La finele săptămânii trecute, lucrătorii Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au organizat o acţiune punctuală în piaţa din localitate, pentru asigurarea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră şi prevenirea faptelor de comerţ ilicit. Potrivit datelor oficiale comunicate de Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, au fost trecute prin verificări patru societăţi comerciale şi au fost controlate 13 autovehicule. Totodată au fost legitimate 18 persoane.
În cadrul acţiunii nu au lipsit amenzile fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 2.500 lei.
























Comentarii