Expoziţia grupului „4 + 1”

Sub ochii proaspeţi ai unui public vibrând de mari speranţe, obiectele de artă expuse pe 13 octombrie 2018 la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, Sala „Aurel Băeşu”, sunt oarecum obligate să gândească îndrăzneţ, să nu se limiteze la o prestanţă simplă, ci să ne propună mult mai mult decât atât. Iar noi avem oportunitatea să observăm acest lucru în cadrul mult aşteptatei expoziţii de pictură, grafică şi tapiserie organizată de grupul „4+1”, în care s-au reunit din nou vechi şi dragi prieteni, cinci artişti profesionişti, consacraţi şi foarte admiraţi de public, Lucia Puşcaşu, Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroşan şi Mihail Voicu.

Prin orizontul personal de gânduri pot menţiona sincer următoarele aspecte privitoare la creaţiile acestor artişti şi voi începe chiar cu Lucia Puşcaşu. Artista deţine o forţă năvalnică, ce emite o vibraţie aparte publicului, te ademeneşte, te stârneşte, graţie stării de echilibru şi jocului armonios de aptitudini. Arta sa prezintă un adevăr intuitiv şi aduce cu sine o lume întreagă, spontan, pe deplin, fără prea multă mediere, trimiţând la un orizont plin de sens. Viziunea artistei are o prospeţime încântătoare, iar organizarea formală deţine o forţă remarcabilă, ce se transpune într-un mix deosebit în aceste încântătoare tapiserii. Artista reuşeşte într-un mod elegant să înfăţişeze forţa vitală care pulsează în natură cu ajutorul vieţii, luminii şi al mişcării atmosferei. Între suflet şi artă există o legătură prin împlinire şi acţiune reciprocă.

Artista Lucia Puşcaşu a reuşit să îşi dezvolte în mod creativ, pozitiv şi practic toate ideile ingenioase, creând frumosul în oricare proiect s-a integrat. Tapiseriile expuse în cadrul acestei expoziţii sunt doar câteva dintre lucrările captivante realizate de artistă cu atât de multă pasiune şi sârguinţă, lucrări care sunt în fond o mărturie clară a adevărului estetic care îi ghidează existenţa.

Se observă, de asemenea, şi în creaţiile artistului Dumitru Bostan că gusturile acestuia sunt constructive, ele adăugându-se generos naturii, sporind-o cu sobră măreţie, construind astfel pictura de o anume vehemenţă expresivă. Artistul are iscusinţa necesară de a aduce în prim-plan, printr-o tematică banală la o primă vedere, o suită de sentimente tomnatice, ca melancolia, nostalgia şi totodată bucuria prosperităţii şi bogăţiei. El este conştient de faptul că întreaga suită de sentimente, de gânduri şi fapte constituie materialul intangibil, fin dar rezistent din care se vor naşte creaţiile sale. Dumitru Bostan a gândit acut folosirea culorii, pentru a-i conferi o expresivitate maximă. Culoarea este în mâna lui un mijloc infailibil de a emoţiona, oglindind bine, limpede, sentimentul de bază pe care îşi clădeşte toate compoziţiile. Lucrările lui Dumitru Bostan îmi inspiră ideea că artistul chiar trăieşte şi se bucură din plin de orice îi oferă viaţa, considerând că în creaţiile sale se află izvorul nesecătuit al plăcerilor intense şi adevărate, care sunt străine de termenul suprasaturaţie.

Tablourile artistului Mihail Gavril furnizează o cantitate suficientă de provocare pentru a menţine treaz interesul acelora care se opresc să le examineze. Ele au o unitate, dar în cadrul acestei unităţi au şi o dificultate stimulativă, ce are menirea de a-l implica pe privitor în căutarea unei semnificaţii pe care acesta simte că trebuie neapărat să o găsească în compoziţie.

