O nouă sesizare privind o posibilă înşelăciune online a fost înregistrată de poliţiştii din comuna Ipoteşti. O localnică a reclamat că a fost păcălită după o comandă plasată pe un site de vânzări.
La data de 7 iulie, femeia a comandat online, de pe website-ul Ioferte.ro, 50 de pachete conţinând cartonaşe cu jucători de fotbal din ediţia FIFA World Cup, urmând să plătească suma de 174 de lei la livrarea coletului (ramburs).
Două zile mai târziu, pe 9 iulie, coletul a fost livrat. După achitarea sumei, reclamanta a deschis pachetul şi a constatat că în interior nu se aflau produsele comandate, ci 10 perechi de şosete de culoare neagră, fabricate în Turcia.
Femeia s-a prezentat în aceeaşi zi la sediul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti şi a depus plângere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Cazul se adaugă unei serii de sesizări privind comenzi online care nu respectă descrierea produselor sau livrează articole complet diferite. Autorităţile recomandă prudenţă sporită la achiziţiile de pe site-uri mai puţin cunoscute, verificarea recenziilor, plata prin metode care permit contestarea tranzacţiei şi evitarea, pe cât posibil, a plăţii ramburs pentru produse scumpe sau de la vânzători necunoscuţi. (N.B.)

























Comentarii