Din cei 162 de absolvenţi ai Promoţiei 2022-2026 „Constantin Brâncuşi – 150” de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, 72 de elevi au obţinut medii generale peste nota 9. Absolventul Robu Ştefan Alexandru a obţinut cea mai mare medie generală – 9.93, rezultat susţinut de performanţe excepţionale: nota 10 la limba şi literatura română, 10 la matematică şi 9,80 la fizică. De asemenea, s-au remarcat Munteanu Rareş Ionuţ – media generală 9,86; Dominte Teodora – media generală 9,81 şi Ardeleanu Adina Ioana – media generală 9.80.
Bacalaureatul este examenul care încununează munca, ambiţia şi perseverenţa absolvenţilor, iar rezultatele acestora vorbesc de la sine: limba şi literatura romană: o notă de 10 şi 72 de note peste 9; matematică: 7 note de 10 şi 80 de note peste 9, proba la alegere (fizică, informatică sau biologie): două note de 10 şi 74 de note peste 9.
9,93 – cea mai mare medie generală la examenul de Bacalaureat
Absolventul Robu Ştefan Alexandru a obţinut cea mai mare medie generală la Examenul Naţional de Bacalaureat. „Privind retrospectiv la cei patru ani petrecuţi în colegiu, realizez că fiecare efort şi fiecare sacrificiu au prins, acum, la final, cel mai frumos contur. Sunt profund recunoscător pentru toate experienţele trăite aici, la poalele Rarăului – un loc care nu mi-a fost doar şcoală, ci un adevărat spaţiu al devenirii. Zilele examenului au adus un carusel de emoţii, o presiune resimţită din plin, pe care am reuşit să o depăşesc având încredere în toată munca depusă pe parcursul acestor ani.
Pe acest drum, profesorii mei au jucat un rol esenţial. Îi sunt recunoscător domnului profesor Vladimir Cerbu pentru sprijinul acordat atunci când matematica părea imposibilă şi doamnei profesoare Dana Buburuzan, care mi-a ghidat paşii în studiul fizicii. Mulţumiri speciale se îndreaptă către doamna dirigintă, Maria Romaga, care, dincolo de orele de limba română, mi-a oferit lecţii de viaţă preţioase şi m-a susţinut constant. Nota 10 obţinută la această disciplină este cel mai frumos mod de a-i mulţumi pentru tot. Le sunt recunoscător şi celorlalte cadre didactice ale colegiului, care m-au îndrumat pe parcursul acestor ani şi au contribuit, prin profesionalismul lor, la formarea mea.
De asemenea, gândurile mele se îndreaptă către familie. Sprijinul, înţelegerea şi încrederea pe care mi le-au oferit în fiecare etapă a acestui parcurs au fost esenţiale. Fără ei, acest rezultat nu ar fi avut aceeaşi valoare” a spus absolventul Robu Ştefan Alexandru.
În continuare, Ştefan doreşte să susţină examenul de admitere la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, specializarea calculatoare, un drum care îmbină rigoarea militară cu excelenţa tehnică.
Căpitanul echipei de baschet care s-a evidenţiat şi la Bacalaureat
Absolventul Rareş Ionuţ Muntean s-a prezentat la examenul de bacalaureat cu aceeaşi disciplină cu care a intrat, timp de patru ani, în sala de antrenament: atent, calculat şi mereu pregătit pentru performanţă. Astfel, a obţinut a doua cea mai mare medie la examenul de bacalaureat – 9,86, cu notă maximă la informatică, 9,70 la limba română şi 9,90 la matematică. În calitate de căpitan al echipei de baschet, Rareş a fost liderul care a inspirat prin calm şi felul în care şi-a asumat mereu responsabilitatea.
„Bacalaureatul a însemnat pentru mine mai mult decât un examen – a fost momentul în care am privit în urmă şi am realizat cât de mult am crescut în aceşti ani. Pregătirea pentru acest pas important a fost plină de muncă, emoţii şi provocări, dar si foarte multă disciplină. Astfel, prin rezultatele obţinute mi-am demonstrat că efortul depus în aceşti ani a fost pe deplin meritat.
Anii petrecuţi în liceu au fost cei mai frumoşi şi valoroşi din viaţa mea. M-au format nu doar ca elev, ci şi ca om. M-au ajutat să realizez cât de important este să fii organizat şi implicat în realizarea obiectivelor. Aici am învăţat ce înseamnă disciplina, respectul, responsabilitatea, camaraderia şi am legat prietenii care vor dăinui. Aici am avut posibilitatea de a-mi continua pasiunea de a juca baschet şi am reuşit să ajung căpitanul echipei pe care am condus-o spre numeroase victorii, inclusiv câştigarea spartachiadei în acest an.
Ţin să le mulţumesc profesorilor, cadrelor militare şi colegilor mei care mi-au fost alături la fiecare pas. Am convingerea că, oriunde ne va purta drumul, vom avea mereu în suflet valorile şi amintirile acestui liceu. Colegiul Naţional Militar «Ştefan cel Mare» va rămâne întotdeauna locul în care am învăţat să visez, să lupt şi să devin cea mai bună versiune a mea” a spus Rareş, în contextul reuşitei sale. El îşi doreşte să devină pilot şi în continuare va susţine examenul de admitere la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov.
Imaginea „lm-istului” nu înseamnă doar perfecţiune
Absolventa Teodora Dominte s-a remarcat constant în parcursul colegiului cu rezultate şcolare deosebite, iar la examenul de bacalaureat a reuşit frumoasa performanţă de a se clasa pe a treia poziţie, cu media generală 9,81.
Privind retrospectiv la experienţa liceului militar, aceasta a spus: „Poze ca desprinse din reviste, cu uniforma impecabilă şi un zâmbet larg, note care sună parcă prea frumos ca să fie adevărate, urmate de nenumărate felicitări, defilări aproape perfect sincronizate şi cuvinte rostite când şi cum trebuie, toate fascinează la prima vedere, conturând o imagine a «lm-istului» pe care mulţi o poartă şi în suflet, nu doar în minte. Totuşi, această imagine nu se capturează într-o secundă, nu este editată pe calculator sau generată cu ajutorul vreunei aplicaţii. În spatele a ceea ce poate părea perfect, există dimineţi care încep înainte să răsară soarele, nopţi care se termină, uneori, ziua următoare, cu caiete şi pixuri ce se odihnesc odată cu noi în pat, şi timp nesfârşit petrecut în sala de lectură, la clase sau pe sectoare.
Imaginea «lm-istului» nu înseamnă doar perfecţiune; înseamnă ore de somn pierdute, momente de nesiguranţă sau dezorientare, muncă asiduă şi griji legate de viitor, dar, cel mai important, liceul militar înseamnă oameni. Dacă pot să spun că există ceva care chiar m-a făcut să mă îndrăgostesc de liceu şi mi-a dat putere să continui, aceştia au fost oamenii. Timpul petrecut împreună mi-a demonstrat cât de puternice pot fi unele prietenii şi cât de mult contează să ştii că ai pe cineva alături, la bine şi la greu, în momente de dezorientare sau la celebrarea unor reuşite. Bineînţeles, le sunt profund recunoscătoare părinţilor, profesorilor şi cadrelor militare care m-au sprijinit neîncetat. În acest moment de final, cred că pot spune cu mândrie că sunt absolventă a Colegiului Naţional Militar «Ştefan cel Mare», care, în cei patru ani petrecuţi aici, a devenit acasă.”
Rezultatul, o reflecţie a muncii şi a perseverenţei
Există poveşti care încep cu admiraţie şi se transformă, în timp, în destin. Pentru absolventa Adina-Ioana Ardeleanu, drumul către colegiul militar a început în momentul în care şi a privit sora îmbrăcând uniforma. Exemplul ei a fost scânteia care a aprins dorinţa de a urma acelaşi traseu, cu aceeaşi seriozitate şi aceeaşi credinţă în forţele proprii. Adina a reuşit să ne încânte în cei patru ani de liceu cu talentul ei artistic, a participat la numeroase olimpiade şi concursuri, iar la examenul de bacalaureat a obţinut media generală 9,81.
„Mereu am trăit cu ideea că o notă nu defineşte un elev şi nici valoarea unui om. Totuşi, astăzi pot spune că rezultatul meu la Examenul de Bacalaureat reprezintă o reflecţie a muncii şi a perseverenţei mele. Nu este doar rezultatul ultimelor luni sau al ultimelor săptămâni de liceu, ci al tuturor anilor în care am ales să nu renunţ, chiar şi atunci când nu eram cea mai motivată sau cea mai fericită să petrec ore întregi învăţând în locul meu de suflet al liceului, unde mă aşteptau mereu cu nerăbdare doamnele bibliotecare, cărora le sunt recunoscătoare pentru fiecare sfat şi ajutor.
Au fost zile în care am fost nevoită să renunţ la timpul liber, să-mi stabilesc priorităţile şi să găsesc echilibrul între pregătirea pentru admitere şi cea pentru bacalaureat. Privind în urmă, înţeleg că fiecare sacrificiu, fiecare emoţie şi fiecare moment de oboseală au contribuit la rezultatul de astăzi. Deşi munca a fost, în cea mai mare parte, a mea, acest parcurs nu ar fi fost acelaşi fără profesorii care au avut răbdarea şi dedicarea de a-mi fi alături. Îi mulţumesc din suflet doamnei diriginte, Ursachi Marcela, pentru toate orele în care a reuşit să ne deschidă drumul spre înţelegerea operelor literare şi să ne ofere încrederea necesară pentru a obţine rezultate frumoase la Limba şi literatura română. Îi mulţumesc, de asemenea, doamnei profesoare Anca Tudose, care a transformat matematica dintr-o provocare într-o disciplină pe care am învăţat să o înţeleg şi să o privesc cu mai multă încredere. Un loc aparte îl ocupă familia mea. Fără sprijinul, încurajările şi încrederea lor necondiţionată, multe dintre reuşitele mele nu ar fi fost posibile. Au fost alături de mine în fiecare etapă, m-au susţinut în momentele dificile şi m-au învăţat că orice obiectiv poate fi atins prin muncă şi perseverenţă. Acest rezultat nu este doar o medie, ci dovada că efortul constant, disciplina şi oamenii care cred în tine pot transforma orice vis într-o realizare. Plec din această etapă cu recunoştinţă, cu încredere în propriile forţe şi cu convingerea că acesta este doar începutul unui nou drum” a spus absolventa ştefănistă.
Rezultatele obţinute de absolvenţii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” la examenul de bacalaureat reflectă modul de pregătire din timpul celor patru ani de liceu şi seriozitatea cu care elevii militari au abordat pregătirea pentru bacalaureat. Nu au fost singuri în acest demers, în sprijinul lor au venit cadrele didactice şi instructorii militari, în cadrul unui program suplimentar de pregătire şi de evaluare periodică. Perioada încercărilor nu s-a terminat pentru absolvenţii militari, urmează încă o săptămână de emoţii şi de pregătire intensă pentru concursul de admitere în academiile militare din ţară.
GEORGIANA LUPU



































Comentarii