La centrala de biomasă a societăţii Bioenergy

Exerciţiu desfăşurat de ISU Suceava în caz de cutremur puternic urmat de un incendiu

Pompierii militari suceveni au organizat miercuri, 12 decembrie a.c., un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative generate de un cutremur şi intervenţia pentru stingerea unui incendiu produs în activităţi tehnologice, la SC Bioenergy Suceava SRL”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, scenariul exerciţiului a presupus producerea unui cutremur de pământ cu magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, care s-a resimţit puternic la nivelul judeţului Suceava.

„Pompierii militari suceveni au fost anunţaţi, prin 112, despre faptul că la SC Bioenergy SRL s-au prăbuşit elemente de construcţie în clădirea administrativă. Din cauza panicii create şi din cauza colapsului casei scărilor interioare, şase persoane s-au refugiat pe acoperişul clădirii, iar două persoane au fost date dispărute în interior.

De asemenea, a fost avariată banda de alimentare cu biomasă, astfel iniţiindu-se un incendiu, care s-a propagat la centrala de biomasă. Flăcările se manifestau pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp.

În încercarea de a lichida incendiul cu mijloacele de primă intervenţie din dotare, doi lucrători de pe locul de muncă au fost surprinşi în interiorul clădirii centralei” a spus Găleată.

El a mai arătat că scopurile principale ale exerciţiului au fost stabilirea modului de alertare, operaţionalizare şi integrare în acţiunile de răspuns a capabilităţilor terestre ale forţelor de intervenţie specifice, asigurarea managementului integrat în gestionarea operativă a unei situaţii de urgenţă şi verificarea modului de cooperare între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi structurile competente, participante la exerciţiu, respectiv structurile MAI din judeţul Suceava, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Comitetul Local şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precum şi servicii private pentru situaţii de urgenţă ale agenţilor economici din zonă. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: