Flash

 Jalea e mare şi considerabilă. Nu făceam referire la artistul plastic iubit de regimul de dinainte de 1989, ci la starea de acum a românilor. Păi cum Dumnezeu să-i mai crezi pe tovarăşii ăştia când te ameţesc cu promisiuni de toate felurile referitoare la măriri de salarii, pensii etc., cu teşchereaua plină de datorii. Ba mai fac şi aroganţe gen Livache Dragnea care vine cu valize ori mai pline ori mai goale în faţa jurnaliştilor ca să impresioneze. Nenea de la Teleorman, dumneata o să mai impresionezi doar dacă te vei apleca după săpun. Pe ăia care n-au fost la referendum. Sau poate nici pe ei. În fine, e un „haloimăs” în ţara asta de nu ne vedem bine. Celor care conduc ţara li se pare că sunt mai sfinţi ca sfinţii şi că orice mârlănie au făcut, fac sau vor face trebuie iertată. Cei din aşa-zisa opoziţie, plină de „foşti” şi asta, se dă de ceasul morţii să injure pe care apucă fără să vină cu nicio soluţie concretă. Ceea ce uită şi unii şi alţii este că indiferent în ce parte a sălilor fostei case a poporului stau şi de multe ori dorm, sunt plătiţi din banii alegătorilor, iar pensiile speciale le iau sau le vor lua din aceeaşi sursă. Vacanţele şi le petrec tot pe banii prostimii. Ce mai vor? În loc să-şi pună cenuşă în cap şi se roage la Dumnezeu (era să mă ia tastatura pe dinainte, dar mă abţin) să mai rămână români în România care să plătească taxe şi impozite, ei se burzuluiesc exact la aceştia şi la cei care stau încă cu un picior pe-o parte de graniţă şi cu unul pe alături. Dar pentru că au „pâinea şi cuţitul” la îndemână, îşi permit să facă spectacole pentru „Centenar”. Revenind şi la ai noştri mai de-ai casei, ce contează că îţi rupi gâtul chiar în centrul municipiului reşedinţă fiindcă s-au „înmuiat” pavelele şi terenul de dedesubt, că rişti să dai în vreo groapă de canal căreia i s-a furat capacul, că sunt străzi importante unde nu ai cum traversa fiindcă nu ai loc marcat şi sunt uliţe cu treceri de pietoni din 25 în 25 de metri. Lista poate continua şi cu străzile care figurează ca asfaltate şi de fapt sunt balastate, plus alte investiţii fictive. Dacă nu mor până mâine, revin.(COSMIN LEAHU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: