativă a României Mari şi, desfăcută cu infinită grijă, ca şi cum ar fi avut suport foiţă de aur, imaginea Sfatului Ţării din ziua votării Unirii Basarabiei cu România, reconstituită, portret lângă portret, decupate din fotografii de grup, găsite pe legitimaţii ş.a.m.d. Operă de bijutier! Sunt prea importante pentru o persoană, de aceea – dar din dar se face rai – i le încredinţez lui Alis Niculică pentru Biblioteca Bucovinei, unde aveau să fie primite cu preţuirea cuvenită şi cu entuziasm („Ne trebuie şi cu Bucovina la fel!”) de istoricul Gheorghe Gabriel Cărăbuş şi de colegii lor.

 Există spre faptul serii şi un ospăţ cu plăcinte şi licori, dar mai ales cu discuţii amicale, cu amintiri şi confesiuni. Grigore Chiper şi cu mine ne amintim de întâlnirea de la Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” Cernăuţi, condusă de ziaristul Vasile Bâcu, sub arcada „Respirărilor. Preludiu la Limba Noastră cea Română”, când i-am avut alături şi pe reputata traducătoare Micaela Ghiţescu, redactor-şef al publicaţiei „Memoria. Revista gândirii arestate” de la Bucureşti, şi pe romancierul Radu Mareş, bucovineanul stabilit la Cluj-Napoca, prospăt laureat al Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Când ne vom întoarce”, primul roman al Bucovinei întregi după mai bine de jumătate de secol. Radu Mareş a plecat mai de mult, Micaela Ghiţescu doar de câteva zile. O lacrimă de sare, o lacrimă de vin pentru amintirea lor frumoasă!

Şi Arcadie Suceveanu recheamă din memorie Paştele din casa părintească, primul, la cei şapte ani de la plecarea Mamei, care i-a adus împreună, fraţi şi surori. Iar eu mi-o închipui numai două zile mai târziu, la Suceava, când darul poetului, antologia de autor „Căzut în rimă, la Paris”, Editura Junimea, Iaşi, 2018, abia atinsă se deschide uşor, ca şi cum cartea nou-nouţă ar fi fost deschisă acolo de sute de ori: „Varul din tavan e-o prelată albă /sub care se ascunde cerul. Mama ridică mâna /vrea s-o dea la o parte, /dar se răzgândeşte, ezită, /mai aşteaptă o vreme – nu, nu aceasta e ziua când se va înfăţişa la Împărat //În bucătărie cuţitele aşteaptă smerite /aliniate ca pentru rugă. Afară, iarba / se izbeşte de prag şi izbucneşte /în lacrimi”.

„Sfericitatea românească…” Noaptea venea după noi pe Aleea Clasicilor, la monumentul lui Ştefan cel Mare, sub Tricolorul de la Porţile Sfinte, savurându-ne odată cu bucovineanul Constantin Ungureanu din Chişinău – această plimbare era darul său! – bucuria întâlnirii, bucuria revederii. Venea cu toate luminile aprinse, stelele florilor de soc, lustrele salcâmilor, candelabrele castanilor, aproape orbitoare, până când am simţit că trebuie fără amânare să ne aplecăm peste pagini vechi ca să astâmpărăm nevoia imperioasă a ochilor de a citi şi de a desluşi. De a înţelege: Ce pot face oamenii ca o minune să se repete?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: