Campionatul Naţional de Lupte pe Plajă

Axinte Luca a obţinut medalia de bronz

În perioada 4-7 iulie, în staţiunea Costineşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Lupte pe Plajă, la care luptătorii Academiei Sportive Ghedeon, coordonaţi de profesorul Laurenţiu Bolohan au făcut o bună impresie, obţinând o medalie de bronz câştigată de Axinte Luca. Foarte aproape de podium au fost şi Iuga Elias, Popovici Marian şi Popovici Alexandru, care au încheiat competiţia pe un merituos loc 4.

„Suntem mândri de evoluţia sportivilor noştri şi de rezultatele obţinute. Mă bucur enorm să văd că progresăm de la o competiţie la alta. Cel mai important câştig este că am reuşit să formăm o echipă unită, alcătuită din copii cu suflet de luptători, care nu renunţă niciodată.

Felicitări tuturor sportivilor din Academia Sportivă Ghedeon pentru munca, disciplina şi implicarea de care dau dovadă zi de zi, atât la antrenamente, cât şi în competiţii!

Mulţumim din suflet părinţilor şi colaboratorilor noştri pentru încrederea, susţinerea şi sprijinul acordat acestui proiect frumos. Împreună continuăm să creştem şi să construim performanţă!” ne-a transmis Laurenţiu Bolohan.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI