Rădăşeni, străveche aşezare răzăşească

Loc al luminii pus într-o ramă strălucitoare în preajma sărbătorilor Crăciunului, Rădăşeni Satul dintr-o poveste, loc al obârşiei de care Preasfinţia Sa Episcopul vicar Timotei Aioanei Prahoveanul este legat matricial, devine cuibar de veşnicie. Ţinut al răzeşilor şi al merarilor, al credincioşilor, al unei rafinate aristocraţii ţărăneşti, Rădăşenii rodesc din „esenţa sâmburoasă a făpturii”. La curţile dorului, în grădina Raiului, înalta faţă bisericească se întoarce nu numai cu gândul, ci şi cu fapta, punând în inima şi în mâna consătenilor şi a cititorilor un generos album din paginile căruia bate o inimă în ritmul clopotelor de la Sfinţii Mucenici Mercurie şi Ecaterina şi de la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Preasfinţia Sa preţăluieşte Istoria, Biserica, Satul, Tradiţiile şi Oamenii aflaţi în aşezarea dintre livezi nesfârşite, dându-ne o smerită lecţie de iubire. Albumul hrisov adună cu distincţie nesilită într-un florilegiu bornele sentimentale aidoma mălineanului Nicolae Labiş: „Mă chemi la tine şi eu vin tiptil/ Şi-n foşnetul luminii din frunzişuri/ Mă fac din nou nevinovat copil”.

Istoria, fără rigoarea seacă a cercetătorului, înregistrează în hrisovul vremii anul 1424 cu toponimicul Rădăşeni, danie a domnitorului Alexandru cel Bun pentru popa Iuga; apoi deapănă povestea drumului arcaşilor lui Ştefan de la Baia spre Suceava; aminteşte apoi actul de danie al lui Alexandru Lăpuşneanu privitor la Mănăstirea Slatina, apoi datele despre Cetăţuie, despre răstimpuri şi timpuri, despre războaie şi vremuri de prosperitate cu unicatul filatelic al emisiei de timbre Rădăşeni, 1944.

Bisericile aduc împlinire lăuntrică, documentele grăind despre existenţa de peste trei secole a uneia dintre cele mai vechi şcoli săteşti, unde s-a şcolit viitorul domn Tomşa. Mândria pentru biserica de lemn, ridicată pe temeliile de piatră ale unui aşezământ început cândva, sporeşte valoarea ctitoriei cu hramul Sfântul Mercurie şi Sfânta Ecaterina, unde se păstrează linguriţa de aur de la Tomşa, cu inscripţionare din 1621. Medievalul se împlineşte în modern prin ctitoria cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel înălţată la început de veac XX, la care pavăza este icoana Maicii Domnului „Portăriţa” a cărei istorie este legată de cea a arhimandritului Veniamin Piticariu, care şi-a vrut locul de veci în preajma minunii aduse de la muntele Athos. Ba chiar, credincioşii din Rădăşeni, urmând sfatul marelui Cleopa, au dăltuit la Mănăstirea Sihăstria Paraclisul Sfinţilor Ioachim şi Ana.

Satul situat într-o mirifică şi binecuvântată văgăună este întocmai obârşiei marelui humuleştean „sat vechi, răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului”, ba chiar sat domnesc, aşa cum îl numise Ştefan Tomşa. Sat cu înfloriri în orice anotimp, cu roade şi locuri binecuvântate.

Tradiţiile sunt înveşnicite şi sfinţite în veac. Merari, meşteşugari, plugari, gospodari iscusiţi, negustori cunoscuţi pe drumuri româneşti şi nu numai, oameni ai locului consemnaţi în adâncuri de timp care au făcut şi au scris istorie.

Oamenii, cu o hărnicie vrednică de laudă, temperaţi, calculaţi, chivernisiţi, de o verticalitate respectabilă, îmbracă localitatea în odăjdii de preţ. De la gospodar la primar, de la negustorul renumitelor mere de Rădăşeni la învăţători sau preoţi, de la eroii căzuţi pe câmpul de luptă la militarii de carieră, de la copii la bătrâni înţelepţi se perindă o lume în care valorile bunei cuviinţe se fac simţite. Sunt amintite şi nominalizate multe figuri legendare din lumea satului, a elitelor intelectuale, a celor care au avut rol de moderatori. Preoţii, slujitori de ieri sau de azi în cele două parohii, fii ai satului deveniţi preoţi, cântăreţi bisericeşti, ceremonii religioase, consiliul bisericesc, activităţi culturale, pelerinaje. În port popular sau în haine nemţeşti, revedem o lume receptivă la schimbare. Luminători ai satului, gospodari de frunte, primari, generali, toţi fac cinste aşezării şi o onorează.

Şi atunci, înţelegem nestinsul dor de Rădăşeni al Preaînaltului slujitor al Domnului: Dorul-dor pentru Rădăşeni, satul dintr-o poveste, după primul dor de Rădăşeni, o grădină a Raiului. Condeier talentat, sentimental şi mare meşter al cuvântului, Sfinţia Sa pune darului făcut rădăşenenilor pecetea solară a omului lumină. Şi ajutat de pronia cerească, adaugă crâmpeie din viaţa sa binecuvântatei aşezări în care livezile cântă slavă dumnezeirii în „Satul aflat între livezi nesfârşite”, emoţionat de „Grădina copilăriei mele”. Şi adaugă cu modestie câteva imagini cu cei dragi, părinţii, iar cu parcimonie, chipul său de slujitor al bisericii.

Cu darul prieteniei, Grigore Ilisei îşi însoţeşte prietenul ca şi altădată pe tărâmul mirabil, evidenţiind că rădăşenenii „au rămas în esenţa lor sâmburoasă a făpturii legaţi de marea şi nobila tradiţie a satului” rafinându-se cu „aroma de aristocraţie ţărănească”. Albumul are în ansamblul său „splendoare de cheptar cusut cu alesături”.

Cu acelaşi dar, se adaugă albumului reuşitele şi valoroasele imagini ale celor două biserici din Rădăşeni imortalizate de Dan Hatmanu care par a îmbrăţişa cartea, apoi cea a bisericii în tabloul lui Costin Neamţu, precum şi fotografiile artistice cu peisaje „la vremea culegerii roadelor”. Sporind şi migălind darul, monahiile din obştea Mănăstirii Stavropoleos pun aceeaşi pecete a sfinţeniei ca la celelalte mari ofrande cărturăreşti ale autorului. Şi nu în ultimul rând, implicarea activă a fiului satului, colonelul Costel Perju, a rădăşenenilor şi a celor care s-au ostenit, a căror inimă bate în acord cu inima celui care le dedică valorosul tom.

Hrisov – ceaslov – album – jurnal “ carte de învăţătură şi de aduceri aminte – document etnografic şi istoric – Hronic şi cântec al vârstelor – Satul dintr-o poveste se înveşniceşte prin nobila apariţie editorială realizată într-o ţinută grafică exemplară.

O îmbucurătoare ştire de ultimă oră: Episcopul-vicar Timotei Aioanei Prahoveanul a fost distins cu Premiul ”Dumitru Stăniloae” al Academiei Române pentru lucrarea Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă, Basilica, 2014. Grafica volumului a fost realizată de maicile de la Mănăstirea Stavropoleos, cele care au migălit cu evlavie şi la albumul pe care l-am omagiat astăzi.

Laudă cărţilor smeritului slujitor întru Domnul. „O, ce veste minunată!” pe care o adăugăm cu bucurie celei despre care cu umilinţă am încercat a scrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!