> Drumul DN 2 ce leagă Siret de Bucureşti urmează să fie prevăzut cu separatoare de sens pe role
După ce vicepreşedintele Comisiei de transporturi, deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băişanu, a vorbit în urmă cu două săptămâni în şedinţa comisiei de drumul E 85 (DN2) ca „drumul iadului”, pe care, în fiecare săptămână, moare un om în urma unui accident rutier, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat un program de creştere a siguranţei traficului.
Astfel, CNAIR îşi propune să monteze pe E85 separatoare de sens pe role, o nouă tehnologie ce a fost inventată în Coreea de Sud şi promite să reducă numărul accidentelor grave, informează TVR.
Separatoarele pe role funcţionează după o nouă tehnologie care absoarbe şocul şi ajută maşinile să se redreseze după impact.
Noile parapete ar urma să fie instalate pe mijloc, dar şi pe marginea şoselei, în curbă sau în pantă, dar şoferii cred că e nevoie urgentă de lărgirea şoselei.
Drumul Naţional DN 2 a fost proiectat în urmă cu 20 de ani, pentru valori de trafic de două ori mai mici decât în prezent. 30 de mii de vehicule tranzitează zilnic acest drum.
Sursa citată arată că, deocamdată, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere nu ştie la cât se va ridica investiţia, pentru că lucrează încă la proiect, dar România ar fi prima ţară din Europa cu un astfel de sistem.
Băişanu a cerut să se facă ceva pentru viaţa oamenilor.
„Sunt convins că Moldova nu va avea autostradă nici într-o mie de ani, dacă se merge în acest ritm, cu toate că Moldova merită să aibă autostradă. E zona cea mai amărâtă din punct de vedere al infrastructurii şi din punct de vedere economic, drept consecinţă”, a declarat Băişanu.
El a cerut să se reducă numărul morţilor, şi că, dacă ar fi CNAIR şi s-ar numi Neaga (directorul CNAIR n.r.), ar avea pe conştiinţă orice om care moare din cauza drumurilor inadecvate din ţară.





























Comentarii