Numeroşi fermieri suceveni au încasat pe nedrept ajutoare pentru agricultura ecologică

> „În urma verificării respectării angajamentului de menţinere a suprafeţei minime, numărului de animale, numărului de familii de albine (…), s-au întocmit 263 de note de fundamentare şi procese-verbale în vederea recuperării plăţilor necuvenite se arată într-o informare a APIA Suceava > În 2017, au fost identificate 60 de situaţii în care nu s-au putut prezenta documentele doveditoare ale respectării obligaţiilor asumate la aprobarea dosarelor pentru obţinerea sprijinului financiar de la bugetul de stat

Foarte mulţi dintre fermierii din judeţul Suceava, beneficiari ai prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 756 din 2010 privind acordarea ajutoarelor specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, sunt obligaţi să returneze banii primiţi. Acest fapt a ieşit la iveală cu prilejul verificărilor privind respectarea obligaţiilor asumate de către cei în cauză, odată cu depunerea cererilor de plată a ajutoarelor financiare acordate din bugetul statului.

Potrivit unei informări a Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, acolo unde se constată că beneficiarii „nu au respectat angajamentul de menţinere în sistemul de agricultură ecologică”, APIA „procedează la recuperarea sumelor încasate necuvenit de către beneficiari”.

În anul 2018, APIA Suceava a trimis 12 înştiinţări către beneficiarii de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, aflaţi sub angajament. În cauză sunt cei care erau în interiorul perioadei de 5 ani de la data aprobării acordării sprijinului, respectiv „beneficiarii plătiţi în anii precedenţi, şi care nu au mai depus cerere de plată în anul curent”. Prin înştiinţări, beneficiarilor li se solicită să prezinte documentul justificativ, certificatul de conformitate sau masterul certificatului eliberat de organismul de inspecţie şi certificare, acte care atestă menţinerea în sistemul de agricultură cu minimul suprafeţei, numărului de animale, numărului de păsări sau numărului de familii de albine pentru care s-au obţinut plăţile. În cazul în care minimul prevăzut de reglementările legale nu este respectat, „se calculează diferenţa procentuală şi se aplică reduceri, penalităţi şi/sau excludere de la plată”.

„În urma verificării respectării angajamentului de menţinere a suprafeţei minime, numărului de animale, numărului de familii de albine (…), s-au întocmit 263 de note de fundamentare şi procese-verbale în vederea recuperării plăţilor necuvenite” se arată în Raportul de activitate al APIA Suceava, în care se precizează că dintre cei 263 de beneficiari aflaţi într-o asemenea situaţie, patru au  contestat măsurile dispuse.

În 2017, APIA Suceava a trimis 280 de înştiinţări către beneficiarii de ajutoare specifice, fiind identificate 60 de situaţii în care nu au fost prezentate documentele justificative obligatorii menţionate mai sus.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: