Liturghie arhierească la Mănăstirea Voroneţ

Ieri, în Duminica Floriilor, ÎPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sf. Liturghie la Mănăstirea Voroneţ.

Oficiată în sobor arhieresc, pe o scenă în aer liber şi bogat împodobită, ea a creat o oază de cucernicie pentru credincioşii din satele învecinate, din Suceava şi din ţară, numărul participanţilor la evenimentul liturgic fiind impresionant.

Pentru bucuria sărbătorii, au fost invitaţi părinţi stareţi şi stareţe din întreaga eparhie, precum şi numeroase oficialităţi locale şi judeţene.

Numeroşi creştini s-au împărtăşit, iar la finalul Sf. Liturghii au ascultat cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Pimen. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de măicuţe al mănăstirii.

Totodată, a avut loc lansarea unei cărţi semnate de maica proinstareţă Irina Pântescu. Volumul „Poeziile Măicuţei” este o culegere de versuri din programa şcolară de altădată.

Considerată „Capela Sixtină a Estului”, Mănăstirea Voroneţ se află situată în satul Voroneţ, astăzi cartier al oraşului Gura Humorului.

Este una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind ridicată în 1488, într-un timp record de trei luni şi trei săptămâni.

Mănăstirea reuneşte numele Binecredinciosului Voievod cu cel al duhovnicului său, Sf. Daniil Sihastru, al cărui mormânt se află în incinta mănăstirii.

Alături de Sf. M. Mucenic Gheorghe, Cuviosul Daniil este cel de-al doilea ocrotitor al acestei ctitorii voievodale.

 Renumită în întreaga lume pentru coloritul, diversitatea şi profunzimea picturii cu care este împodobită, Mănăstirea Voroneţ rămâne şi astăzi acelaşi promotor de cultură românească în duhul credinţei strămoşeşti. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: