Centenarul Marii Uniri a fost marcat la Dorna Arini sâmbătă, 1 Decembrie, prin mai multe manifestări. După ample lucrări de recondiţionare şi reabilitare, monumentul ridicat în cinstea eroilor arineni din curtea Şcolii Gimnaziale din Dorna Arini a fost sfinţit, după care au fost depuse coroane de flori şi au fost înmânate diplome de onoare veteranilor de război.
Marea Unire din 1918 a redat libertatea arinenilor să circule fără oprelişte pe întreg teritoriul comunei, bucurându-se în tihnă de reîntâlnirea cu cei dragi, care timp de un secol şi jumătate puteau fi vizitaţi doar prin punctul de frontieră de la Gura Negrii. În 1775, odată cu ocuparea Bucovinei de către Imperiul Austriac, graniţa s-a stabilit pe râul Bistriţa, partea de nord a comunei aflându-se în imperiu, iar cea sudică (75% din suprafaţa comunei) în Moldova, situaţie care a durat 143 de ani, până după Primul Război Mondial. Sutele de metri de tranşee săpate manual de soldaţi pe Dealul Vultur, în partea sudică a râului Bistriţa, şi pe Dealul Bărnărel, în partea de nord a Bistriţei, rămân mărturii ale vremurilor de încercare, de război, de zbucium, de jertfă, mărturii nescrise, însă care adună istorie.
Punte între cele două teritorii, populate de aceiaşi români, însă sub stăpâniri diferite, comuna Dorna Arini îşi păstrează şi transmite istoria mai departe. Aşa s-a întâmplat şi pe 1 Decembrie la Centrul de documentare şi informare, unde s-a desfăşurat un simpozion cu prezentarea unor materiale legate de evenimentele desfăşurate în urmă cu 100 de ani. Directoarea şcolii din Dorna Arini, prof. Iulia Juravle, a prezentat „Contribuţia eroilor dorneni la înfăptuirea marelui act al unirii”, iar prof. Cezar Cernuşcă a făcut cunoscută „Răzbunarea geografiei pentru nedreptăţile istoriei”.
La final, un grup de copii îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale şi Ansamblul Folcloric „Brăduleţul” au susţinut un frumos program artistic.
Manifestările au fost organizate de Primăria şi Consiliul Local Dorna Arini, Şcoala Gimnazială, parohiile comunei, reprezentanţii obştilor Ortoaia şi Gura Negrii.




























Comentarii