Pe mine personal m-a vrăjit prin culoare, prin plenitudinea ei explozivă şi prin energia cu care amestecă pasta densă ce îi oferă o formă concretă direct pe pânză, Mihail Gavril reuşind să-şi contureze tuşa de culoare prin prisma propriei personalităţi. Lucrările lui nu numai că stârnesc o emoţie aparte, ci şi sugerează anumite idei care ne impulsionează să avem o anumită atitudine faţă de obiectul zugrăvit. Aşadar, suntem ghidaţi să gândim în imagini sugestive şi să inserăm cu îndrăzneală şi nonşalanţă în activitatea de zi cu zi elemente de creaţie pur artistică. Compoziţiile sale sunt foarte bine gândite din punct de vedere compoziţional, cromatic, structural şi ritmic, ceea ce oferă armonie şi acea notă care destăinuie experienţa.

De asemenea, Niculai Moroşan mă fascinează cu imaginaţia sa, cu expresivitatea, caracterul şi corectitudinea desenului, ce numai îmbinate armonios dau putere coloritului care pune cel mai bine în evidenţă amintirile, trăirile şi experienţele artistului. Prin afirmarea formelor, severitatea compoziţiilor, prin redarea volumului, spaţiului şi a trecerii de la o culoare la alta obţine diversitate în tonalităţi, prin urmare accentuează latura de curiozitate. Cu o mare forţă de coeziune şi vigoare spirituală, artistul Niculai Moroşan ne delectează cu aceste deosebite tablouri. Creaţiile sale nu se limitează la a copia fidel realitatea, ci o metamorfozează, folosind o nouă ordine, o nouă expresie. Niculai Moroşan imortalizează diverse imagini care ascund o poveste reală, unde întreaga natură este pictată cu vitalitate şi intens sentiment.

Sinceritatea de care dă dovadă artistul Mihail Voicu are un puternic rol de autoexprimare, unde atitudinea estetică nu ezită să fie plină de pulsaţie şi prin excelenţă activă, spontană, dar şi meditativă. Ochii privitorului asimilează în mod independent, intuitiv şi inconştient voinţa artistului, iar logica sa reuşeşte să ofere anumite consideraţii temei propuse. Toată atenţia tactilă şi dexteritatea artistului se concentrează asupra reprezentării, hrănindu-şi ingenios pictura, constituind de fapt o lărgire a experienţei.

Mihail Voicu posedă toate avantajele unei culturi clasice. Artistul caută deseori esenţa şi nu învelişul aparenţelor, el păstrând un echilibru, o măsură, temperamentul lui fiind mereu într-un climat de spiritualitate. Lucrările sale constituie pretexte grafice şi coincid la modul ideal cu complexa gamă de trăiri şi stări sentimentale ale artistului, unde adâncimea geometrică este înlocuită cu adâncimea psihică.

Filtrul imaginaţiei este unul complex, prin care poţi să trăieşti sentimente diverse în faţa unei opere de artă. Iar imaginea devine un instrument ce serveşte inevitabil echilibrului lăuntric al omului, aşadar, operele trebuiesc urmărite cu emoţie şi cu respect.

Aceşti artişti, aparţinând grupului „4+1”, realizează lucrări de artă pentru a fi primite, acceptate, judecate de conştiinţa unui public pe care îl cunoaşte parţial, ale cărui idealuri şi aspiraţii le intuieşte şi le înţelege, dar pe care le simte perfectibile, mobile. Chiar dacă arta ne rafinează, ne descifrează sensuri, originar ea urmăreşte să ne producă satisfacţie şi plăcere, să formeze un gust.

Arta purifică pasiunile, perfecţionează moralul şi instruieşte domeniul cunoaşterii. Iar această expoziţie va sta pe simeze până pe 13 noiembrie 2018, prin urmare este destul timp pentru iubitorii de artă să vină la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni şi să se delecteze cu aceste minunate lucrări şi nu doar cu ele.

Critic de artă DELIA IOANA LEIZERIUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI