Rata de promovare la examenul naţional de bacalaureat 2026 a crescut la 76,9% după soluţionarea contestaţiilor, cu 2,1 puncte procentuale faţă de rezultatele iniţiale, când promovarea era de 74,8%, a anunţat ieri Ministerul Educaţiei.
Potrivit datelor oficiale, au promovat examenul 97.020 de candidaţi din toate promoţiile. Dintre aceştia, 92.502 provin din promoţia curentă, pentru care rata de promovare este de 81,6%, iar 4.518 sunt din promoţiile anterioare, cu o rată de promovare de 35,1%.
Cele mai multe medii finale s-au situat în intervalul 9,00-9,49, fiind înregistrate 16.704 astfel de rezultate. Totodată, 70 de candidaţi au obţinut media generală 10.
La probele scrise au fost acordate 499 de note de 10 la Limba şi literatura română, 35 la Limba şi literatura maternă, 3.832 la proba obligatorie a profilului (2.455 la Matematică şi 1.377 la Istorie) şi 3.312 la proba la alegere a profilului şi specializării. Cele mai multe note maxime la această ultimă probă au fost obţinute la disciplina Logică şi argumentare, unde 886 de candidaţi au primit nota 10.
În total, 29.084 de candidaţi au fost declaraţi respinşi, iar alţi 69 au fost eliminaţi pentru tentative de fraudă.
În sesiunea iunie-iulie 2026 au fost depuse 55.454 de contestaţii, reprezentând 15,02% din numărul total al lucrărilor. Cele mai multe au vizat proba scrisă la Limba şi literatura română, unde au fost înregistrate 21.901 contestaţii.
Ministerul Educaţiei anunţă că a doua sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2026 va avea loc în perioada 3-24 august, iar înscrierile se vor desfăşura între 14 şi 21 iulie.



























Comentarii