O şoferiţă s-a răsturnat cu maşina în albia pârâului Brăteasa

>  Femeia a scăpat cu viaţă

La finele săptămânii de care ne-am despărţit, în timp ce conducea un autoturism într-o curbă pe DJ 177A, pe raza comunei Ostra, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, o şoferiţă în vârstă de 42 de ani, din oraşul Broşteni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Autovehiculul a derapat şi a părăsit partea carosabilă, căzând în albia pârâului Brăteasca. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătoarei auto,  care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Maşină răsturnată şi într-o curbă de pe DN 2

Puţin după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, o maşină scăpată de sub control s-a răsturnat şi pe DN 2. În timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cumpărătura spre comuna Buneşti, pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bogdăneşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat într-un mal de pământ din afară părţii carosabile iar apoi s-a răsturnat. În urma accidentului, a rezultat rănirea şoferului, care nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: