Centura Sucevei are un nou termen de finalizare: 17 septembrie a.c.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat vineri şantierul şoselei de centură a municipiului Suceava, discutând cu constructorii investiţiei, care l-au asigurat că vor finaliza lucrările în toamna acestui an.

Ministrul Răzvan Cuc a spus că are încredere în antreprenor, mai ales că acesta lucrează şi la DN 18.

„În speranţa că va fi şi o ritmicitate a plăţilor, noi avem dotările tehnice şi capacitatea tehnică să finalizăm lucrările în toamna acestui an” a spus unul dintre reprezentanţii constructorului.

Întrebat care este termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor, acesta a răspuns că este 17 septembrie.

După ce i s-a spus că termenul de execuţie al lucrărilor este de 9 luni de la data emiterii ordinului de începere, respectiv luna iunie 2019, acesta a explicat că în contract este prevăzută şi perioada de timp friguros în care nu s-a putut lucra.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi a anunţat, în luna octombrie 2018, că lucrările la Centura Sucevei au început efectiv de la 9 octombrie 2018, prin decopertarea stratului suport şi aprovizionarea cu material pietros în vederea aşternerii.

Potrivit sursei citate, DRDP Iaşi a semnat ordinul de execuţie a lucrărilor pentru începutul lunii octombrie, până la acea dată fiind executate foraje şi alte lucrări de amenajare a şantierului.

„Ordinul de execuţie a lucrărilor la varianta ocolitoare a Sucevei are ca bază acordul-cadru încheiat pe 24 august cu asocierea de firme câştigătoare a licitaţiei, compusă din Autotehnorom SRL (lider), SC Operational Autoleasing SRL, SC OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Florconstruct SRL şi SC Calcarul SRL” a precizat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Contractul are o valoare de 61,2 milioane lei, fără TVA, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind de 9 luni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI