> Predica Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic la Duminica a VI-a după Rusalii
Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum este relatată de sinoptici, astfel: Matei 9, 1-8; Marcu 2, 1-12 şi Luca 5, 17-26.
Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca expun episodul imediat după momentul vindecării unui lepros, deci înaintea intrării Mântuitorului în ţinutul gherghesenilor, pe când Sfântul Evanghelist Matei relatează minunea după momentul izgonirii Mântuitorului din acel ţinut.
Mântuitorul, într-un timp relativ scurt, a revelat oamenilor trei puteri nebănuite: asupra naturii, asupra demonilor şi asupra păcatului şi a bolii.
Minunea adusă în atenţia noastră îl are ca protagonist pe un slăbănog din Capernaum, un consătean de-al Mântuitorului, întrucât Capernaumul era numit „cetatea Sa” (Matei 9, 1; cf. Matei 4, 13; Marcu 2, 1).
Fără îndoială că slăbănogul Îi era cunoscut Mântuitorului; un paralitic, însă altul decât cel de la scăldătoarea Vitezda, despre care face vorbire doar Sfântul Evanghelist Ioan (5, 5). Spre deosebire de paraliticul de la Vitezda, bolnav de 38 ani şi lipsit de orice fel de ajutor, cel din Capernaum ne este prezentat ca fiind înconjurat de dragostea şi afecţiunea a patru consăteni. Nu era singur în lupta lui cu suferinţa; patru îl slujeau, purtându-l pe umerii lor.
Paraliticul de la Vitezda a fost vindecat de Hristos în funcţie de voinţa lui: „Voieşti să te faci sănătos?” (Ioan 5, 6); pe cel din Capernaum, însă, Hristos l-a vindecat graţie credinţei celor patru care îl purtau. Credinţa lor a fost remediul, leacul vindecării slăbănogului. Referatul surprinde lămurit momentul: „Văzând credinţa lor, [Hristos] a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2).
Este primul om iertat din lume, dacă ne raportăm la cronologia evenimentelor. Desigur, puterea de a ierta a preluat-o Biserica de la Întemeietorul ei prin Apostoli (Ioan 20, 23).
Pentru Dumnezeu, cei patru erau transparenţi; le-a radiografiat credinţa. Credinţa celor patru în puterea dumnezeiască a lui Iisus reiese şi din modul lor insistent de a ajunge în casa din Capernaum în care Mântuitorul Îşi rostea predica.
Nu era pentru prima dată când Iisus vindeca pe fondul credinţei altora. Aşa a vindecat pe sluga sutaşului din Capernaum (Matei 8, 5-13), pe femeia care avea scurgere de sânge de doisprezece ani (Matei 9, 20-22), pe fiica femeii canaanence şi pe mulţi lunatici, surzi şi muţi (Matei 9, 32; 15, 30; 17, 14-18). Fără îndoială, Mântuitorul a mai vindecat pe mulţi şi din milă (Matei 8, 26).
Cauza slăbănogirii erau păcatele: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2) i-a spus Mântuitorul, întrerupându-Şi pentru puţin timp cuvântul. Hristos, iertându-i păcatele, l-a vindecat mai întâi sufleteşte şi abia apoi l-a vindecat şi trupeşte.
Simţindu-l timorat, Mântuitorul i S-a adresat ca un părinte: „Îndrăzneşte, fiule!”. Prin acest mod de adresare, Hristos l-a asigurat pe paralitic că nici prezenţa lui şi nici insistenţele celor patru care îi purtau patul nu au fost supărătoare. Maniera de adresare a Mântuitorului “ „Îndrăzneşte, fiule!” a fost ca un balsam pe sufletul lui.
Mulţimile, văzând cele întâmplate, s-au înspăimântat; probabil şi de teama de a nu fi pedepsiţi pentru gândurile lor ascunse. Când Mântuitorul a spus: „Cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea spurcă pe om” (Matei 15, 19), adresând şi îndemnul: „Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.” (Matei 23, 26), se referea tocmai la gândurile necurate care spurcă sufletul omului. Cu alt prilej, Mântuitorul a avertizat: „veţi vedea «urâciunea pustiirii», ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt” (Matei 24, 15). Adică, gândurile rele stau în minte – locul cel sfânt.
Deci mulţimile, impresionate de cele văzute şi întâmplate, „au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere” (Matei 9, 8). Au irupt în cuvinte de slavă aduse lui Dumnezeu, nicidecum lui Hristos, despre Care, în îngustimea minţii lor, continuau să creadă că este doar un om înzestrat cu puteri supranaturale, nu însă şi Dumnezeu.
Dată fiind această incapacitate a lor de înţelegere, este lesne de înţeles de ce le-a fost uşor cărturarilor şi fariseilor să caute, în numele Legii, oportunitatea condamnării Lui Iisus. Acesta era de altfel motivul monitorizării Lui.
Mântuitorul Iisus Hristos le-a arătat şi de această dată cărturarilor şi fariseilor că precum are puterea de a ierta păcatele, tot aşa are putere şi de a vindeca în mod minunat „orice boală şi orice neputinţă în popor”.
Faptul că El a intervenit în viaţa paraliticului, vindecându-l sufleteşte şi trupeşte – slăbănogul, care era purtat odinioară de cei patru binefăcători, după întâlnirea cu Hristos s-a întors acasă sănătos, pe picioarele lui, mărturisind împreună cu cei prezenţi puterea dumnezeiască a Binefăcătorului – demonstrează, contrar vrerii inamicilor Săi declaraţi din toate timpurile, că El nu este doar un om cu puteri miraculoase, ci El este Fiul lui Dumnezeu întrupat. El este Dumnezeu! Acesta este şi mesajul Evangheliei.
Comentarii