Un accident rutier a avut loc duminică seara, 12 iulie, în jurul orei 23:20, pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Un tânăr de 19 ani aflat la volanul unui Mercedes-Benz a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
Potrivit poliţiştilor Biroului Rutier Suceava, incidentul s-a produs pe un sector de drum cu limită de viteză de 40 km/h, într-o curbă la stânga, în zona „Grup şcolar”, în timp ce autoturismul circula dinspre strada Ana Ipătescu către strada Traian Vuia.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale uşoare (contuzie toracică şi excoriaţii), fiind transportat la Spitalul Judeţean. Pasagera din dreapta-faţă, o tânără de 19 ani din comuna Drăgoieşti, nu a fost rănită.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)

























Comentarii