Acasă la cronicarul oraşului Fălticeni

Fiecare petic de pământ din scumpa noastră ţărişoară are ceva de povestit. Fiecare frunză îşi leagănă povestea sus pe ramul istoriei, fiecare fir de iarbă s-a plecat, ca apoi să se ridice din nou, în faţa vremurilor cu destin greu încercat. Acelaşi lucru îl putem spune, cu mâna pe inimă şi având conştiinţa împăcată, şi despre un orăşel mic de provincie, Fălticeni. Acest orăşel, care în vremurile trecute a fost chiar şi capitala judeţului Suceava, s-a bucurat de binecuvântarea muzelor, căci aici s-au născut, au trăit şi au creat oameni de mare cultură: scriitori, pictori, muzicieni, sculptori, actori. Amintesc doar câteva nume: familia Lovinescu, Ion Irimescu, Nicolae Labiş, Grigore Vasiliu Birlic. În oraşul de pe Şomuz a poposit de mai multe ori domnitorul Alexandru Ioan Cuza, aici a învăţat Ion Creangă, aici a creat, în „Grădina liniştii”, mare parte din opera sa Mihail Sadoveanu. Artur Gorovei, prin revista „Şezătoarea”, rămâne şi astăzi un punct de reper pentru cei aplecaţi asupra studiului folclorului zonal. Multe şi cu greutate sunt numele celor care au făcut cultură în urbea noastră, începând cu învăţătorii şi profesorii de odinioară, ca Virgil Tempeanu sau Vasile Ciurea, care, pe lângă pregătirea excepţională, erau înzestraţi cu har, erau călăuziţi de dragoste în ceea ce făceau în şcolile fălticenene. Sunt cunoscute balurile minunate care se organizau în holurile primăriei din Fălticeni, baluri la care participau oameni din înalta societate. Sunt cunoscute după-amiezile din grădina publică, unde muzica de promenadă adusă în faţa oamenilor de fanfara Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni, dirijată de Oscar Porsch, care avea studii muzicale la Viena, dădea un aer şi mai boem oraşului. Sunt cunoscute seratele muzical-literare ce se desfăşurau în casa dr. Gabriel Tatos. Uliţa Rădăşenilor, unde şi astăzi ne aşteaptă casa lui Sadoveanu, ori casa în care a stat în gazdă Creangă în vremea cât a învăţat la şcoala de catiheţi din Fălticeni, bate recordul în numărul de case memoriale (peste 30) în care au locuit şi creat personalităţi care vor rămâne mereu în istoria culturii neamului. Strada mare, care traversează oraşul dinspre strada Maior Ioan până la unitatea militară, cu clădirile de o arhitectură aparte, mai păstrează din parfumul de odinioară prin câteva construcţii care au scăpat de buldozerele comuniste.

Un oraş atât de înzestrat spiritualiceşte avea nevoie de un cronicar, nu unul strict istoric, ci avea nevoie de un om înzestrat cu conştiinţa locului, un condeier care să-şi dedice viaţa căutărilor neostenite, din zi până-n noapte. Acest tip de om s-a născut, din fericire, în persoana domnului Eugen Dimitriu, om cu o vastă cultură generală, care şi-a dedicat zilele şi nopţile studiului locului drag, sub toate aspectele: istoric, social, dar mai ales cultural. De curând, domnia sa a împlinit vârsta de 95 de ani, o vârstă pe care o trădează doar fizic, căci mintea o are la fel de ascuţită, spiritul la fel de viu, inima pusă pe fapte mari. Suntem impresionaţi de memoria domniei sale, o memorie demnă de invidiat – care ne recită în franţuzeşte! –, o memorie care ne povesteşte întâmplări grave sau picante, memoria unui om ce are multe de oferit.

Domnul Eugen Dimitriu a scris 33 de cărţi despre oraşul Fălticeni şi despre Bucovina; era şi firesc să scrie şi despre Bucovina, deoarece oraşul nostru, fiind oraş de graniţă (la Cornu Luncii începea Imperiul Austro-Ungar), cultura şi legăturile sufleteşti nu aveau nevoie de paşaport pentru liberă trecere. Cartea „Un album al viselor frumoase” este una dintre cele care poate că ilustrează în cel mai limpede mod oraşul nostru de ieri, deoarece paginile sale redau 1400 de fotografii cu târgul de odinioară, cu străzi şi case care astăzi nu mai sunt. Pentru a pătrunde în universul acesta al destinelor şi în viaţa oamenilor care au însemnat ceva pentru cultură, era necesar a se cunoaşte în profunzime străzile oraşului, cu casele lor de ieri. Domnul Eugen Dimitriu, pe vremea când era director la „Galeria oamenilor de seamă”, lua străzile la pas cu un caiet subsuoară şi stătea de vorbă cu oamenii, descoperind informaţii de o reală valoare istorică şi culturală. Operei sale i-a fost recunoscută valoarea documentară: menţionăm în acest sens faptul că „La sfat cu amintirile” (2015) este considerată ca făcând parte din patrimoniu; „Dicţionarul personalităţilor fălticenene” (Iaşi, 2015) se înscrie în colecţia „Opera omnia”; cartea „Cazabanii” (o cronică de familie, 2004), la tipărirea căreia a contribuit şi Ambasada Franţei, a fost lansată în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti. Sute de pagini, mii chiar, închinate oraşului Fălticeni, pe care l-a intitulat într-o carte „Oraşul muzelor” (2002). Domnul Eugen Dimitriu ne-a arătat acasă la dumnealui un raft cu aproximativ 1500 de scrisori primite de la oameni de cultură din toată ţara, scrisori care aveau menirea de a transmite prin rândurile lor informaţii şi date, impresii ţinând de cultură şi istorie din zona Fălticeni (oraş şi satele înconjurătoare). Parte din aceste scrisori au fost valorificate în cartea „Corespondenţă fălticeneană” (2013), lucru minunat de altfel, căci cititorul are şansa de a înţelege cât de pasionaţi erau de ceea ce făceau scriitorii, pictorii, muzicienii sau actorii, ce prietenii mari se trăiau sub girul artei. Alt raft ne-a dezvăluit comoara pe care o păstrează de ani şi ani: 2000 de fotografii cu personalităţi din cultura fălticeneană şi din zona înconjurătoare. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina cum arată o casă plină de cărţi valoroase, de manuscrise frumos rânduite. Casa dlui Eugen Dimitriu e un tezaur de netăgăduit în acest sens: simţi deodată că devii pios în preajma atâtor cărţi şi în apropierea atâtor manuscrise valoroase.

Pagini întregi au fost dedicate oamenilor locului, profesori vizionari, cu vocaţie, care au revoluţionat învăţământul („Virgil Tempeanu, viaţa şi opera”, 2012; „Restituiri” – memorialistică, traduceri, corespondenţă, 2017) sau unor familii de intelectuali care au muncit pentru perpetuarea artei, dar în timpul războiului au pierdut biblioteci imense, documente, obiecte ori picturi de o incontestabilă valoare („Lovineştii”, 2001).

Nu cred să existe o piatră din târgul nostru care să nu fi fost cercetată de neobositul cronicar. Ca o recunoaştere a meritelor sale pe tărâmul cercetării, ca o confirmare a valorii cărţilor scrise cu migală şi foarte multă răbdare, având ca suport o documentare riguroasă, dl Eugen Dimitriu este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Nu în ultimul rând, menţionez şi câteva dintre premiile cu care a fost răsplătită munca titanică depusă în redescoperirea locurilor dragi: „Premiul Bucovina” pentru anul 2016 acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, Premiul „Senior al Scrisului Bucovinean” acordat de Centrul Cultural Bucovina (2017), Premiul „Cartea anului” pentru volumul „Eroi fălticeneni din Primul Război Mondial” (2017). Cel mai important premiu însă poate fi considerată nemurirea, trăirea veşnică prin miile de ore petrecute în studiu, prin miile de pagini publicate în cinstea oraşului Fălticeni şi a Bucovinei.

Prin aceste rânduri modeste vă arătăm recunoştinţa noastră. Sunteţi un om mare, de o modestie rară! Să ne trăiţi cu sănătate! Suntem mândri că suntem contemporani cu dumneavoastră! Vă respectăm şi vă preţuim, domnule Eugen Dimitriu!

LENUŢA RUSU,

Fălticeni