La Biblioteca Municipală „G.T. Kirileanu”, Vatra Dornei

Poezie şi istorie

Întâlnirile cenaclului „Cornelia Maria Savu” din cadrul Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor din Ţara Dornelor se desfăşoară, lunar, la sediul Bibliotecii Municipale din Vatra Dornei şi, în mod obişnuit, participă un număr de scriitori şi mai mulţi elevi din şcolile municipiului şi de la Şcoala Gimnazială Dorna Arini. Întâlnirea din luna mai a avut un impact deosebit în rândul participanţilor, întrucât s-au lansat, în acest cadru, două cărţi, una de poezie şi una de istorie. Între participanţi s-au regăsit, de această dată, un număr mai mare de scriitori, membrii filialei „Arboroasa” a Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”, membrii filialei Vatra Dornei a SCLRB, elevi de la Liceul Teoretic „Ion Luca”. Într-o primă parte a întâlnirii, elevii au citit creaţiile proprii (poezie şi proză), având ca temă primăvara şi luna florilor, temă stabilită la întâlnirea anterioară. Cu vădită emoţie, dată fiind prezenţa participanţilor, au lecturat din creaţiile pregătite Telea Darius, Nacu Maria, Cimbru Andreea, Rusu Iustin, Marcu Beatrice, Ungureanu Vlăduţa, Miron Petronela, Ortoanu Geanina, de la Şcoala Gimnazială Dorna Arini, îndrumaţi de prof. Amalia Andreea Lungoci, Boicu Florinela şi Nichituş Alexandra de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, îndrumaţi de prof. Alina Leonte Dupu. Cele două eleve au prezentat şi creaţii dintr-o clasă anterioară, când îndrumător le-a fost prof. Liuţa Jucan, aceste creaţii fiind cuprinse în Antologia de creaţie literară a elevilor din România intitulată „Cavalcada anotimpurilor”. Creaţiile elevilor au fost apreciate de prof. Jenica Romanică, coordonatoarea cenaclului, şi de scriitorul Gheorghe C. Patza, care au făcut şi recomandări pentru creaţiile viitoare.

Am prezentat noul volum de poezie semnat de Gruia Ungurian , având titlul „Vocea inimii” (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2019). Prof. Ungurian se află la cea de a douăsprezecea carte (poezie, proză, dramaturgie, scrieri etnografice şi lingvistice), este un autor implicat în activitatea culturală a municipiului şi a zonei, în perioada când era în activitate a îndrumat elevii talentaţi la literatură şi a coordonat, alături de subsemnata, reviste şcolare premiate la nivelul judeţului şi al ţării. Volumul prezentat cuprinde poezie de introspecţie, poezie religioasă, de dragoste, poeme dedicate naturii, aspiraţiei omului spre perfecţiune, dar şi sensibile poezii patriotice. Creaţiile se remarcă prin versul scurt, de regulă alb, prin concentrare maximă de cuvinte, prin simboluri, prilejuind o lectură plăcută şi utilă. O surpriză reconfortantă pentru toţi participanţii a fost prezenţa distinsei profesoare nonagenare Taţiana Vlad Guga, ea însăşi poetă şi prozatoare, care a dedicat autorului, unul dintre foştii săi elevi, un poem plin de umor prin care l-a caracterizat, un poem „mucalit, ca şi autorul”, după cum s-a exprimat prof. Guga. „Suntem obişnuiţi ca elevii să nu-şi uite profesorii, iată că nici profesorii nu-şi uită elevii”, a remarcat prof. Romanică. Scriitorul Gh. C. Patza a evidenţiat nota intimistă a poeziei lui Gruia Ungurian, asocierile surprinzătoare de cuvinte, nota ludică, poeziile cu dedicaţie. „Este un apărător al tradiţiilor, un poet plin de umor” , a mai subliniat vorbitorul. Prof. Ana Maria Apetrei, de la Liceul Teoretic „Ion Luca”, a apreciat poezia lui Gruia Ungurian, mai ales tenta simbolistă, şi a citat din câteva poeme pe care le-a considerat mai reuşite. Autorul, în semn de mulţumire pentru aprecieri, a citit câteva poeme noi, neincluse în volum.

Invitatul întâlnirii a fost istoricul Ioan Popoiu, din Câmpulung Moldovenesc, autor a şapte cuprinzătoare studii de istorie, referitoare la unele perioade din existenţa românilor, o personalitate recunoscută pentru exigenţă în documentare, pertinenţa informaţiei şi asumarea unor opinii care servesc cunoaşterii adevărului istoric. Aceste calităţi se vădesc şi în volumul prezentat de către prof. Gruia Ungurian, un voluminos studiu cu titlul „Întemeierea României. 1859-1918”, apărut la Editura Prouniversitaria, în 2018. În prezentarea sa, prof. Ungurian a subliniat consistenţa studiului, foarte buna documentare, bibliografia bogată cercetată de autor şi a evidenţiat câteva momente cheie din istoria noastră, prezentate pe larg în volum. I-a dedicat autorului un poem. Prof. Popoiu a susţinut în faţa celor prezenţi o veritabilă lecţie de istorie şi de patriotism. „Trebuie să ştim cum s-a născut România. Proiectul de ţară a fost greu de dus la îndeplinire, a fost nevoie de o generaţie de oameni, şaptezeci de ani. Tinerii paşoptişti, boieri luminaţi, au avut o idee şi au luptat, s-au sacrificat pentru împlinirea ei”. A nominalizat figuri ilustre din istorie, subliniind că aceasta „se împlineşte prin oameni”. Prof. Popoiu s-a referit la momente de excepţie din istorie, precum Unirea Principatelor (greşit numită de către unii „Mica Unire”), la Războiul de Independenţă, la rolul regilor Carol I şi Ferdinand. „Războiul de întregire a neamului a fost punctul cel mai înalt. A fost o uriaşă mobilizare a tuturor românilor”, apoi a subliniat rolul marilor reforme care au urmat după reîntregirea neamului. Vorbitorul consideră că „statul acesta a fost din nou fulgerat de destin în 1940, Basarabia şi nordul Bucovinei fiind şi azi răni deschise”.” Un neam s-a născut într-un mileniu, dar românii n-au dispărut niciodată! Au fost inteligenţi şi diplomaţi”, a concluzionat cunoscutul istoric, îndemnând mai ales pe elevii prezenţi să se străduiască să cunoască istoria adevărată şi să ia exemplul înaintaşilor. Col. (r.) Ioan Abutnăriţei a apreciat familia Ungurian pentru omenie şi dăruirea faţă de comunitate şi s-a declarat impresionat de profesionalismul prof. Popoiu, de personalitatea sa complexă, de dăruirea pentru adevăr. A subliniat importanţa oamenilor de stat din Basarabia şi Bucovina, care s-au sacrificat pentru reîntregirea neamului românesc. „Acum ne lipseşte demnitatea”, a concluzionat vorbitorul. Prof. Ana Maria Apetrei consideră că volumul prezentat este „un tratat de istorie” şi îl apreciază pe autor pentru pasiunea şi dragostea faţă de adevăr şi de ţară. Prof. Stela Giosan apreciază la poetul Gruia Ungurian modestia şi sensibilitatea, iar la istoricul Popoiu generozitatea temei, lecţia de istorie pe care a susţinut-o. Consideră că tinerii de astăzi sunt dezorientaţi, ar fi de dorit să fie mai mult sprijiniţi să-şi găsească drumul în viaţă. Despre soarta românilor în istorie, subliniază că „poporul român n-a fost un popor crud şi lipsit de verticalitate, au fost şi factori externi defavorabili. E de dorit să nu se repete istoria!”. Din partea gazdelor, bibliotecarul coordonator Nicoleta Todaşcă a apreciat consistenţa şi importanţa manifestării.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: