DSVSA Suceava a instituit carantină pentru ovine şi caprine

> Transporturile de animale sunt suspendate timp de 30 de zile

Autorităţile sanitare veterinare sucevene implementează măsuri urgente menite să asigure supravegherea epidemiologică pe teritoriul judeţului pentru izolarea şi combaterea pestei la oi şi capre, în contextul în care ANSVSA a instituit carantina pe o perioadă de 30 de zile pentru ovine şi caprine.

Directorul DSVSA Suceava, medicul veterinar MihaiSorin Voloşeniuc, a declarat vineri că măsurile au ca scop izolarea modalităţilor de răspândire a virusului în condiţiile în care contagiozitatea acestuia scade în termen de 21 de zile.

El a spus că, potrivit deciziei adoptate de Centrul Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB), toate mişcările de rumegătoare mici de pe teritoriul României către o destinaţie situată pe teritoriul ţării sunt suspendate pentru o perioadă de 30 de zile.

Voloşeniuc a precizat că, la solicitarea scrisă a proprietarului animalelor, prin excepţie, autorităţile sanitare veterinare pot permite mişcarea ovinelor şi caprinelor din exploataţii către abator sau din centrele de colectare către abator.

El a menţionat că, potrivit aceleiaşi decizii, sunt interzise toate transporturile de ovine sau caprine vii înspre şi dinspre zonele de restricţii, păşunatul în zonele de restricţii, dar şi folosirea aceleiaşi păşuni de către mai multe turme pentru a preveni contactul între acestea.

Directorul executiv al DSVSA a subliniat că decizia CNCB mai prevede depistarea, verificarea, descurajarea şi, după caz, sancţionarea transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase de animale vii, în special de ovine, caprine şi porcine, dar şi intensificarea controalelor în trafic.

El a subliniat că DSVSA Suceava va asigura, printre altele, personalul medical veterinar pentru intervenţia urgentă în situaţiile semnalate de Poliţia de Frontieră, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi de Poliţia Locală în zona unde s-a dispus oprirea deplasării transportului de animale. Totodată, primăriile din zonele de restricţie sunt obligate să faciliteze neutralizarea în siguranţă a cadavrelor din exploataţiile zootehnice de pe raza lor teritorială.

„Solicităm crescătorilor de oi şi capre să respecte regulile de biosecuritate, să anunţe medicii veterinari atunci când apar semne de îmbolnăvire sau mortalitate în rândul animalelor, iar pentru orice nelămurire să se adreseze medicului veterinar” a transmis directorul executiv al DSVSA Suceava.

Conform datelor furnizate de DSVSA Suceava, în judeţ existau, la sfârşitul anului trecut, 3178 de exploataţii de ovine cu peste 247.000 de oi şi 1.036 de exploataţii de caprine, cu aproximativ 14.000 de capre. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI