Compania aeriană de stat Tarom a suplimentat numărul de zboruri pentru destinaţia Suceava – Bucureşti – Suceava datorită intervenţiei pe care am avut-o în Parlamentul României, prin interpelarea adresată domnului Lucian Şova, ministrul Transporturilor.
Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, modernizat începând cu anul 2013, a înregistrat o creştere a numărului de pasageri pe ruta Suceava – Bucureşti – Suceava, astfel fiind necesară suplimentarea numărului de zboruri interne.
Datorită numărului mare de solicitări, venite din partea cetăţenilor la Cabinetul Parlamentar, am adresat în luna septembrie a acestui an o interpelare domnului Ministru Lucian Şova cu privire la suplimentarea curselor aeriene directe. Solicitările adresate la cabinetul parlamentar vizau suplimentarea cu o cursă în dimineaţa de luni pe ruta Suceava – Bucureşti şi o altă cursă pe ruta Bucureşti – Suceava în după-amiaza de miercuri.
Noile curse aeriene au fost introduse, conform planului de operare, astfel încât să se poată răspunde pozitiv solicitărilor de trafic pe ruta în cauză, dar şi a disponibilităţii flotei aeriene deţinute de către companie.
Tarom şi-a exprimat mulţumirea faţă de interesul acordat cetăţenilor suceveni care doresc să călătorească cu avionul, aceste două zboruri fiind operate din data de 14 noiembrie.
În calitate de deputat de Suceava, consider o oportunitate existenţa mai multor zboruri interne, având în vedere şi aspectul turistic al Bucovinei.
Dr. MARICELA COBUZ,
Deputat PSD de Suceava

























Comentarii