Rezultate BEC, aseară, după centralizarea a 19.040 din secţii:„Da” – 91,56%, „Nu” – 6,47%, nule – 1,9%

Biroul Electoral Central a anunţat, luni, rezultate ale referendumului pentru familie, după centralizarea a 19.040 secţii de votare. Pentru redefinirea familiei au votat 91,56%, iar împotrivă 6,47% din cei prezenţi la urne. 21,10% de persoane s-au prezentat la urne, însemnând 3.857.308 din cei 18.279.011 de alegători.

„Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Da> a fost de 3.531.732, care reprezintă 91,56%. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Nu> a fost de 249.412 de persoane, care reprezintă 6,47% din numărul participanţilor. Numărul voturilor nule a fost de 76.111, reprezentând 1,97%” a anunţat preşedintele BEC, Marius Ionel Ionescu.

Rezultatele anunţate sunt după centralizarea rezultatelor din 19.040 secţii de votare.

Ionescu a mai precizat că din centralizare a reieşit că s-au prezentat la vot 3.857,308 persoane, adică 21,10% din numărul total al persoanelor înscrise în liste.

Rezultatele nu se consideră a fi finale până nu se calculează contestaţiile. Dar la nivelul BEC au fost numărate toate voturile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI